REFRACȚIE - Definiția din dicționar

Vezi și:DIOPTRIC, REFRACTA, AMETROPIE, BIREFRINGENȚĂ, CURCUBEU, DICROISM, DIOPTRU, FOTOELASTICITATE, FOTOMETEOR, HALO, MIRAJ ... Mai multe din DEX...

REFRACȚIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

REFRÁCȚIE, refracții, s.f. (Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. * Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră. [Var.: refracțiúne s.f.] - Din fr. réfraction, lat. refractio, -onis.

Sursa : DEX '98

REFRÁCȚIE s. (FIZ.) răsfrângere. (\~ luminii prin -tr-un diamant.)

Sursa : sinonime

refrácție s. f. (sil. -frac -ți -e), art. refrácția (sil. -ți -a), g.-d. art. refrácției; pl. refrácții, art. refrácțiile (sil. -ți -i -)

Sursa : ortografic

REFRÁCȚI//E \~i f. fiz. Fenomen de schim-bare a direcției de propagare a unor raze sau unde la traversarea suprafeței de separare a două medii. [G.-D. refracției] /réfrac-tion, lat. refractio, \~onis

Sursa : NODEX

REFRÁCȚIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ** Indice de refracție = număr care reprezintă câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refracțiune s.f. / cf. fr. réfraction, germ. Refraktion].

Sursa : neologisme

REFRÁCȚIE s. f. deviere a unui fascicul de radiații luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. o ~ astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră; indice de ~ = număr, câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul din care provine. (< fr. réfraction, lat. refractio)

Sursa : neoficial

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru REFRACȚIE

Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru REFRACȚIE.

DIOPTRIC

... 1. Adj . Care este în legătură cu refracția luminii , care aparține acestei refracții . 2. S . f . Parte a opticii care studiază fenomenele de refracție

REFRACTA

REFRACTÁ , pers . 3 refractă , vb . I. 1. Refl . ( Fiz . ; despre unde , raze de lumină ) A se frânge , a devia la trecerea dintr - un mediu în altul ; a suferi fenomenul refracției . 2. Tranz . ( Despre corpuri , medii ) A produce fenomenul

AMETROPIE

... AMETROPÍE s . f . Tulburare a vederii datorată unui viciu de refracție

BIREFRINGENȚĂ

... BIREFRINGÉNȚĂ , birefringențe , s . f . Dublarea prin refracție

CURCUBEU

CURCUBÉU , curcubeie , s . n . 1. Fenomen optic care se datorește refracției , reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer . 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase , cu flori mari , roșii - purpurii și cu fructele capsule ( Lychnis coronaria ) . - Et .

DICROISM

... DICROÍSM s . n . Proprietate a unei substanțe birefringente de a absorbi selectiv și inegal cele două raze rezultate prin refracție

DIOPTRU

... DIÓPTRU , dioptre , s . n . ( Fiz . ) 1. Suprafață care separă două medii transparente cu indici de refracție

FOTOELASTICITATE

... FOTOELASTICITÁTE s . f . ( Fiz . ) Proprietate a unor materiale transparente de a - și modifica indicele de refracție

FOTOMETEOR

FOTOMETEÓR , fotometeori , s . m . Efect luminos care apare în atmosferă în anumite condiții datorită reflexiei , refracției , difracției și difuziei luminii . [ Pr . : - te -

HALO

HALÓ , halouri , s . n . 1. Cerc luminos , colorat , care apare în anumite condiții atmosferice în jurul soarelui sau al lunii și care se datorește reflexiei și refracției luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi ; cearcăn ( 2 ) . 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct

MIRAJ

MIRÁJ , miraje , s . n . I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite , datorită căruia în unele regiuni apar la orizont imagini răsturnate și suplimentare ale unor părți din natură , ale unor lucruri îndepărtate etc . , ca și cum s - ar reflecta într - o apă ; p . ext . fata morgana . 2. Fig . Imagine înșelătoare ; închipuire , iluzie deșartă . 3. Fig . Farmec , atracție irezistibilă . II. ( În sintagma ) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației naturale sau artificiale . pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului . [ Var . : ( rar ) mirágiu s .

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...

A r c h e u s . r o