|
|
||
Vezi și:LĂICER,
LAIȚĂ
... Mai multe din DEX...
LAVIȚĂ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. LÁVIȚĂ, lavițe, s.f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ** Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ** (Rar) Scândură pe care se șade în căruță, în sanie. [Var.: láiță s.f.] - Din bg. lavica.Sursa : DEX '98 láviță s. f., g.-d art. láviței; pl. lávițeSursa : ortografic LÁVIȚ//Ă \~e f. 1) Bancă constând dintr-o scândură lată fixată pe pari de-a lungul unui perete în casele țărănești. 2) Bancă (fără spetează) la poartă. [G.-D. laviței] /Sursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru LAVIȚĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 38 pentru LAVIȚĂ. Alecu Donici - Vărul primare Vărul primare de Alecu Donici Sub lavițe-n cămară Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară Sfat mare între ei, La care hotărâse cu multă scumpătate, Ca în a lor cetate Să nu se-ngăduiască nici unul din acei Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic, Că șoarecul nevrednic Să-și cruțe coada sa, La întâmplări mai grele Cetatea va lăsa În prada mâței rele. Se vede că ei coada o au semn de trufie, Sau merit osebit; Precum la noi fu barba cu titlu de cinstit. Oricum pricina fie, A șoarecilor act Sub lavițe la tact S-au pus în împlinire. La următoarea însă obștească întrunire, Un șoarec fără coadă cu cei de frunte sta Și pricini cerceta. Alt șoricel cu laba vecinul își ghiontește Șoptindu-i: "Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește! Cum poate fi primit Un șoarec prihănit În astă preacinstită de cozi lungi adunare? Și tu, bătrân ales, Păzești tăcere mare". — Păzesc tăcere, dragă, căci el mi-i văr primare. — Destul, am înțeles. Nici în vizunii, oare, Hatârul lege n- Ion Luca Caragiale - Un artist ... de hârtie în cap, încins cu o sabie enormă și având, se-nțelege, tot aerul sever necesar situației... Artistul meu ședea picior peste picior pe laviță și le comanda, cântându-le din ghitară marșul de la 48... Era atâta nerv în ritm, atâta suflare marțială în executarea bătrânului cântec popular, că ... ... a sosit, răsuflând greu de oboseală, a dat bună vremea la toată lumea și s-a așezat cuviincios pe o laviță, la un colț de masă subt umbrar, unde ospătau călători mulți, care treceau unii la deal și alții la vale; și a cerut ... curteni călări. Opresc să răsufle caii; descalecă boierii, și coboară din calească o mândrețe de curteană. — Uite-o, strigă Ion, ridicându-se de pe laviță... Uitați-vă, asta e procopsita de soră-mea! Dar ea: — Nici aici nu scap de tine, neprocopsitule? — Nici aici! răspunde fratele râzând. Unde ... ... adese tăricioare. Și bine o ținea. Ea însă un nărav avea: De câte ori țăranul intra pe zi în casă, Căprița după dânsul pe-o laviță sărea, Apoi și peste masă... Stăpânu-i suferea, Căci aștepta să vadă Curând, pe lângă capră, și o frumoasă iadă (Iar unde omul este pe ... Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ... George Coșbuc - În muzeu (Coșbuc) George Coşbuc - În muzeu (Coşbuc) În muzeu de George Coșbuc Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrând, se vede, să mă mustre: În colibile lacustre, Stând pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg; și-mi fu Drag pe-atunci. O vezi și tu: Eu și cu Dalvine roaba, Fost-am de-un etrusc isteț Peste lac în luntre-aduse. El sub lavițe-avea puse Multe altele de preț, Cari pe-acele vremi senine Artă și minuni erau! Astăzi hârburi poate stau, Bietele, pe-un raft cu mine! Și din toate și-a ales Capul cetelor ilire Un ulcior să nu te mire Că suspin așa de des Un ulcior, și-o roabă, biata! Văd trecând pe-aici femei, Și-mi evoc mândrețea ei, Și-n etern slăvi-voi fata Cea de-acum opt mii de ani! Poate, albele ei oase, Din nămolul apei scoase, Poți și tu cu doi-trei bani Să le vezi aici, străine, Ori altunde-n vrun muzeu. Am pierit, și ea și eu, Când din văile vecine Au venit arcașii goi, Mulți și tari, zvârlind tăciunii. Au scăpat pe luntre unii Dintre-ai noștri, cei vro doi, Însă ... George Coșbuc - Nuntă în codru George Coşbuc - Nuntă în codru Nuntă în codru de George Coșbuc Publicată inițial în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 53 (18/31 mart.) Ce mai chiu și chef prin ramuri Se-ncinsese-atunci ! Numai frați, și veri, și neamuri De-ar fi fost umpleau o țară! Dar așa, că s-adunară Și străini din lunci ! De mă-ntrebi, eu nu știu bine, Alții poate știu — Ce să-ntrebi calici ca mine ! Știu că lumea dintr-o dată, S-a trezit că-i adunată Și c-o duce-n chiu. Că-ntr-o zi, purtând în mână Un colac ș-un băț, Prepelița cea bătrână S-a pornit și-n deal și-n vale, Și chema-ntâlnind pe cale Lumea la ospăț. — "Ce-i tu, soro?" — "Ce să fie? Nuntă mare-n crâng ! N-ai văzut tu veselie De când ești și porți un nume. Și-am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strâng." — "Dar pe mire cum îl cheamă, Cine-i el și-al cui?" — "N-auziși de sturz , bag samă ! Până și-mpăratul știe." — "Și-i bogat?" — "Ce-i pe câmpie, Tot ce vezi, i-al ... George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie ... înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub ... ... iese-n colțuni și-n cămașe afară și-ncepe să-și caute prin săliță pe țigan. Un om al poliției, care doarme dejurna pe o laviță, sare buimac și caută-n toată casa, și caută, și caută, și-n sfârșit peste zece minute aduce pe țigan. — Unde mi-s straiele ... George Coșbuc - Jertfele împăcării George Coşbuc - Jertfele împăcării Jertfele împăcării de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X I În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe stă trist, mucigăit, Și numai câteodată în jurul său revine Mișcarea vieții calde, când paveze quirine Răsar de după ziduri — de două ori pe an. Atunci legionarii colosului roman Ies grabnici ca furtuna și tari ca răzbunarea, Dar nu le simți nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, Se-mprăștie deodată și iar s-adună des Și pier în crâng. Se joacă ? Dar iată-i! Dânșii ies Mai mulți! Erau o sută și-acum ei sunt o mie, Mai iuți și mai năvalnici, mai plini de vijelie. S-amestecă, s-aruncă popor peste popor ! Ies fulgere din suliți, dar sulițele mor Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ; Ajung acum la piepturi, cu pumnii-și fac ei cale Prin șiruri teutone : nici țipete de guri, Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri De pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă- ... Constantin Negruzzi - Sobieski și românii ... sfârșit și munițiile și merindele. — Ce este de făcut, tată? întrebă tânărul vânător pe bătrânul, care, rănit la un picior, sta întins pe o laviță. — Câți au pierit d-ai noștri? — Zece. — Și nu mai avem nici praf, nici merinde? — Nu. — Dacă-i așa, apoi ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru LAVIȚĂRezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru LAVIȚĂ. LĂICÉR , lăicere , s . n . ( Reg . ) Covor țărănesc de lână care se așterne pe jos sau cu care se împodobesc la țară lavițele și pereții . [ Pr . : lă - i - . - Var . : lăvicér s . n . ] - La ( v ) iță + suf . - ... LÁIȚĂ s . f . v . laviță |
||