|
|
||
|
Vezi și forma bază: UMILI Vezi și:ÎNJOSIT, CUCERI, UGILIT, UMILI, UMILINȚĂ, UMILITOR ... Mai multe din DEX...UMILIT - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. UMILÍT, -Ă, umiliți, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilință; umil. ** Rușinat. 2. Care este plin de umilințe, de jigniri, de lipsuri. ** (Substantivat) Om care duce o viață mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). - V. umili.Sursa : DEX '98 UMILÍT adj. 1. v. înjosit. 2. v. supus.Sursa : sinonime UMILÍ//T \~tă (\~ți, \~te) 1) v. A UMILI și A SE UMILI. 2) și substantival Care duce o viață umilă, plină de lipsuri. /v. a (se) umili.Sursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru UMILITRezultatele 1 - 10 din aproximativ 152 pentru UMILIT. Dimitrie Bolintineanu - Petru Rareș (Bolintineanu) Dimitrie Bolintineanu - Petru Rareş (Bolintineanu) Petru Rareș de Dimitrie Bolintineanu Rareș l-ai săi zice: — ,,Marele sultan A jurat să nu-mi dea tronul moldovan Până nu va trece de trei ori călare Peste mine... Spuneți, asta cum vă pare?" Un bătrân îi zice: — ,,N-a jurat deloc; Va să te-umilească cu acest mijloc". — ,,Să mă umilească? Asta nu mă-amână... Mâine-oi fi în țară și cu arma-n mână!" — ,,Mâine-i fi în țară, cel bătrân i-a spus; Însă nu sub arme, ci ca domn supus. La străini domnia cela ce o cere Dă dovezi că n-are viață și putere. Tu ai fost odată domn neatârnat, Căci ai fost de fiară pus și apărat. Azi te pune turcul; azi nu mai domnești. Dintre toți românii singur tu rob ești. Nu poți să fii altfel fără de trădare; Și ea nu e arma sufletului mare. De-i primi domnia c-umilința ta, Iară c-umilință tu o vei lăsa. Mulți au zis ca tine pân' la tron să vie; Ș-apoi toți căzură sub a lui robie; Tronul are lanțu-i ce-i ... Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ ... Dimitrie Anghel - Măgheranii Măgheranii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 18 ianuarie 1904 Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste, Și-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieți ce pîn'la moarte S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte, Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste. Tăcuți și triști, se trec în taină, cu fruntea în pămînt plecată, Și nici o mînă către dînșii nu se întinde ca să-i rumpă, Căci fetele așa-s făcute ca să le placă haina scumpă Și ei, sărmanii, n-au nimica să poată-ademeni o fată. Dar cum mor formele spre seară, și crește luna fără veste, Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce, Că fetele, uitînd de noapte și că e ceasul să se culce, Rămîn pînă tîrziu pe gînduri, oftînd cu dor lîngă fereste. Oftează fetele, și nu știu, a doua zi de dimineață, Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie... Și măgheranii mor în taină cum au trăit întreaga Gheorghe Asachi - Cânele orbului Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ... Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ... Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele deșerte crea un oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade sub soarele de foc, Și alta vine-ndată de ține al său loc. Aice rar se-ntâmplă să fulgere, să plouă; Un cer senin și splendid adapă cu-a sa rouă Pământul ce rodește și apele din Nil Îneacă ... Ștefan Octavian Iosif - După o citire din Eminescu... Ştefan Octavian Iosif - După o citire din Eminescu... După o citire din Eminescu... de Ștefan Octavian Iosif Citesc... De sub pleoapă nu o dată Îmi scapără în jos, pe obrazul meu, O lacrimă... și te citesc mereu Și parcă te-aș citi întâia dată! Ce orizonturi nouă-mi luminezi Cu raza genială-a minții tale! O lume ideală tu-mi creezi Și peste toate-arunci un giulgi de jale Ce fâlfâie întunecat în aer... Și strunele pe care ning petale Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse De degetele-ți palide și reci, De degetele-ți reci și-atât de pale... Scoțând sub mâna ta măiastră-un vaier... Și fruntea ta cu lauri o-ncununi, Cu crini, cu nuferi, ferigi din genuni, Cu trandafiri ce din grădini i-aduni... Plutind spre culmi cu aripile-ntinse, Învăluit în nouri, tu petreci În sfânta-apoteoză-a morții reci... O, numele tău sfânt poți să ți-l treci În cartea nemuririi necuprinse... Cât va mai izvodi glas omenesc, Un viers în dulcea limbă-armonioasă Din cea mai scundă și-umilită casă A preamăritului grai Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, ... Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ... Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ... Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru UMILITRezultatele 1 - 7 din aproximativ 7 pentru UMILIT. ÎNJOSÍT , - Ă , înjosiți , - te , adj . Care este umilit ; dezonorat . - V. CUCERÍ , cuceresc , vb . IV . I. Tranz . 1. A cuprinde , a ocupa , a supune un teritoriu cu puterea armelor . 2. Fig . A - și atrage simpatia , a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva . II. Tranz . și refl . ( Înv . ) A ( se ) supune , a ( se ) închina ; a ( se ) ruga umilindu - UGILÍT , - Ă , ugiliți , - te , adj . ( Reg . ) Fără chef , trist ; umilit , supus . - et . nec . Cf . UMILÍ , umilesc , vb . IV . 1. Tranz . și refl . A ( se ) pune într - o situație de inferioritate ( neîndreptățită ) ; a ( se ) înjosi . 2. Refl . A adopta o atitudine de supunere , de smerenie față de cineva sau de ... umilințe , s . f . 1. Sentiment de inferioritate ; atitudine provocată de acest sentiment ; supunere . 2. Situație umilitoare impusă cuiva ; vorbă sau faptă care umilește , ofensează ; ofensă . - Umili ... UMILITÓR , - OÁRE , umilitori , - oare , adj . Care umilește , înjosește , ofensează ; înjositor , jignitor . - Umili |
||