Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘCOLARĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 67 pentru ȘCOLARĂ.

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...

 

Ion Luca Caragiale - Unei copile

... Ion Luca Caragiale - Unei copile Unei copile de Ion Luca Caragiale Madrigal Când erai micuță-n școală, Mi-era drag să fiu școlar

 

Mihai Eminescu - Noi amândoi avem același dascăl

Mihai Eminescu - Noi amândoi avem acelaşi dascăl Noi amândoi avem același dascăl de Mihai Eminescu Noi amândoi avem același dascăl, Școlari suntem aceleiași păreri... Unitul gând oricine recunoască-l. Ce știi tu azi, eu am știut de ieri. De-aceleași lucruri plângem noi și râdem... Non idem est si duo dicunt idem . Tu zici că patria e-n decădere, De râs și de ocară c-au ajuns; Când cineva opinia mi-ar cere, El ar primi tot astfel de răspuns, Ca de rușine ochii să-i închidem: Non idem est si duo dicunt idem . Căci din adâncul gândurilor tale Răsare ură din al meu amor. Tu ai vrea tot să meargă pe-a sa cale, Eu celui slab îi sunt în ajutor. Cu-același gând, noi totuși ne desfidem: Non idem est si duo dicunt idem . Pe mine răul, deși râd, mă doare, Mă ține liniștea vieții-ntregi; Iar tu uiți tot la raza de splendoare Ce-o varsă-asupra ta a lumii regi... Ș-ai vrea cu proprii mâni să ne ucidem: Non idem est si duo dicunt idem . E greu a spune ce deosebire Ne-a despărțit, de nu ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea

Vasile Alecsandri - Suvenire din viaţa mea Suvenire din viața mea - notă de Vasile Alecsandri 1865 Mircești, mai 1865 Familia mea este originară din Veneția. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri. În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara. Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o poziție înaltă în patria sa. Maica mea, suflet nobil și îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu! Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prințului Ipsilanti. Țara ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie, Îmi spui că ți-e urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată neaverea-mi, sperjur, ți-aduci aminte Că drumul învățării cu râvnă ți-am lesnit; La orice trebuință m-aveai ca p-un părinte Și hrană, -mbrăcăminte, nimic nu ți-a lipsit. Și vorbe rătăcite ți le puneam pe cale, Și rima-ți zbârnâindă mereu ți-o acordam, Și versuri șotâncate, ce n-au nici deal, nici vale, Pe legiuit semicol sudând le cumpăneam. Păgâne, stanțe groase, puțind de ateie, Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos, Și gânduri de pierzare, dovezi de nebunie Ți le-ntorceam în cuget creștin și omenos. Jelind creștine rude, în astfel de urlare Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon Și, vrând să-ți schimbi și limba la scurta-ți ...

 

Ion Luca Caragiale - 25 de minute...

Ion Luca Caragiale - 25 de minute... 25 de minute... de Ion Luca Caragiale ... Fiți toți joi în gară la-nălțimea patriotismului vostru, care nu s-a dezmințit niciodată, mai ales în așa plăcute, putem zice chiar fericite ocaziuni! Cetățeni!! Săptămâna viitoare este o zi solemnă pentru orașul nostru!!! Astfel se-ncheia proclamația adresată de câteva zile de părintele orășelului Z... către administrații săi, afișată pe cale publică și reprodusă în capul ziarului oficios Sentinela Ordinii cu acest frumos motto: Evenimentele mari fac totdeauna să tacă micile pasiuni! Toată lumea era în adevăr plină de entuziasm, deși Drapelul Libertății, dirijat de decanul avocaților, își termina articolul său de fond cu cuvintele: ... Vom căuta să fim cât se poate mai parlamentari, în zadar mișeii de la primărie convoacă lumea la gară! Declarăm sus și tare că joi nu va fi entuziasm, ci numai o meschină și dezgustătoare paradă oficială. Să înceteze dar cu infamele lor mistificațiuni!... Săptămâna viitoare nu poate fi o zi solemnă; ea nu va fi decât un moment trist pentru concetățenii noștri! Directorul, care era însărcinat a gira afacerile prefecturii districtul neavând deocamdată titular la citirea acestor șiruri răutăcioase, a șoptit cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor

... Lasă, omule, fleacurile... - Să-i dai nota 7, cum mi-ai promis... - Cui, frate? - Lui Mitică Dăscălescu. - Mitică Dăscălescu!... Nu țiu minte să am vreun școlar cu așa nume. - Nu se poate! - Să vedem... Și se uită în cataloage. - Nu; n-am nici unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut ...

 

Paul Zarifopol - Proza lirică

Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... vedeam bine că tânărul meu este foarte ignorant, că nu știe să scrie și să citească destul de bine, că nu știe nici cât un școlar mediocru de clasele inferioare și, în afară de asta, nu are nici o gândire deosebită, cu atât mai puțin vreuna ciudată. Voia să scrie poezii ...

 

Ion Luca Caragiale - Ironie

... vrem noi să amăgim? Talentul lui de poet nu-i producea nimica; două-trei funcțiuni care le-a avut — bibliotecar, apoi revizor școlar — destul de slab plătite, a trebuit să le părăsească silit și într-un tîrziu să găsească mijloc de trai în presa militantă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>