Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:SILEPSĂ, ACCENT, ACORD, ANACOLUT, BALCANISM, CAZ, CONJUNCȚIE, CONSTRUCȚIE, FIGURĂ, FUNCȚIE ... Mai multe din DEX...

SINTACTIC - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, privitor la sintaxă, de sintaxă. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. - Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique.

Sursa : DEX '98

 

sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sg. sintáctică, pl. sintáctice

Sursa : ortografic

 

SINTÁCTI//C \~că (\~ci, \~ce) Care ține de sintaxă; propriu sintaxei. Analiză \~că. /sintaktikós, fr. syntactique, germ. sintaktisch, Syntaktik

Sursa : NODEX

 

SINTÁCTIC, -Ă adj. Referitor la sintaxă; sintaxic. [Cf. fr. syntactique, gr. syntaktikos].

Sursa : neologisme

 

SINTÁCTIC, -Ă I. adj. referitor la sintaxă. II. s. f. sintaxă (2). (< fr. syntactique, gr. syntaktikos)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SINTACTIC

 Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru SINTACTIC.

Titu Maiorescu - Neologismele

Titu Maiorescu - Neologismele Neologismele de Titu Maiorescu 1881 Au trecut 14 ani de când pentru întâia oară s-a arătat în Convorbiri literare o direcție critică în contra limbii obișnuite pe atunci în multe scrieri ale literaturii române. Critica voia, pe de o parte, să combată construcțiile arbitrare ale filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau un vocabular de termeni necunoscuți românului și depărtau vorbirea claselor culte de la izvorul de viață al limbii populare; iar pe de alta voia să lovească în germanismele infiltrate printre scrierile de peste Carpați și Molna, care falsificau geniul propriu al limbii române și micșorau astfel valoarea luptei lor pentru existența națională. Dacă astăzi și-ar da cineva osteneala să recitească acele articole critice, ar dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F Cine sunt albanesiÄ­? din Analele Academiei Române Seria II - Tom. XXIII, pag 103-113 de Bogdan Petriceicu Hasdeu 1901 Sunt dzece anÄ­ de când eÅ­ începusem a studiĂ  și nu încetez de a tot urmări marea problemă a genealogiei popĂ³relor balcanice. În studiul meÅ­ «Strat și substrat», eÅ­ am obținut douÄ• soluțiunÄ­ capitale: 1°. În secolul VII maÄ­ existaÅ­ încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ­ și Istriano-româniÄ­ de astădzÄ­ sunt Daco-românÄ­, goniți în secolul IX din Pannonia de cătră MaghiarÄ­, de unde tot atunci alțÄ­ Daco-românÄ­ s'aÅ­ adăpostit în Moravia și s'aÅ­ slavisat acolo. Aceste douÄ• soluțiunÄ­, peremptorie după mine, vor maÄ­ fi completate și demonstrate definitiv în conferințe ulteriĂ³re succesive de 'naintea Academiei Române; dintâiÅ­: «Cine sunt Bulgarii și Serbii?», al doilea: «Cine sunt Daco-româniÄ­ și Pannono-româniÄ­?» Acuma însă ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria Limba română în jurnalele din Austria de Titu Maiorescu 1868 Stilul jurnaliștilor români din Transilvania, Bucovina și Banat a ajuns într-o stare ce nu mai îngăduie tăcerea cu care a fost primit până acum. Prin formarea noilor expresii și prin construcțiunea lor sintactică, compatrioții noștri de peste Carpați introduc pe toate zilele în limba română o denaturare a spiritului propriu național, care în întinderea ei de astăzi a devenit primejdioasă, cu atât mai mult cu cât cei ce au cauzat-o și cei ce o continuă nu par a avea conștiința răului, ci răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ©ant de l'âme oĂ¹ j'ai vĂ©cu Jusqu'Ă  ce que je t'ai connu? Comment veux-tu que je comprenne? 6 AoĂ»t 1901 Vörishofen [2] Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se ...

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SINTACTIC

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru SINTACTIC.

SILEPSĂ

SILÉPSĂ , silepse , s . f . Construcție sintactică în care cuvintele se acordă după asociații logice și nu după regulile gramaticale obișnuite ; p . ext . figură de stil în care se folosește o astfel de construcție sintactică și în care un cuvânt este luat atât în sensul propriu , cât și în cel

 

ACCENT

... mai intensă , pe un ton mai înalt etc . a unei silabe dintr - un cuvânt sau a unui cuvânt dintr - un grup sintactic . 2. Fel particular de pronunțare , specific unui grai , unei limbi sau unei stări afective . 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin ...

 

ACORD

ACÓRD , acorduri , s . n . 1. Înțelegere , învoială , convenție etc . între două sau mai multe părți în vederea încheierii , modificării sau desființării unui act juridic . Expr . A fi de acord să . . . = a se învoi ( la ceva ) ; a aproba . A fi de acord ( cu cineva ) = a avea aceeași părere ( cu cineva ) . De acord ! = bine ! ne - am înțeles ! ( Pleonastic ) De comun acord = în perfectă înțelegere . 2. ( În sintagmele ) ( Plată sau salariu ) în acord = ( sistem de remunerare a muncii normate ) în raport cu rezultatele obținute . Acord progresiv = plata muncii în proporție crescândă , în raport cu depășirea normei . Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei . 3. Expresie gramaticală care stabilește concordanța ( în persoană , număr , gen sau caz a ) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice . 4. ( Fiz . ) Egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate , sisteme fizice etc . ; sintonie . 5. ( Muz . ) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puțin trei sunete , formând o

 

ANACOLUT

ANACOLÚT , anacolute , s . n . Discontinuitate sau ruptură logico - sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze . [ Pl . și :

 

BALCANISM

BALCANÍSM , balcanisme , s . n . Cuvânt sau construcție sintactică specifică unor limbi balcanice . - Balcani ( n . pr . ) + suf . -

 

CAZ

CAZ , cazuri , s . n . 1. Împrejurare , circumstanță , situație . 2. Întâmplare , eveniment ; accident . Un caz banal . 3. ( Urmat de determinări ) Îmbolnăvire , boală . Două cazuri de scarlatină . 4. ( Gram . ) Categorie specifică numelui , prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției ; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului , adjectivului , articolului , pronumelui și

 

CONJUNCȚIE

... CONJÚNCȚIE , conjuncții , s . f . 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într - o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic

 

CONSTRUCȚIE

CONSTRÚCȚIE , construcții , s . f . 1. Clădire executată din zidărie , lemn , metal , beton etc . , pe baza unui proiect , care servește la adăpostirea oamenilor , animalelor , obiectelor etc . ; spec . casă , edificiu , clădire . 2. Faptul de a construi . 3. ( La pl . ) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții ( 1 ) ; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul , proiectarea și executarea construcțiilor . 4. ( Lingv . ) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice ; grup stabil de cuvinte ; mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în

 

FIGURĂ

FIGÚRĂ , figuri , s . f . 1. Înfățișare a feței , a obrazului cuiva ; chip , față , obraz . 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect , redată prin desen , pictură , sculptură etc . 3. Persoană ; ( în special ) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii ; tip , personalitate . 4. ( În sintagmele ) Figură de stil ( sau poetică ) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească , pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate . Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic ( de obicei un verb și un substantiv ) sau apropiate din punct de vedere semantic . " Și - a trăit traiul " reprezintă o figură etimologică . ( Log . ) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise . 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans , la balet , la scrimă , la patinaj

 

FUNCȚIE

... prestează cineva în mod regulat și organizat într - o instituție , în schimbul unui salariu ; serviciu , slujbă , post ^2 . 2. Sarcină , rol ; destinație . 3. ( Gram . ) Rolul sintactic pe care îl indeplinește un cuvânt într - o propoziție . 4. Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus , determinat de o anumită grupă de atomi din ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...