Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:PINTENAT, ÎMPINTENA, ÎMPINTENAT, PINTENAȘ, ȘPOR, CĂLȚUNAȘ, COLȚUN, CONDUR, CORN, NEMȚIȘOR ... Mai multe din DEX...

PINTEN - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

PÍNTEN, pinteni, s.m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le serveşte pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. * Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ** Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care serveşte la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ** Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. - Din sl. *pent?n?.

Sursa : DEX '98

 

PÍNTEN s. v. contrafort, maramă, năframă, nemțișor, patină, surguci.

Sursa : sinonime

 

PÍNTEN s. 1. (Mold.) șpor, (înv.) dezghin. (\~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (\~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (\~ format la piciorul calului.)

Sursa : sinonime

 

pínten s. m., pl. pínteni

Sursa : ortografic

 

PÍNTEN^1 \~i m. 1) (la unele animale și păsări) Proeminență cornoasă în partea de dinapoi și de jos a piciorului. 2) (la unele plante) Parte care reprezintă o proeminență sau o excrescență. /pentinu

Sursa : NODEX

 

PÍNTEN^2 \~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță, fixată de călcâiul încălțămintei unui călăreț, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminență pe o piesă, care serveşte ca locaș de articulație sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcție din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistența. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /pentinu

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru PINTEN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 75 pentru PINTEN.

Emil Gârleanu - Luptătorii

Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)

... Cu brațu-i gingaș încingând Pe multdoritul mire. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei, Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor, Pe drumul nins de lună, Cum zboară dealuri, văi, câmpii! Greu podurile sună! — Urra!... E luna sus... Urra ... Pe urma roibului fugar Convoiul lung se-nșiră. Și hop, hop, hop, zburând cu ei, Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor Câmpii, orașe, sate, Și țări și munți dispar în zbor, De goană fulgerate. — Urra!... E luna sus!... Urra ... ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. Cum zboară toate-n depărtări! Apar, dispar întruna! Orașe, sate, țări și mări, Și stelele, și luna! — Urra!... E luna sus... Urra!... Ce repede ...

 

Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)

... Cu brațu-i gingaș încingând Pe multdoritul mire. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei, Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor, Pe drumul nins de lună, Cum zboară dealuri, văi, câmpii! Greu podurile sună! — Urra!... E luna sus... Urra ... Pe urma roibului fugar Convoiul lung se-nșiră. Și hop, hop, hop, zburând cu ei, Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor Câmpii, orașe, sate, Și țări și munți dispar în zbor, De goană fulgerate. — Urra!... E luna sus!... Urra ... ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. Cum zboară toate-n depărtări! Apar, dispar întruna! Orașe, sate, țări și mări, Și stelele, și luna! — Urra!... E luna sus... Urra!... Ce repede ...

 

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită

Ştefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită Fîntîna vrăjită de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, la fîntîna dintre plopi, Descînt-o vrăjitoare. Se umflă apa — joacă stropi În scăpătat de soare. Se umflă apa, scade iar, Și parcă vrea să fiarbă, Se-ndoaie plopii și tresar, Vrăjiți de hîda oarbă. Și tot șoptind, și tot vrăjind, Aruncă bobii-n sită. Se-ndoaie plopii vîjăind, Și noaptea e sosită. Și tot vrăjind, și tot șoptind, Ea face-un semn cu mîna — Din plopi foi moarte se desprind Și clocote fîntîna. Legate-s apele de-acum, Ea-n umbră stă și-așteaptă. Un călăreț trudit de drum Spre cei doi plopi se-ndreaptă. Spre gura însetată el Găleata o apleacă, Bea apa descîntată el, S-aruncă-n șea și pleacă. Dar nici doi pași nu face-n drum, Stă roibul, sforăiește, Și două brațe-l prind acum Pe călăreț în clește. Se apără cu suflet stîns, Și luptă, și se zbate, Dar vrăjitoare-l ține strîns Și-i călărește-n spate. Cu pintenii el bate-n cal, Stă zările să soarbă, Pădure, holde, vale, deal Se pierd în noapte oarbă. Și-n zori de zi au fost găsiți ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Husarii

Ştefan Octavian Iosif - Husarii Husarii de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Un tropot - trâmbița râsună, Cresc nourii de praf treptat, Husarii sunt! Ei vin în goană, Și-au ordin ca să mâie-n sat. Abia sosiți aici, spre seară, Ai patriei apărători, Și bucurie, dar și teamă Cuprinde pe locuitori. Nici bucuria lor, nici teama Nu poate naște din senin: Sunt chipeși, buni băieți, husarii, Dar... cam râvnesc la bun străin. — Ia seama, fata mea, la toate — Șoptește mama serioasă — Cumva să nu călătorească Vreun lucru mai de preț din casă. Odat' cu zorile, husarul E treaz, și toți sărind pe cai Dau pinteni, sună de plecare, Dispar departe peste plai. Cu o durere negrăită Se uită fata după ei: Frumoșii ochi înoată-n lacrimi, Oftând se umflă pieptul ei. — De ce ești, fata mea, tu tristă? Vorbește: ce s-a întâmplat? — Ah, mamă, a plecat husarul Și inima el mi-a

 

Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia

Ştefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele fanfare, Spumegă în cupe vinul... Încrezut și vesel, craiul Se ridică hohotind: — Cum azvârl această cupă, Astfel am s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat! Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat! — Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan ,,cu alai!" — Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă ...

 

Alexandru Vlahuță - Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii

Alexandru Vlahuţă - Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii de Alexandru Vlahuță Publicată în Neamul romînesc , Iași, an XII, nr. 314, 15 noiembrie 1917 O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare. Pururea împresurată de priviri cuceritoare — Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii — Ea pășește, zîmbitoare, Arborîndu-și pretutindeni "semnele-i particulare": Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase. În tăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina... Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii, Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna, Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase... Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare. Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire, Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii. Ea, cu farmece-n privire, Grațiile și le plimbă, în costum de vînătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru PINTEN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru PINTEN.

PINTENAT

... Ă , pintenați , - te , adj . 1. ( Despre încălțăminte ) Care are pinteni ( 1 ) , cu pinteni . 2. ( Despre păsări ) Cu pinteni ( 2 ) ; pintenog ; p . ext . în formă de pinten . + ( Substantivat , m . ) Cocoș . 3. ( Despre plante sau părți ale lor ) Cu pinten ( 3 ) sau cu aspect de pinten . - Pinten

 

ÎMPINTENA

... ÎMPINTENÁ , împintenez , vb . I . Tranz . ( Rar ) A da pinteni calului . - În + pinten

 

ÎMPINTENAT

... ÎMPINTENÁT , - Ă , împintenați , - te , adj . ( Rar ) Prevăzut cu pinteni . - În + pinten

 

PINTENAȘ

... PINTENÁȘ , pintenași , s . m . 1. Diminutiv al lui pinten . 2. ( Bot . ) Nemțișor de câmp . - Pinten

 

ȘPOR

... ȘPOR , șpori , s . m . ( Reg . ) Pinten

 

CĂLȚUNAȘ

... popular . 2. ( Mai ales la pl . ) Numele a două plante : a ) plantă decorativă cățărătoare , cu flori portocalii , având un fel de pinten

 

COLȚUN

... s . m . 1. ( Reg . ) Ciorap . 2. Compus : colțunii - popii = plantă erbacee mică , cu tulpina întinsă pe pământ , cu flori inodore , albastre sau violete , cu un pinten

 

CONDUR

... Pantof femeiesc cu toc înalt , împodobit adesea cu broderii . 2. Compus : ( Bot . ) condurul - doamnei = plantă ornamentală agățătoare , cu flori mari , galbene - roșcate și cu un pinten

 

CORN

CORN ^1 , ( I 1 , 6 ) coarne , ( I 4 , 5 , II ) cornuri , s . n . , ( I 3 , III ) corni , s . m . I. 1. ( La animalele cornute ) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor . 2. ( La sg . ) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele ^1 ( I 1 ) animalelor ( folosită pentru fabricarea unor obiecte ) . 3. ( Și în sintagma corn de vânătoare ) Instrument de suflat , folosit la vânătoare sau pentru chemări , semnalizări etc . 4. Obiect făcut din corn ^1 ( I 2 ) sau în formă de corn ^1 ( I 1 ) , în care se păstrează praful de pușcă , sarea etc . ; p . ext . conținutul acestui obiect . 5. Produs de panificație din făină albă , de mici dimensiuni și în formă de semilună . 6. ( La pl . ) Nume generic dat părților unor construcții , organe de mașini , unelte etc . în formă de corn ^1 ( I 1 ) . 7. ( La sg . ) Denumire dată unur formații anatomice cu aspect de corn ^1 ( I 1 ) . Corn uterin . 8. ( În sintagma ) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar , când are forma de seceră . 9. Compus : cornul - secarei sau corn - de - secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee ; pintenul secarei ( Claviceps purpurea ) ; boală provocată de această ciupercă și ...

 

NEMȚIȘOR

... s . m . Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia ranunculaceelor , cu frunze divizate și cu flori de obicei albastre , prevăzute cu un pinten

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...