Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

MENDRE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

MÉNDRE s.f. pl. (Fam.; în expr.) A-și face mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface capriciile; a-și face de cap; b) a-și bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. - Et. nec.

Sursa : DEX '98

 

méndre s. f. pl.

Sursa : ortografic

 

MÉNDRE f. pl.: A-și face \~le a-și face de cap; a-și satisface capriciile. /Orig. nec.

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru MENDRE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru MENDRE.

Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Ștefan Octavian Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Ştefan Octavian Iosif) Furtuna de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție A revenit albastrul mai ! Flori în grădină, flori pe plai     Și flori la pălărie! Stau ca pe spini, stau ca pe foc ! E timpul numai bun de joc     Și bun de ștrengărie... Grivei, tovarășul meu drag, Nerăbdător așteaptă-n prag     S-azvîrl în colț ghiozdanul... I-e dor ca s-o pornim haihui : Mă dau mai bine-n partea lui,     Că nu e mai tot anul ! O șterg de-acasă frumușel : Grivei cu mine, eu cu el,     Și satu-n colb se-neacă... Intrăm în codru, și Grivei A-nnebunit de vesel ce-i :     Mă mușcă, sare, joacă... Dă spaima-n vrăbii, latră-n vînt, Își face mendrele ; eu cînt,     Și codrul lin răsună... Pe sus trec leneș nouri grei — Noi nici nu ne gândim la ei,     Și doar aduc furtună ! Abia o creangă s-a mișcat, Și-n freamăt lung, neașteptat, Lumina-n zări se stînge... Un roi de frunze joacă-n drum — Tot codrul e-un vîrtej acum,     Și eu pornesc a plânge... Alerg în jos, alerg în sus : Am rătăcit, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Sărbătoare (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Sărbătoare (Iosif, 2) Sărbătoare de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Duminică, — se face dimineață. Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric Doar crivățul, unchieșul cel nebun, Își face mendrele și zburdă-n voie, Tot grămădind zăpadă În dreptul ferestruiei mici Ca s-o astupe. Dar ferestruia licărește vesel Și nu se lasă stinsă. Acolo stă cizmarul meu. Cu ochelarii vechi pe nas El bate cuie la lumina lămpii, Iar meșterița răscolește focul. Dar unde-i ucenicul ? Hei, întrebați voi crivățul ce joacă Și suflă nu se-ncurcă: Pe ulicioara ninsă De-un ceas se luptă amîndoi Ca să dezgroape din zăpadă Un coș înnămolit. Cizmarul mermăie un cîntec Bisericesc, pe nas, Nevasta lui deretică prin casă, Și ușa se deschide mare. Copilul intră plin de frig Și cu urechile-nghețate, Abia tîrînd pe urma lui Burtosul coș împodobit Cu fel de fel de bunătăți din hală ! Trei pîni, verdețuri berechet, Și-un chil de carne ! S-a întîmplat minunea asta rară În casa bunului vecin ! Copilu-li suflă-n pumni, iar meșterița Așază pîinile după cuptor, Se uită la moșneag și — rîde. Moșneagul, peste ochelari, Se uită la copil, l- ...

 

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) Apolog de Constantin Negruzzi Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii    Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului    A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură    Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele    Precum nădejduia, Rotunda roată răpede    Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se,    Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație    Se tot călăuzi, Și-n toată vremea cumpăna    În orișice păzi, Nu-i pasă dacă vifore    Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor    Îl află liniștit. El știe că furtunele    Nu pot lung timp ținea, Curând veni-va soarele    Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile    Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede    Râzând, își bate joc. Acest fel traiu-i limpede    Se trece liniștit, Și când moartea s-apropie    Îl află

 

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion

... demn andante, Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să dea greș, Ctitorul chiar dacă-i omul a-și ciopli de tout bois fleche Sau ca Bosco, de celebră ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

Petre Ispirescu - Broasca ţestoasă cea fermecată Broasca țestoasă cea fermecată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat, și el avea trei feciori. Când le-a venit și lor vremea de însurătoare, le-a zis împăratul: - Dragii mei copii, v-ați făcut mari; mergeți de vă căutați ursitele, ca să intrați și voi în rândul oamenilor. - Vorbele tale, tată, sunt pentru noi ca o icoană la care ne închinăm, răspunseră copiii și, după ce îi sărutară mâna, se gătiră, care mai de care, să plece mai curând. Fiul cel mare se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune, luă oaste cu dânsul și bănet de ajuns. Mergând spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat care avea o fată, singură la părinți. O peți de la tatăl ei, împăratul, și învoiala se și făcu. Asemenea și cel mijlociu, după ce se dichisi și el cum știu mai bine, plecă și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împărat, carele asemenea avea o fată. Făcură vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu- ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

Ion Creangă - Ivan Turbincă Ivan Turbincă de Ion Creangă 1880 Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând. Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

Ion Creangă - Povestea lui Stan Păţitul Povestea lui Stan Pățitul de Ion Creangă Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb Povestea lui Harap-Alb (1877) de Ion Creangă Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...