Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:POTICNIT, POTICNEALĂ, POTICNIRE, ÎMPIEDICA, ÎMPIEDICAT, ÎMPLETICIT, ȘCHIOPĂTA ... Mai multe din DEX...

POTICNI - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

POTICNÍ, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se lovi în timpul mersului cu piciorul de ceva și a-și pierde echilibrul; a se împiedica. ** A cădea (în urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedică în mers sau, fig., într-o acțiune. 3. Refl. Fig. A întâmpina o dificultate sau a nu izbuti în desfășurarea unei acțiuni. ** Spec. A pronunța cu greutate cuvintele, a vorbi cu întreruperi, cu greutate. - Din sl. pot?knonti.

Sursa : DEX '98

 

POTICNÍ vb. v. cădea, lovi, pica, prăbuși, prăvăli, răsturna, șchiopăta.

Sursa : sinonime

 

POTICNÍ vb. 1. v. împiedica. 2. a se împiedica. (Se \~ la vorbă.)

Sursa : sinonime

 

poticní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poticnésc, imperf. 3 sg. poticneá; conj. prez. 3 sg. și pl. poticneáscă

Sursa : ortografic

 

A SE POTICN//Í \~ésc intranz. 1) A-și pierde echilibrul în timpul mersului, prin îndoirea involuntară sau prin lovirea unui picior; a se împiedica. 2) fig. A întâmpina dificultăți într-o acțiune. \~ la început de cale. * \~ în vorbire a vorbi greu și cu pauze mari. /potuknonti

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru POTICNI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentru POTICNI.

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul

Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Doi voinici

Ştefan Octavian Iosif - Doi voinici Doi voinici de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Turci, tătari, război și ciumă Bîntuie în țara toată, E o vreme blestemată. Trece un voinic călare, Înnoptat pe drumul mare... Morți de spaimă, arși de sete, Zboară cal și luptător. Puțurile-s otrăvite, Peste țarini pustiite Pasări mari de pradă, cete, Trec și țipă speriete Și s-abat departe-n zbor... Munții se scufundă-n zare, Drumul nu se mai zărește... Calul, pas cu pas, slăbește, Pas cu pas se poticnește       Și tresare. Iar singurătatea crește. Tot mai înspăimîntătoare. Ah, și-n liniștea de moarte Se aude-un glas, pierdut, Parcă vine de departe... Cine ar putea să fie La o vreme-așa tîrzie? Poate i s-o fi părut... Stă, ascultă, vrea să vază... Calul sforăie... o groază Fără margini încleștează       Pe voinic... Nu mai vrea acum să știe Nici de drum, nici de nimic... Aiurit, întoarce calul, Scapără schintei și sar       Sub copite... Peste rîpe și ponoare, Cal și călăreț dispar...       Neagra zare       Îi înghite... Glasul însă crește, rar, Se aude tot mai bine...       Vine... — Aolică, ce păcate ! Turci au dat, tătari au dat, S-au închis crîșmele-n sat; ...

 

Alexandru Macedonski - Destul

Alexandru Macedonski - Destul Destul de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Acum destul cu plânsul, căci inima ți-e seacă, Și chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul Poporul nostru este de lacrime sătul, Și ele nici în versuri nu pot ca să mai treacă; Zadarnic poetașii într-însele se-neacă, Hârțoagele lor toate rămân făcute sul. II Ei!... S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine Și cu acele crunte dureri imaginari, Ați cărunțit cu totul, sărmanilor cobzari! Dar de s-a dus o vreme, o nouă vreme vine, Și ea c-un bici pe care în mâna sa îl ține Plesnind vă strigă vouă: ,,Alți timpi, alți lăutari!" III Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură Și crinii de pe sânuri și ochii ca de mură Sunt niște mărunțișuri ce nu-și mai au vrun curs: Cu lacrimile false ce-ntruna s-au tot scurs, S-au poticnit în coastă și se tot duc de-a dură Târâte de ridicol în repedele-i curs! IV Acuma este timpul puterii, bărbăției, Copilul de ieri, astăzi e un băiat viril S- ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ştefan şi Radul Ștefan și Radul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Columna lui Traian , an. I, nr. 41, 23 august 1870. Cântec Bătrânesc Bate toba la Craiova Și s-aude în Moldova .        Zicătoare oltenească Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ștefan cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, Duce o ceată Moldovenească În loc de plată Să-și dobândească Pradă bogată Și voinicească. Radu cel Mare, Acela care Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta spurcată, Frate cu frate Stau să se bată... II Ștefan-Vodă pleacă-n zbor Pe cea iarbă de mohor Denaintea oștilor, Pân' ce iată că-ntâlnește Întâlnește și chitește, Și chitește vitejește, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Și-l chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân ...

 

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) Apolog de Constantin Negruzzi Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii    Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului    A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură    Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele    Precum nădejduia, Rotunda roată răpede    Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se,    Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație    Se tot călăuzi, Și-n toată vremea cumpăna    În orișice păzi, Nu-i pasă dacă vifore    Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor    Îl află liniștit. El știe că furtunele    Nu pot lung timp ținea, Curând veni-va soarele    Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile    Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede    Râzând, își bate joc. Acest fel traiu-i limpede    Se trece liniștit, Și când moartea s-apropie    Îl află

 

Emil Gârleanu - Gâza

... O smuncitură a dârlogului din dreapta îl îndemnă să ocolească fără întârziere, trecu șanțul pe o podișcă ce se îndoia sub greutatea lui; poticni, simți călărețul prăvălindu-se până peste gât; o ploaie de lovituri îl făcu să-și ia seama la mers. Câmpul parcă îl mai învioră. Târgul ...

 

Heinrich Heine - Cavalerul

Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce ...

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

 

Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor

Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor Blăstem asupra nelegiuirilor de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție     Dumnezeule-ndurate         Dreptule judecător,     Vezi-mi a mea strîmbătate         Și le fi[i] răsplătitor.     Drept a lor nemulțămire         Dă-le scîrbe și amar,     Dă-le dreaptă răsplătire,         Că m-au prădat în zadar     Mînia ta să-i urmeze         Ori măcar unde-or umbla,     Osînda ta să-i vîneze         Vezi pe ce locuri vor sta     Frică dă-le, să se teamă         Și frunza cînd s-o mișca,     Pribegind, să bage seamă         Chiar de vînt cînd o sufla.     Fă-le lor calea pustie,         Ca să umble rătăciți,     Arată a ta mînie         Și-unde or fi pribegiți.     Dreapta ta să răsplătească         Cestor nemulțămitori,     Urgia ta să-i osîndească         Ca pe niște împutători.     Curse-n calea lor le pune,         Să cază în perzare toți,     Nu mai vază zile bune         Nemulțemitorii hoți     Pașii lor le poticnește         Să n-aibă unde scăpa,     Adunarea lor zdrobește,         Oriunde se vor afla.     Să nu poată să-și găsească         Loc, să fie odihniți,     Pururea să rătăcească         Și să fie necăjiți.     Nu-și găsească un' să șadă         Cîtuși de puțintel loc,     Fă ca cerul să nu-i vadă,         Și ...

 

Vasile Alecsandri - Blestemul

Vasile Alecsandri - Blestemul Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele." [1] ,,Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat, Și-n răi codri m-ai băgat! Dare-ar Domnul Dumnezeu Să fie pe gândul meu! Să te duci, bădiță, duci Pan-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mâinile-n cătuși! Să te-ajungă dorul meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te plângă părinții, Să te-nsori de nouă ori [3] Ca să faci nouă ...

 

Emil Gârleanu - Calul

... și avântul lui. Îmbătrânise, picioarele îi tremurau după o cale mai lungă; gâtul nu mai sta așa de încordat, ochiul nu mai căta departe. Odată poticni și se rostogoli jos, cu călăreț cu tot. S-a ridicat repede, dar de atunci îl lua mai rar la câmp și-l ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru POTICNI

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru POTICNI.

POTICNIT

... POTICNÍT^2 , - Ă , poticniți , - te , adj . ( Rar ) Care se poticnește ( 1 ) ; împiedicat ( la mers ) . V. poticni . POTICNÍT^1 s . n . Faptul de a ( se ) poticni . - V. poticni

 

POTICNEALĂ

... POTICNEÁLĂ , poticneli , s . f . Faptul de a ( se ) poticni . - Poticni

 

POTICNIRE

... POTICNÍRE , poticniri , s . f . Acțiunea de a ( se ) poticni și rezultatul ei . - V. poticni

 

ÎMPIEDICA

... Refl . A se lovi ( cu piciorul ) de ceva sau de cineva care stă în cale ( și a cădea ) ; a se poticni . 2. Tranz . A pune unui animal piedică la picioare , a - i lega picioarele ca să nu poată fugi . 3. Tranz . Fig ...

 

ÎMPIEDICAT

ÎMPIEDICÁT , - Ă , împiedicați , - te , adj . 1. ( Despre animale ) Care are picioarele legate ( spre a nu putea fugi ) ; ( despre vehicule sau despre roțile lor ) cu piedică ; înțepenit . 2. Fig . ( Despre vorbă sau despre vorbire ) Greoi , poticnit , încurcat . [ Var . : ( reg . ) împiedecát , - ă

 

ÎMPLETICIT

ÎMPLETICÍT , - Ă , împleticiți , - te , adj . 1. ( Despre picioare , despre pas sau despre mers ) Împiedicat , poticnit ; ( despre oameni ) care merge șovăind , clătinându - se . 2. Amestecat , încurcat ,

 

ȘCHIOPĂTA

... a șchiopa . 2. Fig . ( Fam . ) A nu se desfășura în mod normal , a nu funcționa bine , a se poticni