|
|
||
|
Vezi și:ȘOLDAR,
ȘOLDUROS,
COXALGIE,
ȘES,
ȘOALDINĂ,
ȘOLDEALĂ,
ȘOLDI,
ȘOLDIȘ,
ȘOLDIT,
ȘOLDIU
... Mai multe din DEX...
Forme cu și fără diacritice ale cuvântului ȘOLD:
SOLD.
ȘOLD - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. ȘOLD, șolduri, s.n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. * Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. * Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nici o greutate, fără nici o grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ** P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ** Fig. Coastă, povârniș. - Cf. pol. %szoldra%.Sursa : DEX '98 ȘOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) șodolan. (\~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (\~ la animale.)Sursa : sinonime ȘOLD s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.Sursa : sinonime șold s. n., pl. șólduriSursa : ortografic ȘOLD \~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă și mijloc. * A sta cu mâinile în \~uri a nu avea nici o ocupație; a pierde timpul. A sta într-un \~ a sta strâmb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespun-zătoare articulației picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă; pantă; povârniș; versant; costișă. /cf. săs. oldărSursa : NODEX șold, șoáldă, adj. (reg.; despre animale) șoldit (cu șoldul vătămat).Sursa : arhaisme Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru ȘOLDRezultatele 1 - 10 din aproximativ 79 pentru ȘOLD. Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ... ... febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă, De bunăvoie, lângezind, te lași de șold răpită, Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă, Și de turbare s-a-ncleștat, s-a strâns gurița-ți ... Alexandru Vlahuță - Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii Alexandru Vlahuţă - Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii de Alexandru Vlahuță Publicată în Neamul romînesc , Iași, an XII, nr. 314, 15 noiembrie 1917 O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare. Pururea împresurată de priviri cuceritoare — Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii — Ea pășește, zîmbitoare, Arborîndu-și pretutindeni "semnele-i particulare": Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase. În tăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina... Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii, Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna, Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase... Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare. Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire, Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii. Ea, cu farmece-n privire, Grațiile și le plimbă, în costum de vînătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze Cincinat Pavelescu - Idilă antică Cincinat Pavelescu - Idilă antică Idilă antică de Cincinat Pavelescu Pe mal de râu scăldat în soare, Visez o horă de naiade Fermecătoare, zâmbitoare, Cu frunze verzi în cingătoare! Și ochi de basme și balade! Prin pânza verzilor răchite, Pândind la șolduri și la sâni, Văd ochi de fauni, ochi păgâni Și mâini și guri nestăpânite! Dar faunii din umbră sar Și joc fantastic se încinge... Și ierburile lungi tresar Când o naiadă se descinge Și sare-n apa de cleștar... Și vântul bate-n apa clară. Nisipul pare lac de aur. E primăvară, primăvară, Natura face să tresară, Sub voluptatea ei de taur, Nisipul roșu, lac de Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 3) Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 3) Lied de Cincinat Pavelescu Aideți, cântece de toamnă, Flori de vis și vreme rea, Aideți, dulcea voastră doamnă Să v-asculte nu mai vrea. E copil, vrea să petreacă Și râzând să fure minți, Vouă glasul vi-l îneacă Plânsul mutei suferinți. Aideți și când pacea serii De urât vă ține-n mers, Voi să nu cerșiți durerii Mângâierea vreunui vers! Poate-n seara fumurie, Strânsă-n șoldurile rochii, Către voi să-și plece ochii Arși d-o lacrimă târzie. Dar atunci voi fi departe; Și-n pustiul nepăsării Voi opune-n van uitării Amintirile deșarte. Și târziu, poate-ntr-o carte, Voi închide-n ritmuri vagi Visul ochilor ei dragi Și iubirea-mi fără Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel) Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ... Emil Gârleanu - Călătoare! ... Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ... George Coșbuc - Fresco-ritornele ... și mâna ruptă, Da-ncalte a rămas că-a mea e mai frumoasă ! 7 Cu șorțu-n brâu, cu mâna-n șold, ea, cea șireată, Stă-n drum, anume ca s-o văd, să-mi facă-n ciudă — De-ar fi ce-ar fi, tu azi ... George Coșbuc - Nunta Zamfirei ... Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vântul viu vuia, Vrun prinț mai tânăr când trecea C-un braț în șold și pe prăsea Cu celălalt. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu ... George Coșbuc - Patru portărei George Coşbuc - Patru portărei Patru portărei de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Din larguri de palată ies patru portărei: Au coifuri, au ceaprazuri, au sulița la ei. Nebun s-aruncă roibul, ca viforul pe luncă, Trei cai cu el alături p-același pas s-aruncă. Și zice portărelul, al cărui cal e corb: Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb! Ți-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebe fete. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel: Așa să trăiesc! Astăzi îngrop sulița-n el! De nu-l fac eu cenușă, să n-am de mamă parte! Se jură cel cu roibul frumos ca scris în carte. II Un zmeu a dus pe Veta lui Trăsnet-Împărat Pe Veta s-o găsească ei patru s-au jurat. Și cine-o va aduce din țările măiestre O ia pe Veta doamnă, și nouă țări ia zestre. Să pleci orbiș la moarte, când zestrea-i lumi deloc, Când ai pe Veta doamnă, să prinzi cu gura foc. E țara toată șesuri, ca ploaia-i de ... George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii ... la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... S ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ȘOLDRezultatele 1 - 10 din aproximativ 30 pentru ȘOLD. ... ȘOLDÁR , șoldari , s . m . Curea de ham care trece peste șoldul calului . - Șold ... ȘOLDURÓS , - OÁSĂ , șolduroși , - oase , adj . Cu șolduri mari . - Șold COXALGÍE s . f . 1. Tuberculoză a articulației șoldului . 2. Durere localizată în articulația ȘES , ȘEÁSĂ , ( 1 ) șese , adj . , ( 2 , 3 ) șesuri , s . n . 1. Adj . ( Despre pământuri , regiuni ) Neted , întins ; plan . 2. S . n . Întindere vastă de pământ , fără diferențe ( mari ) de nivel , situată la mică altitudine ; câmpie ; suprafață plană de pământ situată într - o depresiune . 3. S . n . Parte a corpului animalelor , cuprinsă între ultima coastă și osul ... ȘOÁLDINĂ , șoaldine , s . f . Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase , ovale și cu flori galbene - aurii , dispuse în inflorescențe ( Sedum acre ) . - Șold ȘOLDEÁLĂ , șoldeli , s . f . ( Pop . ) Luxație sau fractură a șoldului . - Șoldi + suf . - ȘOLDÍ , șoldesc , vb . IV . Tranz . ( Pop . ) A vătăma un animal la șolduri , lovindu - l sau supunându - l unor eforturi prea ... ȘOLDÍȘ adv . ( Pop . ) Cu un șold ȘOLDÍT , - Ă , șoldiți , - te , adj . ( Pop . ; despre animale ) Cu șoldul vătămat , ieșit în afară , fracturat . V. ... ȘOLDÍU , - ÍE , șoldii , adj . ( Pop . ) Șoldit . - Șold Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||