|
|
||
Vezi și:FLOARE,
PIATRĂ,
SULF
... Mai multe din DEX...
PUCIOS - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. PUCIÓS, -OÁSĂ, pucioși, -oase, adj., s.f. 1. Adj. (Înv. și pop.) Care miroase urât (a sulf); puturos. * Apă pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. 2. S.f. (Pop.) Sulf. * Apă de pucioasă = apă (minerală) sulfuroasă. - Lat. *puteosus.Sursa : DEX '98 PUCIÓS adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios, sulfuros.Sursa : sinonime puciós adj. m., pl. pucióși; f. sg. pucioásă, pl. pucioáseSursa : ortografic PUCI//ÓS \~oásă (\~óși, \~oáse) pop. Care răspândește miros urât; cu miros urât; puturos. /a puți + suf. \~osSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru PUCIOSRezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru PUCIOS. Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Din foloasele tiparului de Ion Luca Caragiale Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va ... Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ... Andrei Mureșanu - Deșteaptă-te, române Andrei Mureşanu - Deşteaptă-te, române â†� Imnuri naționale Deșteaptă-te, române! (Un răsunet) de Andrei Mureșanu Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani. Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian. Înalță-ți lata frunte și cată-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, Viață-n libertate ori moarte" strigă toți. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Și oarba neunire la Milcov și Carpați Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați. O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul Viersul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta! Și eu câteodată smulg harpa din tăcere, Când sparge muza pieptul meu, Căci înima zdrobită răsună prin cădere Și saltă desperată în spasmuri de durere, Scoțând din agonie un țipăt scurt și greu; O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mișcată de teroare și palpitând de ură, Ca vocea răgușită pe patul de tortură, Când o silabă spune un chin nemărginit! Ar fi o ironie să cânt eu flori și stele În veacul nostru pe pământ, Când ele sunt o larvă grimată cu văpsele, Iar adevărul geme tempeste și rezbele, Blestem, urgie, neguri, pucioasă și mormânt! Lăsați pedestrei proze minciuna curtezană! Al cântului entuziazm Respinge veselia spoită și vicleană, Când totul împrejiuru-i printr-o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm! Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate Dosoftei - Din Parimiile preste an Dosoftei - Din Parimiile preste an Din Parimiile preste an de Dosoftei [STIHURI DE LAUDĂ PATRIARHULUI IOACHIM AL MOSCOVEI, PENTRU TIPOGRAFIA DĂRUITĂ MITROPOLIEI DIN IAȘI] Lăudată s-aibă direptul pomană În ceri și pre lume, fără de prihană, Că și de la Moscvă lucește lucoare, Întinzând lungi raze,-n bun nume supt soare. Ioachim1 svântul, a svânta cetate Acea-mpărătească, de creștinătate, La dâns pentru milă cine năzuiește Cu ovilit suflet, bine-l dăruiește. C-am năzuit și noi la svânta lui față, Priìmitu-ne-au bine ruga cu dulceață. Din patrierșie datu-ne-au tipare, Sufletească treabă, și bine ne pare. Dea-i Dumnezău parte și-n ceri să lucească, De-a rândul cu svinții să să proslăvască! [PROROCIA SIBILEI ERITREIA] A giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda, Din ceri veni-va Domnitoriul prin vecii ce va să vie, Pentru ca trupul de față și să giudece lumea. Tot omul pre-acesta creștin domn și cel urât vedea-l-va 1 Pronunțat: I-o-a-. Împreună cu svinții pre naltul în sfârșit supt veacul, ’N-scaun șezând sufletele va-ntreba și trupure înse. Țelini-s- ... George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Norocul dracului Norocul dracului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea — Ba e noroc! — Ba nu e noroc! — Ba e noroc, muiere! — Ba nu e, mă omule, nu! — Adică, nu muncesc eu, femeie? — Ba muncești pentru unul, și noi suntem opt guri, și cu Plăvița, nouă. Și Plăvița mugi, și patru copii mărunți începură să strige: — Mi-e foame! — Și mie mi-e foame! — Și mie! — Și mie! Omul vărsă un ștergar cu mălai în copăița femeii. — Scutură ștergarul. — L-am scuturat. — Copaie plină, copaie pe jumătate, copaie pe sfert, și azi să lingi fundul copăii. Opt guri, opt, și cu Plăvița, nouă! Și Plăvița, parc-ar fi înțeles, mugi de după casă, mestecând un cocean uscat, iar copiii începură să plângă. — Că mie mi-e foame! — Și mie! — Ba și mie! Omul se uită lung, se scărpină în cap, băgă ștergarul în sân și plecă zicând: — Ba e noroc, dar n-am eu noroc. Iar femeia din prag îi strigă: — Ba nu e și nu e, omule! Dacă muncești, e, dacă nu muncești, nu e. Și omul plecă să caute ... Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ŞI PRE SCURT asupra nedreptei morţi a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Ţării Româneşti POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Țării Românești de Radu Greceanu Pământule și ceriule, stelele, și tu, lună. Boiari, striini și rudelor, s-ascultați d-ănpreună, Înpărații și prințipii, și toată politiia, De la mare până la mic, să vedeți istoriia, Pentru ca să vă minunați de marea strâmbătate, Care scrie că s-au făcut din multă răutate! Zic, dară, și voi, pietrilor și liamnelor, să plângeți, Și tuturor săracilor, de jale să vă atingeți! Și toată ticăloasa Țara aciastă Rumânească, Cu toate mănăstirile înpreună, să jălească Pre Costandin postialnicul, pre Cantacozinescul, Pre marele acela omu și prea înțeleptul! Că priiatenii săi cei buni, care-i iubiia foarte, Aceia l-au zavistuit și l-au adus la moarte Cel ce cu blagocesvie și frică dumnezeiască, Și cu smerire pururea, pohtiia să trăiască! Priiatenii lui cei aleși, care-i trăgea nainte, Și pentru dânsul toți era la milă și la cinste! Că din săraci și din nimic i-au scos la boerie, Și i-au făcut ... Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VI Sătana cade-în melanholie Socotind asupra sorții sale; A iadului s-adĂ¹nă boierie Și să sfătuiește cu ce cale Va s-ajute turceștilor gloate; Țiganilor să fârșesc bucate. Acum peste-ochian șoimanul soare [1] Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa învălitoare Câmpi acoperisă și dumbrave, Iar' de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin staure vita. Numa fieri priveghia răpitoare Și bărbații cu cugete rele; Lupul gonea după căprioare, Buha vâna-în tufe păsărele, Ș-umbla ș-alte jivini stricătoare Ce-întunerec iubind fug de soare. Era vremea tocma-întiaș dată Când cântă cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părțile zboară. Tocma pe-acea vreme, supt afunda TartĂ¡rului peștere, Sătana Scoțind capul afară din unda Văpăii nestânse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura osândită, Iar' el prin aceasta să desfată Ca ș-un craiu tiran ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru PUCIOSRezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru PUCIOS. FLOÁRE , flori , s . f . I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată . 2. Orice plantă ( erbacee ) care face flori ( I 1 ) colorate . 3. Compuse : floarea - soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă , cu floare mare , galbenă , îndreptată spre soare , cultivată pentru semințele ei oleaginoase ; sora - soarelui ( Helianthus annuus ) ; ( reg . ) floarea - brumei = brândușă ; ( reg . ) floare - domnească = a ) garoafă ; b ) garofiță - de - munte ; floare - de - colț sau floarea - reginei , floarea - doamnei = mică plantă erbacee , cu frunzele albicioase , pufoase și ascuțite , dispuse în jurul inflorescenței , care crește pe crestele stâncoase ale munților ; albumeală , albumiță , edelvais ( Leontopodium alpinum ) ; floare - de - leac = plantă cu flori galbene - aurii , cultivată ca plantă decorativă ( Ranunculus repens ) ; floarea - Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare , de culoare albă sau roz ( Anemona nemorosa ) ; flori - de - paie = plantă originară din Australia , cu flori dispuse în capitule de diferite culori , care par uscate ca paiele ; imortele ( Helichrysum bracteatum ) . II. P . anal . 1. Desen , broderie , cusătură în formă de floare ( I 1 ) . 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului , a laptelui acru etc . 3. ( ... PIÁTRĂ , pietre , s . f . I. 1. ( La sg . ) Nume generic pentru orice rocă solidă , dură și casantă răspândite la suprafața sau în interiorul pământului ; ( și la pl . ) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr - o astfel de rocă ; p . ext . material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui , cu diverse întrebuințări , rocă naturală . 2. ( În sintagma ) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii , caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră ( I 1 ) . 3. ( Urmat de determinări care arata felul , întrebuințarea sau modul de prelucrare ) Bucată de piatră ( I 1 ) prelucrată ; obiect făcut dintr - o astfel de bucată . Piatra de moară . 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate , confecționată din piatră ( I 1 ) sau , p . ext . , din os , din lemn etc . 5. ( Pop . ) Meteorit . 6. ( Reg . ) Greutate ( de cântar sau de balanță ) . 7. Precipitație formală din particule de gheață , care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici ; p . restr . fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație ; grindină . II. P . anal . 1. Crustă de săruri minerale care se depune , cu vremea , pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide . ... SULF s . n . Metaloid de culoare gălbuie , cu miros neplăcut , care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații , întrebuințat mai ales în tehnică și în medicină ; |
||