A r c h e u s . r o

Sursa : NODEX

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru LEBĂDĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 72 pentru LEBĂDĂ.

Mihai Eminescu - Lebăda

Mihai Eminescu - Lebăda Lebăda de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Lebăda , de Mihai Eminescu Lebăda , de Ștefan Octavian Iosif Lebăda și puii corbului , de Grigore

Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului

Grigore Alexandrescu - Lebăda şi puii corbului Lebăda și puii corbului de Grigore Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care este dar ceresc. Așa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuș de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulțumiți. Pasărea cea albă-ndată Către dânșii se arată, Zice: "Puilor iubiți! Soarta voastră e de milă: Spuneți cum pe voi în silă Aici vulpea v-a adus?" Corbuleții în mirare Răspund iute, râzând tare: "Noi de voie ne-am supus. Vulpe ce e, nu știm spune, Decât că năravuri bune Acea damă arăta: Că avea coadă pe spate, C-al ei păr în galben bate Și că ochi lucioși purta. Ea când ne-a luat de-acasă, Ne-a spus că la a sa ...

Ștefan Octavian Iosif - Lebăda (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Lebăda (Iosif) Lebăda de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Doarme tainica grădină, Și departe, -asemeni unei Bărci de-argint rătăcitoare, Dusă lin de unda mută, Numai lebăda șe mișcă În singurătatea lunei, Singură purtînd solie Dintr-o lume dispărută. Mîndra apelor crăiasă Lunecă-n mișcări încete, Și vîslind la întîmplare, Dată visurilor pradă, Leagănă pe-oglinda apei Basmul vechi al unei fete De-mpărat, mireasă tristă În vesmîntu-i de zăpadă. Și cum își înclină gîtul De omăt și trece printre Umbrele de sălcii triste, Ea visează-ntotdeauna Că palatele-i de aur Porțile-i deschid să intre În iatacurile mîndre Unde luminează luna... Astfel toată noaptea-și poartă Palida-i melancolie. Lunecînd rătăcitoare, Pradă visurilor dată... Dorm palatele de aur Scufundate pe vecie... Tainic stuful doar suspină Lîngî țărm : „A fost odată...

Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ți...)

Mihai Eminescu - La o artistă (Credeam ieri că steaua-ţi...) La o artistă de Mihai Eminescu I Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur        Cu-al cântului dar, Iar tu, interpretă-a cereștilor plângeri, Credeam că ești chipul ce palida stelă Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,        Pe valul amar. Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri, Răpit d-a ta voce în rai de misteruri, Ș-aduce aminte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria ­ Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, Iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău ...

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

Emil Gârleanu - Singuraticii

Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ce acoperă o altă grădină fermecată, lebăda — bărbatul rămas singur — trece ca o închipuire, alb ca zăpada, cu aripile ca două scoici de argint, cu gâtul lăsat între ele, subțire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasărea plutește lin, și în ea parcă poartă, rătăcit, sufletul unei ființe duse de pe lume. Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde ...

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

Ştefan Octavian Iosif - Meduza Meduza de Ștefan Octavian Iosif Poem dramatic PERSOANELE DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE MEDUZA (culcată pe o blană de tigru) Aduceți flori și muzică s-adie... Vreau să m-adoarmă dulcea melodie... (Muzică) O SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în odaie? MEDUZA Să-mi puneți flori de busuioc în baie, Că floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină? MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf... MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac... Ieri se plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza... DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza! MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi ...

Cincinat Pavelescu - Intimă

... iar de seara Și-amurgu-acela violet, Când toamna și-acorda încet, Pe frunza galbenă, chitara? Pe lac, ce-n lună s-argintase, Încet o lebădă trecea, Și pata-i albă se pierdea În seara care se lăsase... Și-atunci, doar inimă și vise, Ne-am dus ca lebăda și noi ...

Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca

Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat         O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească.         Căci lebăda gîtoasă         Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori!         Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată:         Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară         Și pentru-ntîia oară         Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare,         Peștele s-a stricat         Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...

Vasile Alecsandri - Iahtul

... lume, Își îngînă viața, dorul, Cu-al iubitei dulce nume ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia întîmplărei, Ca o lebădă ușoară ! De l-a Patriei verzi maluri Am plecat în țări străine, Și pe plaiuri, și pe valuri Eu duc dorul ei cu ... Lacrima din ochi mi-o șterge, Sufletul mi-l răcorește ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia întîmplărei, Ca o lebădă

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru LEBĂDĂ

 Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru LEBĂDĂ.

CUCOVĂ

... CÚCOVĂ , cucove , s . f . ( reg . ) Specie de lebădă caracterizată printr - o umflătură neagră la rădăcina ciocului ; lebădă

LEBĂDOI

... LEBĂDÓI , lebădoi , s . m . ( Rar ) Masculul lebedei . - Lebădă

CRUCE

CRÚCE , cruci , s . f . I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn , de piatră , de metale prețioase etc . așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine . 2. Figură sau desen în formă de cruce ( I 1 ) , având diferite semnificații : într - o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat ; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv ; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină ; peste un text indică semnul anulării etc . 3. Simbol al ritualului creștin , care constă dintr - un gest ( semnul crucii ) făcut cu degetele la frunte , la piept și , succesiv , la cei doi umeri . 4. Religia , confesiunea creștină : creștinism . 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații , insigne etc . în formă de cruce ( I 1 ) . Crucea " Sfântul Gheorghe " . 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte , dispuse în formă de cruce ( I 1 ) . 7. Piesă de oțel , fontă , beton etc . pentru legarea a două conducte în prelungire , din care se despart două orificii laterale perpendiculare . 8. Instrument de tortură în antichitate , pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție ...

VULTUR

VÚLTUR , vulturi , s . m . 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi , cu ciocul lung , ascuțit și coroiat , cu aripi lungi și cu picioare puternice , cu gheare tari , care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri ; vultan . 2. Stindard al legiunilor romane , înfățișând de obicei un vultur ( 1 ) ; figură simbolică reprezentând un vultur , pe stemele , monedele , pecețile sau steagurile unor țări . 3. ( Art . ) Constelație boreală , situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara . [ Acc . și :