|
|
||
Vezi și:MORT,
VEȘTEJI,
VEȘTEJIT
... Mai multe din DEX...
VEȘTED - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. VÉȘTED, -Ă, veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ** (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ** Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. - Din lat. *vescidus (< vescus).Sursa : DEX '98 Veșted ≠ viguros, viu, violentSursa : antonime VÉȘTED adj. 1. v. ofilit. 2. mort, uscat. (Frunză \~.)Sursa : sinonime VÉȘTED adj. v. fanat, trecut.Sursa : sinonime véșted adj. m., pl. véștezi; f. sg. véștedă, pl. véștedeSursa : ortografic VÉȘTE//D \~dă (\~zi, \~de) 1) (despre plante) Care este fără vlagă și frăgezime; ofilit. 2) fig. (despre persoane) Care și-a pierdut prospețimea fizică; ofilit. 3) fig. (despre culori) Care nu mai are aspect; deteriorat prin uzură; șters; spălăcit. /<lat. vescidusSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru VEȘTEDRezultatele 1 - 10 din aproximativ 90 pentru VEȘTED. Mihai Eminescu - Foaia veștedă Mihai Eminescu - Foaia veştedă Foaia veștedă (după N. Lenau) de Mihai Eminescu Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcînd fereasta — Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voi păstra-o, voi întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mîna dragei mele. Cum copacu-și uită foaia Ce pe vînt mi-a fost trimisă, Astfel ea uitat-au poate Aste foi de dînsa scrise. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau în față, Dovedite de minciună Cer să sting a lor viață. Dulcea lor zădărnicie Nu mă-ndur s-o pun pe foc, Deși-mi stau atît de triste Că nu pot muri pe loc. Voi păstra întreg amarul Și norocul ăstor foi, În durerea vechii pierderi Recitindu-mă napoi; Numai vestea blînd-a morții, Foaia tristă le-am adaos: Moartea vindec-orice rană, Dînd la patime Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ... Mihai Eminescu - Iar când voi fi pământ ... Luminile-n dealuri, Izbind s-or frământa Eternele valuri Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Ci codrul vânt să dea Frunzișului veșted Ștefan Octavian Iosif - În parc Ştefan Octavian Iosif - În parc În parc de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute... Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ? La ce-ntîlnire mărturii tăcute Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag, se bucurară Și v-au uitat apoi așa de iute ?... Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții... Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?... Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite ! Nu vreau să plîng... O clipă-i visul vieții... Flori veștede, flori moarte, flori Ștefan Octavian Iosif - Către copaci ... tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii ... Ștefan Octavian Iosif - Craiul ielelor Ştefan Octavian Iosif - Craiul ielelor Craiul ielelor de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Cin' zboară prin viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac La jocuri frumoase, să-ți fie pe plac. Flori mândre, pestrițe, din plai strânge-vei, Și maica te-mbracă în aur de vrei!" — Ah, tată, ei, tată, auzi ce mi-a zis, Ce craiul în umbră șoptind mi-a promis? — Taci molcom, copile, și fii liniștit E vântul ce-n veștedul crâng a vuit. "O, vrei tu, copile, cu mine să vii? Surorile mele cu drag te-or păzi. Din apă ies ele când este senin Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!" — Dar, tată, ah, tată, nu vezi la un loc, Prin negură, ielele prinse în joc? — Văd, dragă copile, ... Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) ... ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios ... Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești Pe care azi o Ștefan Octavian Iosif - Vedenia Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă ?... ... Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ... Alexandru Vlahuță - În amurg... Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VEȘTEDRezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru VEȘTED. ... ființe ) Care nu mai trăiește , care a murit . 2. ( Despre părți ale corpului ) Cu funcțiile vitale pierdute ; paralizat , înțepenit . 3. ( Despre plante ) Uscat , veșted . 4. Fig . ( Despre lucruri ) Fără viață , neînsuflețit ; nemișcat , încremenit . II. S . m . și f . Persoană care a murit , defunct , decedat ; trupul neînsuflețit al ... ... VEȘTEJÍ , veștejesc , vb . IV . 1. Refl . și tranz . A deveni sau a face să devină veșted ( 1 ) ; a ( se ) ofili . 2. Refl . și intranz . Fig . ( despre oameni ) A - și pierde forța , vigoarea , vioiciunea ; p . ext . a ... ... VEȘTEJÍT , - Ă , veștejiți , - te , adj . Veșted |
||