|
Cuvântul DUC nu a fost găsit.
A fost afișată forma bază:
DUCE
Vezi și:DUCE,
DUȘ,
DUȘMAN,
DUȘUMEA,
DUȘCĂ,
DUȘEGUBINĂ,
DUȘMĂNESC,
DUȘMĂNI,
DUȘMĂNIE,
DUȘMĂNOS,
DUȘMANCĂ
... Mai multe din DEX...
DUC
-
Definiția din dicționar
Traducere: engleză
Deschide în DEX Vizual
Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. DÚCE^1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și al pune în altul. * Expr. a duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. * Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ** Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ** Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. * Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. * Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. * Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. * Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins)= a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ** A colinda, a cutreiera (fără țintă). ** A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... - Lat ducere.
Sursa
:
DEX '98
DÚCE^2, duci, s.m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ** Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. - Din fr. duc, lat. dux, -cis.
Sursa
:
DEX '98
A duce ≠ a aduce
Sursa
:
antonime
A se duce ≠ a sosi, a veni, a se întoarce, a reveni
Sursa
:
antonime
DÚCE s. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. * titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)
Sursa
:
neoficial
DÚCE vb. v. ademeni, amăgi, cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, stăpâni, trișa.
Sursa
:
sinonime
DÚCE vb. 1. v. căra. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (\~ lingura la gură.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a \~ la fața locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde te \~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se \~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a \~ pachetul acasă.) 13. v. ghida. 14. v. însoți. 15. a conduce, a purta. (O \~ de mână.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care \~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. răspândi. 20. v. desfășura. 21. v. purta. 22. a întreține, a purta. (A \~ o corespondență vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trăi, a viețui. (O \~ rău.) 26. a-i merge. (Știu că o \~ bine!) 27. v. sfârși. 28. v. muri.
Sursa
:
sinonime
DÚCE s. (înv.) ducă, herțog. (\~ de Burgundia.)
Sursa
:
sinonime
dúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duc, 1 pl. dúcem, 2 pl. dúceți, perf. s. 1 sg. duséi, 1 pl. dúserăm; imper. 2 sg. du, neg. nu dúce; part. dus
Sursa
:
ortografic
dúce s. m., pl. duci
Sursa
:
ortografic
A SE DÚCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. \~ la școală. * \~ după cineva a se mărita. \~ drept (sau glonț, într-un suflet, fuga, pușcă) a merge repede și fără ocoliri. \~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte și în alta. 2) (despre zvonuri, vești) A se răspândi repede. /<lat. ducere
Sursa
:
NODEX
A DÚCE duc 1. tranz. 1) (obiecte, ființe) A căra dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de locomoție); a transporta. 2) (ființe) A însoți mergând alături sau din urmă. \~ copilul la școală. \~ vitele la păscut. * \~ pe cineva de nas (sau cu vorba, cu zăhărelul) a minți pe cineva, amânând tot timpul îndeplinirea unei promisiuni. A-l \~ capul (sau mintea) a se pricepe. 3) (linii) A imprima pe o suprafață plană; a trasa. \~ o perpendiculară. 4) (știri, vești, informații) A comunica (printr-un intermediar); a transmite. 5):\~ dorul a) a-i fi dor de cineva; b) a simți lipsa unui lucru. \~ grija a purta grijă de; a avea răspundere pentru ceva sau cineva. \~ război, lupte a lupta; a se război. \~ la capăt (sau la bun sfârșit) a îndeplini; a termina. \~ în ispită a face pe cineva să săvârșească fapte rele. 2. intranz. 1) (despre drumuri) A avea direcția; a conduce; a îndrepta. Șoseaua duce la Chișinău. 2) (urmat, de obicei, de un circumstanțial de mod) A avea un anumit mod de trai; a trăi. A o \~ bine. A o \~ tot într-un chef. * A o \~ cu chiu cu vai (sau ca vai de lume) a trăi foarte greu. A n-o mai \~ mult a nu mai avea mult de trăit; a fi pe patul de moarte. 3) A avea drept rezultat. Aceasta nu duce la ceva bun. /<lat. ducere
Sursa
:
NODEX
DÚC//E \~i m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /duc, lat. dux, \~cis
Sursa
:
NODEX
DÚCE s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ** Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].
Sursa
:
neologisme
dúce (-c, -us), vb. - 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. - 2. A călăuzi, a orienta. - 3. A trasa, a schița. - 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva și a-l pune în alt loc. - 5. A căra. - 6. A suporta, a îndura. - 7. A rezista, a dăinui. - 8. A face să reziste, a face să dăinuie. - 9. (Arg.) A înșela, a încurca. - 10. A trece. - 11. A trăi. - 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. - 13. (Refl.) A pleca, a porni. - 14. (Refl.) A merge. - 15. (Refl.) A face drumul. - 16. (Refl.) A trece, a se scurge. - 17. (Refl.) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. - 18. (Refl.) A muri. - Mr. duc, duşă, duțire; megl. ducu, duș. Lat. d?c?re (Cihac, I, 83; Pușcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. - Der. ducă, s.f. (plecare, mers); ducă-se pe pustii, s.m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s.m. (persoană absentă; mort, defunct); dus, s.n. (plecare). Cf. aduce.
Sursa
:
etimologic
dúce (-ci), s.m. - Titlu nobiliar. - Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. ??????, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem. - Der. ducal, adj. ( |
