Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘCOLARĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 67 pentru ȘCOLARĂ.

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară Despre cometă de Ion Luca Caragiale Prelegere populară D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian", este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fața școlarilor săi, asupra cometei de luni 1, marți la 2 noemvrie. Pentru ca să guste cititorul și mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele pedagog d. Mariu Chicoș Rostogan, totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului să suplinească părțile din cale-afară originale. Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoș Rostogan: Profesorul: Am primit ghe la onoratul ministeriu următorul țircular: „Domnule director, În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată ...

 

Ion Luca Caragiale - Emulațiune

Ion Luca Caragiale - Emulaţiune Emulațiune de Ion Luca Caragiale Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian" de la Severin, cari au fost aceea ce se numește le clou (cuiul) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta. Prin multe emoțiuni a trecut ziua eminentul pedagog, și ceea ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă noaptea. Acel cui al sărbătorilor regale i-a rămas la inimă. După două zile de emoțiuni adânci și de gânduri înalte, după două nopți de insomnie, d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineața, în clasă foarte posomorât. Se vede bine, după fizionomia și după mișcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat. De ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural. Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la școlari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn. Să-l ascultăm cu atenția cuvenită. Profesorul: No!... care ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... școală încă dinaintea vacanțelor, fiindcă părinții au aflat și temându-se nu le mai permit până ce nu vom putea da foc. Însuși d. revizor școlar Lazăr Ionescu-Lion a vizitat școala, constatând lipsa noastră de căldură și a înaintat o adresă încă din anul trecut 15 ... înceteze barbaria prezentă. Binevoiți, d-le ministru, etc. Directoare, Aglae Poppesco * Ministerul Instr. Publice și Cultelor. 10.001 - 15 ianuarie D-sale d-lui revizor școlar al distr. X... urgentă. Domnule revizor, Doamna Aglae Poppesco, directoarea școalei de fete No. 1 din urbea Z..., ni se plânge că primăria locală nu ... a face imediat o anchetă la școală și a ne raporta de urgență. Primiți, etc. p. Ministru, indescifrabil p. Director, asemenea * Revizorul școlar al distr. X... No. 103 - 1 februarie D-sale d-lui ministru al Instr. Publice și Cultelor urgentă. Domnule ministru, Imediat ce am primit ordinul ... ordin în consecință, sau să interveniți pe lângă onor. primăria locală să libereze combustibilul de care simte nevoie cursurile. Binevoiți, d-le ministru, etc. Revizor școlar, Lazăr Ionescu-Lion * Ministerul Instr. Publice și Cultelor. No. 20.002 - 15 februarie D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Doamna Aglae Poppesco ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)

... pentru că în momentul acela se căznea să-și facă niște fraze dibuite românești; încurca din întâmplare niște vorbe câte pot veni în gura unui școlar ce abia a început știința și va să se exprime în altă limbă, iar nu în ceea ce a învățat. Îndată ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune întrebările și presupune și răspunsurile. Așa că urmarea, deși s-ar părea o conversație între pedagog și școlar, este însuși corpul conferenții. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice. Urmează conferențiarul: Pedagogul: No! ce-i grămakica? Școlerul: Grămakica iaste... Pedagogul: No că-z ce ... caută a fi școlerul întrucât priveșke educățiunea prințipială, respeckive la o conduită exămplară față ghe azistenții cari vor fi ghe față. (Către un școlar din fund:) Închighe gura, boule, că-ți întră musca... (Băieții râd.) Silențium!... Școlerul caută să fie curat îmbrăcat... Școlarul Ionescu: Mie mi-a făcut ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann Cuprins 1 ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN CAPUL TĂU 2 PÂINE, LA FOAME UDATĂ E CEA MAI DULCE BUCATĂ 3 CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI 4 GRIJILE-S LA CREDITORI MAI MULT DECÂT LA DATORI 5 CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE 6 DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE 7 CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ 8 UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE 9 HAINA MAI MULT E PRIVITĂ DECÂT PERSOANA CINSTITĂ 10 OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ 11 CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPĂ DAR OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE 12 TE PĂZEȘTE SĂ NU SUPERI P-ALTUL ÎNTRE PROȘTI SĂ-L NUMERI 13 MULȚI SUNT PROȘTI CARE LE PLACE P-ALȚII-N SOBOR SĂ ÎMPACE 14 CUI ÎI PLACE LINIȘTIRE SĂ-ȘI FACĂ ÎMPREJMUIRE 15 ÎNTR-ACEASTĂ LUME ORICE D-UNDE VINE SE ÎNTOARCE 16 PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL 17 Note ÎNVĂȚĂTURA DATĂ RĂU SE SPARGE ÎN ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... unde până unde l-a și călugărit, și Duhu i-a rămas numele. Iară el Isaia Teodorescu se iscălea. Și din școlar, profesor a ajuns la Socola; și duh din duhul său a dat școlarilor săi o bucată de vreme. Dar purici mulți ...

 

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscenţă din tinereţele pedagogului Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului de Ion Luca Caragiale Era la școala no. 1 de băieți „Decebal" din urbea G... Trei ani de-a rândul, din clasa întâia primară și până-n a treia, doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgând admirația profesorilor, revizorilor, inspectorilor și tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunescu. Cel dântâi este fiul unic al lui d. Mandache Ionescu, mare proprietar, omul cel mai influent și mai cu greutate din tot județul și stâlpul oricărui guvern. Asta e bine; căci fără d. Mandache cu greu s-ar putea guverna în acel județ. Cel d-al doilea este copilul natural al Păunii văduvei, menajeră, care trăiește cu lucrul pe la case boierești. În clasa întâia au obținut: Artur Ionescu, media 9 și fracția 97 și trei sferturi; Ioniță Păunescu, media 9 și fracția 98 și un sfert. Premiul întâi cu cunună: Ioniță. În clasa a doua: Artur Ionescu, media 9 și fracția 98 și jumătate; . Ioniță Păunescu, media 9 și fracția 99 și un sfert. Premiul întâi cu cunună: iar ...

 

Dorin Ștef - Elegii stănesciene

Dorin Ştef - Elegii stănesciene Elegii stănesciene de Dorin Ștef Editura Dacia, Colecția Bibliografia școlară, seria Biografia unei capodopere (2007), ISBN 978-973-35-2207-2 Cina cea de taină A 13-a elegie Elegia întâia Elegia a doua. Getica A treia elegie A patra elegie A cincea elegie A șasea elegie A șaptea elegie Elegia a opta, hiperboreeana Elegia oului, a noua Omul-fantă Elegia a zecea. Sunt A unsprezecea elegie Bibliografie Nichita

 

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...

 

   Următoarele >>>