Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: CRACA

  Vezi și:CRACA, CRĂCANĂ, CRĂCUȚĂ, COLIN, CRĂCULIȚĂ, CRAC, CRACARE, CREANGĂ, PAR, TÂRȘ ... Mai multe din DEX...

Forme cu și fără diacritice ale cuvântului CRACĂ: CRACA.

 

CRACĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

CRÁCĂ, crăci, s.f. Ramură (mai groasă) a unui copac; creangă. * Expr. A-și tăia craca de sub picioare = a-și pune în primejdie situația printr-o acțiune necugetată. - Din crac^2.

Sursa : DEX '98

 

CRÁCĂ s. v. ramură.

Sursa : sinonime

 

crácă s. f., g.-d. art. crăcii; pl. crăci

Sursa : ortografic

 

CRÁC//Ă crăci f. Ramură de copac; creangă. * A-și tăia \~a de sub picioare a-și crea singur o situație periculoasă printr-o acțiune nechibzuită. /Din crac

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CRACĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 23 pentru CRACĂ.

Alexandru Macedonski - Între frunze

Alexandru Macedonski - Între frunze Între frunze de Alexandru Macedonski Grădina este plină de taina fericirii Și nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit; E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii     Fior nedeslușit. Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată, Garoafa râde-n soare cu roșul ei mănunchi, Iar vița se ridică pe măr, amorezată     De verdele său trunchi. Rochițele, în brațe subțiri, dar încordate, Strâng vișinul, și cracă cu cracă-l cuceresc, Cireșele, alături, sub frunze-mperecheate,     Roșesc și se iubesc. Din totul se înalță un cântec către soare De dragoste nespusă, de dulci îmbrățișări, O falnică poemă de strofe arzătoare,     De tainice oftări. Ascultă: e grădina întreagă, ce unește Simțirea ei suavă cu cântecul din noi, Și cerul din adâncu-i de aur ne privește     Zâmbindu-ne prin

 

Emil Gârleanu - Pasăre de noapte

Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la ...

 

Urmuz - După furtună (Urmuz)

Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Gruia

Ştefan Octavian Iosif - Gruia Gruia — Baladă din popor— de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Jos, sub nucul uriaș, Gruia adormise — Doarme ca un copilaș Legănat de vise. Paloșu-i atîrnă-n cui, Aninat de-o cracă ; Murgul paște-n voia lui, De urît să-i treacă. „Scoală, Gruio, drag copil, Scoală, Gruio dragă ! Au nu vezi cum vin tiptil Turcii și te leagă ? Turcii vin ș-aduc cu ei Funii de mătase, Funii răsucite-n trei Și-mpletite-n șase...â€� Bate vîntul cătinel, Pletele-i mîngîie — Turcii se-ngrozesc de el, Strîng de căpătîie. Bate vîntul mai avan, Pletele-i zburlește ; Turcii plîng: „Aman ! Aman !â€� Gruia se trezește. — Măi, dar greu ce-am fost dormit Zice și se miră. Ori păiangeni au venit Și mă înveliră ? Ia să mișc puțin din mîni, Poate m-oi desface — Alelei, pui de păgîni, Nu veniți încoace ?... Sar frînghiile în trei Și plesnesc în șase, Turcii fug ca vai de ei, Fug cu moartea-n oase. Saltă Gruia și — hai-hui ! — Sus pe cal s-aruncă, Clocotă pe urma lui Șapte văi și-o luncă. Tropotă copitele, Pulberea o scurmă ...

 

Alexandru Macedonski - Zi de iarnă

Alexandru Macedonski - Zi de iarnă Zi de iarnă de Alexandru Macedonski Se-nnorează ceru-albastru, Nici o floare, nici un astru, Căci și cer ca și pământ Pus-au vara în mormânt. Toate frunzele-adorate Zboară-n vânt amestecate... Corbi și ciori-nnegresc pe sus... Rândunelele s-au dus. Fulguiește de ninsoare În pustiile ogoare, Urlă crivățu-n copaci... Vai de oamenii săraci. De la munte pân' la baltă Numai crivăț ce te saltă; Numai cer posomorât Peste câmpul mohorât. Bătătura e pustie De belșug și veselie, Și de-al verii cântec viu Orice suflet e pustiu. Sus la stânele din munte Pe zăpadă își fac punte Lupi prădalnici și mișei... Vai de turmele de miei. Pestetot numai zăpadă, Ce s-adună în grămadă Sau se-mparte-n fel de flori Sub ai vântului fiori. Prin pădurea troienită Nu e cracă nenflorită, Dar în loc de ghiocei Pretutindeni e polei. De prin coșuri iese fumul Ce mereu își trage drumul Sub al iernii cer senin... Vai de cei fără cămin. Prin orașe umblă-n sănii Fel de feluri de jigănii Ce-năuntru nici nu-ncap De samur și de sângeap. Tot prin falnice locașe Își duc frunțile trufașe, Dar ...

 

Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă

Cincinat Pavelescu - Impresii de toamnă Impresii de toamnă de Cincinat Pavelescu Pădurea vestejită în stânga mea coboară, Și-n dreapta, o colină se suie către zări, Sub roșul ce amurgul pe culmile-i strecoară. E toamnă pe sfârșite. Pe drum și pe cărări Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări. Trosnește câte-o cracă și-n umbră cade moartă; Săracul o să aibă la iarnă uscături: Natura se-ngrijește cu milă d-a lui soartă. O, fire nențeleasă, cum inima ne-o furi Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere, Tu, care, dintr-un mugur, dai viață la păduri! Știi, oare, ce duioasă și tristă mângâiere E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim În frunza care naște și-n frunza care piere? Doar ea mai ne adoarme durerea că

 

Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova

... este! și lira-i a-ncetat!" O, tânăr cântărețe! pasăre trecătoare! Abia te-ntraripaseși, abia dulcele-ți glas Chema să te auză pe craca săltătoare Pe călători, și-ndată, oprindu-le-a lor pas, Țintind a lor vedere... tu zbori și i-ai lăsat! Tu ...

 

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

... mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți ...

 

Iulia Hasdeu - Nu-ndrăznesc

Iulia Hasdeu - Nu-ndrăznesc Nu-ndrăznesc de Iulia Hasdeu , traducere de Traian Demetrescu De m-ai asculta vreodată Aș voi ca să-ți vorbesc Tu m-asculți... cu toate-acestea N-am putere să-ndrăznesc Ești prea bună, ești prea dulce Însă fără voia mea Ca și-o pasăre pe cracă Tremur înaintea ta. Am a-ți spune multe lucruri Nu pot însă... mă-nfior Căci pe buze-ți văd un zîmbet Rece, batjocoritor Gura ta e ca o roză... Tu în rîs mă vei lua... Nu-ndrăznesc să ridic ochii Nu-ndrăznesc-naintea ta. Mersul tău e de regină Chiu-ți e impunător Pentru ce te-admir într-una Înțelegi tu prea ușor. De mi-ai fi tu suverană Și eu rege de ți-aș fi Pentru tine aș muri. Poate-s prost! e cu putință Însă știu că te iubesc Inima-mi e simțitoare Însă nu pot să vorbesc O! amoru-mi pentru tine Să ți-l spun de-aș îndrăzni N-ai mai rîde ... și pe-un altul Niciodată n-ai

 

Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol

Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol Doña Sol de Mihai Eminescu Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși, luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña ...

 

Mihai Eminescu - Dona Sol

Mihai Eminescu - Dona Sol Doña Sol de Mihai Eminescu Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși, luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CRACĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru CRACĂ.

CRACA

CRACÁ , crachéz , vb . I . Tranz . A descompune prin cracare o substanță

 

CRĂCANĂ

CRĂCÁNĂ , crăcane , s . f . I. 1. Cracă ramificată în formă de V ; lemn sau alt obiect desfăcut la un capăt în două sau în mai multe brațe ; fiecare ramificație a unui obiect bifurcat ; crac ^2 . 2. Prăjină provenită dintr - o ramură de copac bifurcată la un capăt , folosită pentru a sprijini crengile prea încărcate de fructe , cumpăna fântânii etc . 3. Pirostrie . II. Varietate de struguri cu boabe mari , albe sau negre ; varietate de vin din astfel de struguri . [ Var . : crăcán s . n . ] - Cracă + suf . -

 

CRĂCUȚĂ

CRĂCÚȚĂ , crăcuțe , s . f . Diminutiv al lui cracă ; crăculiță . - Cracă + suf . -

 

COLIN

COLÍN , colini , s . m . ( Reg . ) Cracă sau ramificație a tulpinii unui copac , crescută din rădăcina . - Et .

 

CRĂCULIȚĂ

CRĂCULÍȚĂ , crăculițe , s . f . Crăcuță . - Cracă + suf . -

 

CRAC

CRAC ^2 , craci , s . m . ( Pop . ) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi . 2. Crăcană ( I 1 ) . 3. Creangă , ramură , cracă . 4. Ramificație a unui deal ; picior de deal sau de munte . 5. Ramificație a unei ape curgătoare . CRAC ^1 interj . Cuvânt care imită un zgomot sec ( în urma unei rupturi , spărturi ) . - Onomatopee . Cf . fr . %

 

CRACARE

... de descompunere , la temperaturi și presiuni înalte , a unui compus organic în molecule mai simple , folosit mai ales în industria petrolieră ; cracaj . - V. craca

 

CREANGĂ

CREÁNGĂ , crengi , s . f . 1. Ramură a unui copac ; cracă . 2. Fig . ( Înv . ) . Ramificație a unei familii de

 

PAR

PAR ^2 , - Ă , pari , - e , adj . ( Despre numere întregi , puteri etc . ) Divizibil cu numărul doi . PAR ^1 , pari , s . m . 1. Bucată de lemn lungă și ( relativ ) groasă , de obicei ascuțită , folosită mai ales ca element de susținere , de fixare etc . în diferite construcții sau ca pârghie , ca ciomag etc . 2. Cracă groasă de

 

TÂRȘ

TÂRȘ , târși , s . m . 1. Copac pipernicit , nedezvoltat , uscat ; p . ext . pădure cu astfel de copaci , crescuți printre rădăcini și cioturi . 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân , din care se fac îngrădituri primitive etc . [ Pl . și : ( n . ) târșuri ] - Et .