|
|
||
|
Vezi și forma bază: PIUA Vezi și:PIUA, ȘTEAZĂ, PIUAR, PIUARE, PIULIȚĂ, MĂSEA, PISĂLOG, PIVĂ, TREASC, VELINȚĂ ... Mai multe din DEX... Forme cu și fără diacritice ale cuvântului PIUĂ: PIUA.
PIUĂ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. PÍUĂ, pive, s.f. 1. Instalație sau mașină folosită pentru împâslirea țesăturilor de lână prin frecarea și presarea lor între doi cilindri rotitori și prin lovirea lor cu ciocane de lemn într-un mediu cald și umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide. 3. Parte a șteampului în care se zdrobeşte un minereu. 4. Scobitură în piesa unei instalații, care serveşte la fixarea sau la rotirea altei piese din instalația respectivă. 5. (Înv. și reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piuă) = a se ghemui pentru a servi ca treaptă cuiva care vrea să ajungă la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârcă. [Pr.: pi-uă. - Pl. și: piue. - Var.: (înv. și reg.): pívă s.f.] - Lat. *pilla.Sursa : DEX '98 PÍUĂ s. v. adăpătoare, jgheab, mortier, troacă, uluc.Sursa : sinonime PÍUĂ s. 1. (reg.) dârstă, (Transilv.) dubă, (Transilv. și Bucov.) ștează, (Transilv. și Maram.) vâltoare, (înv.) menghină. (\~ pentru împâslirea dimiei.) 2. (MIL.) (reg.) mojar, treasc. (Tunul primitiv numit \~.)Sursa : sinonime píuă s. f. (sil. -uă), g.-d. art. pívei; pl. píveSursa : ortografic PÍUĂ píve f. 1) Vas (de lemn, de metal, de piatră etc.), de diverse forme, în care se pisează diferite produse alimentare sau materiale solide. * A bate apa în \~ (să se aleagă untul) a) a flecări; b) a munci fără nici un folos. 2) Mașină sau instalație pentru împâslirea țesuturilor de lână. 3) înv. Tun primitiv care se încarcă pe la gura țevii. [G.-D. pivei; Sil. -uă] /<lat. pillaSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru PIUĂRezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru PIUĂ. Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu) Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu) Strigături de Mihai Eminescu I Eu pe pieptul tău culc capul Și mă uit la tine-n față, Ca copilul ce se uită L-ale maicii sale brațe. * Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă. * Chiar sărac, de ai drăguță, Ai mulțimi de daraveri, Căci primești și dai simbrie În necazuri și plăceri. * Că amorul e zădarnic Nu vei ști numaidecât. Ci atunci numai, copile, Când de el te-i fi topit. * Ce-mi scoți ochii cu mândria Și-mi vorbești că o să-mi treacă  Fie omul cât de mândru Tot la dragoste se pleacă. * Unde dragostea domnește Ia greșelele-n nimic, Căci prin certele omenimei E ca ramul de finic. * Știu eu dacă ții la mine, Dacă tu nu mă înșeli? Căci pe buze-s scrise numai A iubirei învoieli. * Oricât fii nenorocită Tot cu dragostea te iei  Oricum simtă-o bărbatul, Îndoită-i la femei. * Căci la dragoste de cade Tare mult s-au îmblânzit. * Limba-n gură ți se moaie Pe când dragostea vorbește. * Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu ... Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă ... aibi frică, zise el zâmbind și desfăcându-se din brațele ei. Unde-i mumă-ta? — De când a venit se zbuciumă în piua Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Și atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuși cu multă tragere de inimă le plivea și îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci. A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în ... Ion Creangă - Soacra cu trei nurori ... la răposata soacră-sa, niște chite de cânepă și vreo două dimerlii de păsat. — Iată ce am gândit eu, noro, că poți lucra nopțile. Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. Când te-i sătura de strujit pene, vei pisa mălai; și ... Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!... de unde dai să sporească și să izvorească!" Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: "Crede, bătrânico, altădată!" ea răspundea: "Crez, măiculiță, crez... să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!" Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit. Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ... Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic şi merele de aur Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau să se coacă. Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise: - Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinei, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi voie ca nopțile astea să păzesc însumi, și ... Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Viforul Viforul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în IV acte, scrisă în perioada 1524-1527 ȘTEFĂNIȚĂ-VODĂ LUCA ARBORE LOGOFĂTUL TROTUȘANU VORNICUL CĂRĂBĂȚ PAHARNICUL SĂCUEANU POSTELNICUL COSMA ȘEARPE VISTERNICUL IEREMIA PÂRCĂLABUL PETRICĂ PÂRCĂLABUL CONDREA PÂRCĂLABUL BALOȘ SPĂTARUL HRANĂ COMISUL TOMA CĂȚELEANU BIVEL-LOGOFĂTUL ISAC BIVEL-POSTELNICUL LUCA CÂRJE BIVEL-VISTIERNICUL SIMA CĂTĂLIN TOADER NICHITA COPIII LUI ARBORE MOGÂRDICI ȚUGULEA MOGHILĂ DOAMNA TANA OANA CONTELE IRMSKY NICULINA UN COPIL DE CASĂ UN UNGUR UN VÂNĂTOR UN ARMAȘ Copii de casă, aprozi, vânători, bătăiași Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul IV 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4. ... Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru PIUĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru PIUĂ. PIUÁ , piuez , vb . I . Tranz . A da o țesătură de lână la piuă ( 1 ) . [ Pr . : pi - ȘTEÁZĂ , șteze , s . f . ( Reg . ) 1. Piuă de bătut postav ; p . ext . clădire în care se află instalată această piuă . 2. Instalație rudimentară , formată dintr - o împletitură de nuiele , amenajată sub o cădere de apă , în care se dau la piuă scoarțele , pănura și alte țesături . - Et . PIUÁR , piuari , s . m . Persoană care posedă , conduce sau îngrijește o piuă ( 1 ) ; muncitor care lucrează la o piuă . [ Pr . : pi - uar ] - Piuă + suf . - ... PIUÁRE s . f . Acțiunea de a piua și rezultatul ei ; împâslire . [ Pr . : pi - ua - ] - V. piua PIULÍȚĂ , piulițe , s . f . 1. Vas mic de metal , de lemn etc . întrebuințat în gospodărie , în laborator etc . , în care se pisează cu pisălogul diverse substanțe ; piuă ( 2 ) mică . 2. Piesă de metal care are o gaură cu filet și care se poate înșuruba pe o tijă cu un filet corespunzător . [ Pr . : pi - u - ] - Piuă + suf . - MĂSEÁ , măsele , s . f . 1. Fiecare dintre dinții mari ( terminați cu o suprafață plată ) fixați în partea posterioară a maxilarelor , după canini , la om și la unele animale , servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor ; molar ^1 . 2. Compus : ( Bot . ) măseaua - ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor , cu flori roșii , cu frunze pătate roșu - brun ( Erythronium dens canis ) . 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare , ca formă sau ca funcție , cu măseaua ( 1 ) ( la roata morii , la grindeiul de la piuă , la grapă , leucă , tălpile saniei , bocanci PISĂLÓG , - OÁGĂ , pisălogi , - oage s . n . , adj . 1. S . n . Unealtă casnică ( de lemn , de metal , de piatră etc . ) de obicei rotunjită cu o măciucă la un capăt sau la amândouă , cu care se pisează ceva în piuliță sau în piuă ; pilug . 2. Adj . ( Fam . ; adesea substantivat ) Care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru , cu insistențele . - Pisa + suf . - PÍVĂ s . f . v . TREASC , treascuri , s . n . Tun mic , primitiv , folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri , la serbări etc . ; VELÍNȚĂ , velințe , s . f . Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori , de obicei împâslită la piuă , întrebuințată ca pătură , cuvertură , covor etc . [ Pl . și : |
||