Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

 

Cuvânt

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru NETEZIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 27 pentru NETEZIT.

FĂȚUIT

FĂȚUÍT^1 s . n . Fățuire . - V. fățui . FĂȚUÍT^2 , - Ă , fățuiți , - te , adj . ( Despre obiecte ) Cu suprafața netezită , lustruită , cu aspect frumos ; ( despre suprafața unei construcții ) cu tencuiala netezită . - V.

 

PIEPTĂNAT

PIEPTĂNÁT^2 , - Ă , pieptănați , - te , adj . 1. ( Despre păr , barbă etc . ) Descurcat , netezit , aranjat sau curățat cu pieptenele ; ( despre oameni ) cu părul descurcat , netezit , aranjat sau curățat ( cu pieptenele ) . 2. ( Despre fibre textile ) Trecut prin dinții unor piepteni ( pentru a îndepărta impuritățile , a alege fibrele de cea mai bună calitate etc . ) . - PIEPTĂNÁT^1 s . n . Pieptănare . - V.

 

ÎNTINS

ÎNTÍNS^2 , - Ă , întinși , - se , adj . 1. Încordat , lungit ( prin tragere de unul sau de ambele capete ) . 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața . 3. ( Despre piei , țesături etc . ) Fără crețuri sau îndoituri ; netezit , neted . 4. ( Despre mers , zbor etc . ; adesea adverbial ) Care duce direct la țintă ; p . ext . încordat , grăbit , zorit ^2 . 5. ( Despre elemente care formează un șir ) Care prezintă o succesiune neîntreruptă . 6. Cu suprafață mare , vast . ÎNTÍNS^1 , întinsuri , s . n . Spațiu larg ; suprafață ; întindere . - V.

 

ȘEVERUIT

ȘEVERUÍT , - Ă , șeveruiți , - te , adj . ( Despre dinții roților dințate necălite ) Cu flancurile netezite . - V.

 

ȘPĂCLUIT

ȘPĂCLUÍT , - Ă , șpăcluiți , - te , adj . Răzuit , netezit cu șpaclul . - V.

 

ȘPACLU

ȘPÁCLU , șpacluri , s . n . Unealtă formată dintr - o lamă triunghiulară de oțel cu mâner de lemn , folosită la netezit sau la răzuit tencuiala , chitul

 

DESCREȚIT

DESCREȚÍT , - Ă , descrețiți , - te , adj . Cu crețurile desfăcute , netezite . - V.

 

DRIȘCĂ

DRÍȘCĂ , driște , s . f . Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala , mortarul ,

 

FĂȚUIALĂ

FĂȚUIÁLĂ , fățuieli , s . f . 1. Fățuire . 2. Fig . ( Pop . ) Pălmuire ; bătaie dată cuiva ( peste față ) . 3. ( Concr . ) Strat subțire de mortar , bine netezit , care formează fața unei tencuieli . [ Pr . : - țu - ia - ] - Fățui + suf . -

 

FĂȚUITOR

FĂȚUITÓR , - OÁRE , fățuitori , - oare , subst . 1. S . m . și f . Persoană care fățuiește . 2. S . n . Rindea specială folosită pentru fățuirea sau pentru îndreptarea feței scândurilor sau a pieselor de lemn . 3. S . f . Unealtă cu care se întinde și se netezește tencuiala aruncată cu mistria pe zid ; drișcă . 4. S . n . Cuțit puțin curbat , cu două mânere , care servește , în tăbăcărie , la fățuirea manuală a pieilor . [ Pr . : - țu - i - ] - Fățui + suf . -

 

   Următoarele >>>