|
Cuvântul MORALA nu a fost găsit.
Au fost afișate formele bază:
MORALĂ,MORAL
Forme cu și fără diacritice ale cuvântului MORALA:
MORALĂ,
MORALĂ.
MORALA
-
Definiția din dicționar
Traducere: engleză
Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. MORÁLĂ, morale, s.f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică; etică. ** Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ** Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. - Din lat. moralis, fr. morale.
Sursa
:
DEX '98
MORÁLĂ s. 1. etică. (\~ unei societăți date.) 2. în-vățătură, pildă, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (\~ unei fabule.) 3. v. ceartă.
Sursa
:
sinonime
morálă s. f., g.-d. art. morálei; pl. morále
Sursa
:
ortografic
MORÁL//Ă \~e f. 1) Formă a conștiinței sociale care reflectă și fixează idei, concepții, convingeri privind comportarea individului în societate. 2) Disciplină care se ocupă cu studiul acestei forme a conștiinței sociale. 3) Observație cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusă dintr-un eveniment sau dintr-o operă literară. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale
Sursa
:
NODEX
MORÁLĂ s.f. 1. Formă a conștiinței sociale care cuprinde anumite idei, concepții, convingeri privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojană. 3. Parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare desprinsă dintr-o scriere literară. [Cf. fr. morale, lat. moralis].
Sursa
:
neologisme
MORÁLĂ s. f. 1. ansamblul ideilor, concepțiilor, convingerilor privind normele de conviețuire și de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei și față de societate. 2. etică. 3. parte a unei fabule care conține o învățătură; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literară. 4. (fam.) mustrare, dojană. (< fr. morale)
Sursa
:
neoficial
MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ** Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S.n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care priveşte puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ** Curaj, tărie sufletească. * Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. - Din lat. moralis, -e, fr. moral.
Sursa
:
DEX '98
Moral ≠ amoral, imoral, nemoral
Sursa
:
antonime
MORÁL adj. 1. etic. (O comportare \~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.
Sursa
:
sinonime
morál adj. m., pl. moráli; f. sg. morálă, pl. morále
Sursa
:
ortografic
morál s. n., pl. moráluri
Sursa
:
ortografic
MORÁL^2 n. 1) Ansamblu de calități psihice și spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispoziție sufletească; tărie de caracter. /<lat. moralis, \~e, fr. moral
Sursa
:
NODEX
MORÁL^1 \~ă (\~i, \~e) 1) Care ține de morală; referitor la morală. 2) Care conține o morală. 3) Care ține de lumea interioară a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; în conformitate cu morală. /<lat. moralis, \~e, fr. moral
Sursa
:
NODEX
MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ** Din care se trage o învățătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăților psihice, spirituale. ** Stare de spirit, dispoziție sufletească. ** Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].
Sursa
:
neologisme
MORÁL, -Ă I. adj. 1. conform principiilor moralei. * din care se trage o învățătură, didactic. 2. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultăților psihice, spirituale. 2. stare de spirit. * curaj. (< lat. moralis, fr. moral)
Sursa
:
neoficial
Copyright © 2004-2020 DEX online.
Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL
, cu condiția păstrării acestei note.
|
