Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ACORDAT, CONSONANT, CONSUNA, DEZACORDA, DISONANȚĂ ... Mai multe din DEX...

Forme cu și fără diacritice ale cuvântului CONSONANȚĂ: CONSONANTA, CONSONANTA, CONSONANTĂ, CONSONANTĂ.

 

CONSONANȚĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s.f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălțimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. - Din fr. consonance.

Sursa : DEX '98

 

Consonanțădistonanță, discordanță, disonanță

Sursa : antonime

 

CONSONÁNȚĂ s. v. acord.

Sursa : sinonime

 

CONSONÁNȚĂ s. v. acord, concordanță, conformitate, corespondență, potri-veală, potrivire.

Sursa : sinonime

 

CONSONÁNȚĂ s. f. 1. (muz.) îmbinare armonioasă de sunete. * asemănare a sunetelor finale din două sau mai multe cuvinte. 2. (fig.) acord, înțelegere, potrivire de opinii. (< fr. consonance, lat. consonantia)

Sursa : neoficial

 

consonánță s. f., g.-d. art. consonánței; pl. consonánțe

Sursa : ortografic

 

CONSONÁNȚ//Ă \~e f. 1) Ansamblu de sunete armonioase. 2) Uniformitate de sunete finale a două sau a mai multor cuvinte. 3) Succesiune de sunete. /consonance

Sursa : NODEX

 

CONSONÁNȚĂ s.f. 1. (Muz.) Unire, îmbinare armonioasă de sunete. ** Uniformitate sau similitudine a sunetului final din două sau mai multe cuvinte. 2. (Fig.) Acord, înțelegere, potrivire de opinii. [Cf. fr. consonance, lat. consonantia, it. consonanza].

Sursa : neologisme

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CONSONANȚĂ

 Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru CONSONANȚĂ.

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, ...

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CONSONANȚĂ

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru CONSONANȚĂ.

ACORDAT

... caz , număr , gen sau persoană ca și cuvântul de care este legat printr - un raport de determinare . 2. ( Despre instrumente muzicale ) Care are tonurile în consonanță

 

CONSONANT

CONSONÁNT , - Ă , consonanți , - te , adj . ( Muz . : despre acorduri ) Care este format din consonanțe ( 1 ) ;

 

CONSUNA

... CONSUNÁ , consún , vb . I . Intranz . A produce o consonanță

 

DEZACORDA

DEZACORDÁ , dezacordéz , vb . I . Refl . ( Despre instrumente muzicale cu coarde ) A - și pierde consonanța tonurilor ( prin slăbirea coardelor ) ; a se

 

DISONANȚĂ

... DISONÁNȚĂ , disonanțe , s . f . ( Muz . ) Lipsă de consonanță