|
|
||
|
Vezi și forma bază: SCÂNTEIA Vezi și:SCÂNTEIA, SCÂNTEIERE, SCÂNTEIOARĂ, BUJIE, CLIPI, ELECTROAPRINDERE, FULGERA, IRIZA, LICĂR, LUCI ... Mai multe din DEX...SCÂNTEIE - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. SCÂNTÉIE, scântei, s.f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoțește o descărcare electrică, și care se stinge foarte repede. * Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primește o lovitură puternică (și are senzația că vede scântei). A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ** P. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. Fig. Fapt în aparență neînsemnat care declanșează o acțiune, un sentiment etc. 3. Fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [Pr.: - te-ie. - Var.: (înv.) schintéie s.f.] - Lat. *scantillia (= scintilla).Sursa : DEX '98 SCÂNTÉIE s. v. fărâmă, fir, garoafă de câmp, garoafă sălbatică, garofiță, pic, pică-tură, pișcătură, scânteioară, scânte-iuță, strop.Sursa : sinonime SCÂNTÉIE s. 1. (prin Transilv.) sicră, (înv.) segnetă. (Focul produce \~i.) 2. v. sclipire.Sursa : sinonime scântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéiSursa : ortografic SCÂNTÉ//IE scântéi f. 1) Particulă incandescentă desprinsă dintr-un corp sau dintr-o substanță. * \~ electrică lumină intensă și momentană care apare în timpul unei descărcări electrice. A se învăța (sau a se deprinde) ca țiganul cu \~ia a se deprinde cu un lucru, mai ales rău. 2) Lumină slabă și intermitentă; licărire. 3) fig. Indiciu neînsemnat care se poate manifesta sau intensifica. \~ de talent. \~ de nădejde. [ G.-D. scânteii; Sil. -te-ie ] /<lat. scantilliaSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru SCÂNTEIERezultatele 1 - 10 din aproximativ 214 pentru SCÂNTEIE. ... muncit să-ți scoți în lume Din al creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea. Urma-ți fi-va cunoscută pe-unde ți-ai purtat scânteia... Ș-o scânteie-n alergare e o rază... Mângâiere !... Dulce-i să ți-o știi la fundul vieții pline de durere. Ah, fugiți, gânduri nebune ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi ... n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, Călindu-se-n tăcere!... IV Suspinul, ca scânteia ce cade jos în paie Sau p-un covor de spice, Pândind o adiere s-o umfle-ntr-o văpaie Și-n slavă s-o ... ... condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai bine De pietre sparge-ți lira ș-apoi ... mortaliitu posedai secretul Cum se-nstrunează lira, cum trebui a cânta. Erai bătrân, dar mândru; pe fruntea ta senină Lucea-n splendoarea toată scânteia cea divină Ce zeii, spre-a lor fală, voiseră să-ți dea. Umblai după-ntâmplare, și numai a ta muză Și ... vedea. Rapsode, vino și-astăzi, și, de mai poți, te-nspiră, Te-ncearcă să mai farmeci mulțimea cu-a ta liră Și cu scânteia sacră ce-aveai pe fruntea ta Dac-ai trăi, desigur, ți-ai renega și muza, Și geniul, și lira, și mută ți-ar fi buza ... Alexei Mateevici - Noaptea nașterii ... știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin Nu mai are aceea putere: Cât de-adânc fie-amarul de care ești plin. El ascunde scânteia-nvierii. Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier, Nedreptatea în zilele tale, -- Tu să știi că iubirea, venită din cer, Lumina-te-va ... ți-a muri suferința, Și în sufletul tău, din amar și necaz, Ca Hristos, învia-va credința. Ș-a luminii luciri scânteia-vor în zori Pentru tine în clipele cele, Și atunci vei uita tu amaruri, plânsori, Vei uita suferințele grele. De-ți slăbește credința în sufletul ... ... mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țarâna neagră ... George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ... Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul Ion Heliade Rădulescu - Serafimul şi heruvimul Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului de Ion Heliade Rădulescu Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie? Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos? Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie? Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?! Ochii tăi... e seninul, Buza ta e zâmbirea, Fața ta e blândețea, Ca pieptu-ți nu e crinul; Dragoste ți-e privirea, Totul ești frumusețea. Ființa-ți luminează, Mărirea te-nconjoară, Liniștea te-nsoțește: Pasu-ți de naintează, Slava-mprejuru-ți zboară, Preajma-ți pace vestește. Frumos serafim! îmi place La tine a mă uita, În ochii tăi a căta; Lumina lor este lină! În ochi-mi izbește plină Blânda lor, senina pace. Tu mă înveți cântarea, Tu îmi însufli pieptul, Tu îmi arăți cărarea Care merge d-a dreptul La fiica armoniei. Lira ta e cerească, Glasul ei m-aripează, Ființa-mi pământească În zborul său cutează La scaunul veciei. Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună ... Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ... Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ... Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna ... Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SCÂNTEIERezultatele 1 - 10 din aproximativ 18 pentru SCÂNTEIE. SCÂNTEIÁ , pers . 3 scânteiază , vb . I. Intranz . 1. A licări ca o scânteie ; a sclipi , a străluci , a luci . 2. A împrăștia scântei . [ Pr . : - te - ... SCÂNTEIÉRE , scânteieri , s . f . Faptul de a scânteia ; lumină slabă ( și intermitentă ) . V. scânteia SCÂNTEIOÁRĂ , scânteioare , s . f . 1. Diminutiv al lui scânteie ; scânteiuță ( I ) . 2. ( Bot . ) Scânteiuță ( II 1 ) . [ Pr . : - te - ioa - ] - Scânteie + suf . - ... BUJÍE , bujii , s . f . Piesă prevăzută cu doi electrozi între care se produce scânteia ... și reflex ) pleoapele una de alta . 2. Fig . ( De obicei despre surse de lumină ) A sclipi , a licări , a scânteia ELECTROAPRÍNDERE , electroaprinderi , s . f . Aprindere ( 2 ) printr - o scânteie electrică . [ Pr . : - tro - a - ] - Electro - + ... FULGERÁ , fúlger , vb . I . 1. Intranz . ( La pers . 3 ) A se produce fulgere în atmosferă . 2. Intranz . Fig . A scânteia , a luci , a sclipi ( ca un fulger ) . 3. Tranz . Fig . A izbi pe cineva doborându - l cu o lovitură ... ... IRIZÁ , irizez , vb . I . Intranz . ( Rar ) A emite culori asemănătoare cu ale curcubeului ; a scânteia LÍCĂR , licăre , s . n . Sclipire , scânteiere , licărire ; ceea ce sclipește ; scânteie . [ Var : lícur s . ... 1. A răspândi lumină ; a străluci , a lumina . 2. A sclipi din cauza luminii ; a scânteia Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||