Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

ACOLISI - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. - Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô "a (se) lipi").

Sursa : DEX '98

 

acolisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acolisésc, imperf. 3 sg. acoliseá; conj. prez. 3 sg. și pl. acoliseáscă

Sursa : ortografic

 

acolisí, (-sésc, -ít), vb. - A prinde, a apuca. < Ngr. ?????? "a se lipi", aorist ????????. Sec. XVII, azi puțin folosit. - Der. acolisitor, adj. (tenace, încăpățînat); acolisitură, s.f. (încăpățînare, stăruință).

Sursa : etimologic

 

ACOLISI vb. (Mold.) A se ține, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, așa numai într-o pizmă va vrea -l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce acoliseaște Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, nu te mai acolisăști de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”). Vezi și acolisitură.

Sursa :

 

!acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 se acoliseáscă

Sursa : DOOM 2

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ACOLISI

 Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru ACOLISI.

Calistrat Hogaș - La Pângărați

Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...