Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

IASOMIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

IASOMÍE, iasomii, s.f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe, plăcut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri și grădini (Jasminum officinale). ** Lemnul arbustului descris mai sus. ** Iasomie sălbatică = arbust mic, cu ramurile colțuroase, cu frunzele puțin încovoiate și obtuze, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivat uneori ca plantă decorativă (Jasminum fretticans). - Din ngr. ghiasemí.

Sursa : DEX '98

 

iasomíe s. f., art. iasomía, g.-d. art. iasomíei; pl. iasomíi, art. iasomíile

Sursa : ortografic

 

IASOMÍ//E \~i f. Arbust cu coroana larg ramificată, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă, industrială și medicinală. * \~ sălbatică arbust mic, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivată și ca plantă decorativă. [G.-D. iasomiei] /ghiasemi

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru IASOMIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru IASOMIE.

Ștefan Octavian Iosif - Domnița (Iosif)

... prin grădina mănăstirii Domnița, albă-n rasă cenușie. Amurgu-și cerne umbra-i viorie, Lung sună toaca-n toiul tînguirii. Șoptesc încet prin flori de iasomie Și parcă vor s-o mîngăie zefirii ; Se scutură pe straturi trandafirii, Și crinii mor, dar ea nu vrea să știe. Departe,-n zări, e ...

 

Ștefan Octavian Iosif - N%C3%BCrnberg

... A mai trăit, acuma ani o mie, O altă viață, neștiută mie ? Adesea iarna cînd natura-i moartă, Ne-mbat-un miros vag de iasomie

 

Ștefan Octavian Iosif - Noaptea de mai (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Noaptea de mai (Iosif) Noaptea de mai de Ștefan Octavian Iosif Plăsmuiri din basme M-au împresurat? Aripi de fantasme Poate-au scuturat Aur peste ele? Cine dete, oare, Strai de sărbătoare Gândurilor mele? Stau încremenit — Parcă niciodată N-am mai pomenit Noapte-așa-nstelată, Floare de cireș Mai strălucitoare, Tril mai fără greș, De privighetoare! Luna iese-acum Și-n albastra noapte Ninge-argint pe drum, Umple tot de șoapte; Adâncite-n vis Florile grădinii, Gingașul narcis, Iasomia, crinii, Trandafirii-nvolți, Sub catapeteasma Uriașei bolți, Își unesc mireasma; Taine din povești Murmură-n fântână... Unde zăbovești, Dulcea mea stăpână? Tremură de dor Gândurile mele: Nu te-nduri de ele Tu, stăpâna lor, Care-n orice floare Pui un curcubeu — Tu, surâzătoare Rază-n plânsul

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor ...

 

Dimitrie Anghel - În grădină

Dimitrie Anghel - În grădină În grădină de Dimitrie Anghel Publicată în Adevărul , 20 iunie 1894 Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde ... Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde! Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint, De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint, Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară. Atâtea amintiri uitate cad abăute de-o mireasmă: Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă, Ș-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger și se strânge ... De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge. Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint, Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale ... Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi

 

Dimitrie Anghel - După ploaie

... urgie, Se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă. În van trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie, Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă. Hodină nu-i, dar iată-n luptă că vin și mîndrele verbine ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către seară când el cântă, glasul lui tremurător Mână somnul înspre crângul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori; Iar pe grecele frumoase când râzând el le îmbie Să privească cum în unde moare-o ...

 

Mihai Eminescu - La o artistă

... întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce ...

 

Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopții poezie)

... întrupată! De-al aplauzelor flor, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată, Ce ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... Lucrurile mele sunt în boccea ; căruța de poștă mă așteaptă în curtea ministrului din lăuntru, de unde am să plec; aga fumează ciubucul său de iasomie și mă îndeamnă să mântui această scrisoare, în vreme ce fratele tău îmi cântă din vioară aria franceză: Partant pour la Syrie . Alea jacta est ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...