|
|
||
CAPELMAISTRU - Definiția din dicționarTraducere: engleză Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. CAPÉLMAISTRU, capelmaiștri, s.m. Dirijor al unei orchestre mici; șef de fanfară militară. [Acc. și: capelmáistru] - Din germ. Kapellmeister.Sursa : DEX '98 capelmáistru s. m. ? maistruSursa : ortografic CAPELMÁI//STRU \~ștri m. 1) Dirijor al unei orchestre mici. 2) Dirijor al unei fanfare militare. /Sursa : NODEX CAPELMÁISTRU s. m. 1. prim interpret (violonist) al unei orchestre. 2. dirijor al unei orchestre mici, al unei fanfare. (< germ. Kapellmeister)Sursa : neoficial CAPÉLMAISTRU s.m. (Rar) Dirijor (al unei orchestre, al unei fanfare). [< germ. Kapellmeister].Sursa : neologisme Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru CAPELMAISTRURezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru CAPELMAISTRU. Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj ... rămâie... dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că... mai că... UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriță! CHIRIȚA (adresându-se către capelmaistru): D-apoi cum socoți, domnule? Chirița nu se dă cu una, cu două. (Către public.) În sfârșit... nu-ți uita vorba... am ajuns la Beligrad ... făcut hâc! și a căzut de-a rostogolu în celalalt colț al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIȚA (către capelmaistru): Așa să știi, domnule. (Către public.) Baronu, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi stație și a ... calea progresivului, dar cât pentru celelalte, cum e țara noastră, de pildă, sunt ciunte și oloage, sărmanele! GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Chiriță! CHIRIȚA (către capelmaistru): Ba nu, zău, adică nu-i așa? În Viena m-am primblat La Hițing și pe Grabe C-un tânăr delicat Ce-i zic Herr ... Ștefan Octavian Iosif - Arborii-nfloriți răsună... Ştefan Octavian Iosif - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e Ștefan Octavian Iosif - Wagnerism ... aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei ... ... aleele pustii, Copacii moțăiau din creștet ca niște uriași cheflii. Dar iat-un brad că se deșteaptă și cu un ram bătând ușor. Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganții trosnind a lor încheieturi Și tumultuoși pornesc să cânte preludiul unei ... George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu ... — ca să renască — Vibrații pentru mai târziu, Eu sunt ce n-am fost niciodată Și-un sfert din ce era să fiu! Un capelmaistru invizibil comandă pâlniei sonore Trei game ultraviolete Și alte trei, multicolore, — Pe când bagheta lui ocultă, Bătând frenetica măsură, Înscrie notele în aer pe ... Heinrich Heine - Arborii-nfloriți răsună... Heinrich Heine - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858 Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858 Despre teatrul italian. impresiuni din sezonul anului 1858 de Nicolae Filimon Teatrul de operă italiană peste puțin va începe cursul reprezentărilor sale. Publicul așteaptă cu ansietate să auză pe artiștii aceia pentru care, cu toată criza monetară ce sfîșie societatea întreagă, au să plătească enormele prețuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonații, precum se urmează în toate părțile lumii, unde teatrul și administrațiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume. Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract și dupe banii ce plătește? Asta nu se poate ști decît după prima reprezentațiune. Ceea ce știm și știe toată lumea este că drepturile abonaților și ale publicului amator de operă, deși au fost mai totdauna nerespectate, nu fură, cu toate acestea, călcate în picioare cu atîta cutezare și dispreț ca în timpul antreprizei actuale. Am studiat această chestiune din mai multe puncturi de vedere și am văzut că răul nu vine din lipsa de mijloace ... Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă ... cunoscuților lor, afară de aceea, un popor de servitori, țigani și străini, care "jos" trăiau sfădindu-se și clevetindu-se la boieri unul pe altul. Capelmaistru curții era în genere vo cioară bătrână și isteață care știa cântece bătrânești, doine, hore, cântece de lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat adesea ... Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începeasă amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând dintelencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuțiîn herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea. La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând: — Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă! Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pedinăuntru rachiul ... |
||