Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNGĂLBENIT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 76 pentru ÎNGĂLBENIT.

Mihai Eminescu - Care-o fi în lume...

Mihai Eminescu - Care-o fi în lume... Care-o fi în lume... de Mihai Eminescu ­ Care-o fi în lume și al meu amor? Sufletul întreabă inima cu dor. Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te cheamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mângâie blândă ale mele plângeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l caut, mare Dumnezeu... Poate-i vo fantasm-a sufletului meu? Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său, Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie Cu suflet de înger, cu chip de femeie, Dulce și iubită, sântă și frumoasă, Vergină curată, steauă radioasă, Și să mă iubească, s-o iubesc și eu, Să-i închin viața sufletului meu. Dar ce râde lumea? Ce râde și spune? ,,Femeia nu este ce crezi tu, nebune. Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern Și inima-i este blestemul etern, Buza ei e dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. ...

 

Mihai Eminescu - Care-o fi în lume

Mihai Eminescu - Care-o fi în lume Care-o fi în lume... de Mihai Eminescu ­ Care-o fi în lume și al meu amor? Sufletul întreabă inima cu dor. Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te cheamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mângâie blândă ale mele plângeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l caut, mare Dumnezeu... Poate-i vo fantasm-a sufletului meu? Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său, Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie Cu suflet de înger, cu chip de femeie, Dulce și iubită, sântă și frumoasă, Vergină curată, steauă radioasă, Și să mă iubească, s-o iubesc și eu, Să-i închin viața sufletului meu. Dar ce râde lumea? Ce râde și spune? ,,Femeia nu este ce crezi tu, nebune. Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern Și inima-i este blestemul etern, Buza ei e dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. ...

 

Mihai Eminescu - Pintre stânci de piatră seacă

Mihai Eminescu - Pintre stânci de piatră seacă Pintre stânci de piatră seacă de Mihai Eminescu Pintre stânci de piatră seacă, Auzi plâns de cucuvai, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se îneacă Chipul lunii cel bălai. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, zboară, Buza-i tremură spumând, Ochii-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daÄ�na cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi cum luna înghețată, Dintr-al nourilor hău, Trece ca și visul greu ­ Sună-n noaptea descântată Cântul trist din ceasul rău. Și bătrâna moarte toarce Gândul ei în nefinit: Zilele din vine-ți stoarce Și când capu-ți se întoarce, Bagi de seamă c-ai

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

Mihai Eminescu - Un farmec trist și ne'nțeles

Mihai Eminescu - Un farmec trist şi ne'nţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles        Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit        Din negura uitării, Dând orizon nemărginit        Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci        Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci        Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți,        Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți,        Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus        Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus        Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut        Și va luci departe Căci luminează din trecut        Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon        Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton        M-a-nvins făr-a-l

 

Mihai Eminescu - Un farmec trist și nențeles

Mihai Eminescu - Un farmec trist şi nenţeles Un farmec trist și nențeles de Mihai Eminescu Un farmec trist și nențeles        Puterea mea o leagă, Și cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. E un luceafăr răsărit        Din negura uitării, Dând orizon nemărginit        Singurătății mării. Îngălbenit rămâne-n veci        Și-i e aproape stinsul, Când ale apei valuri reci        Călătoresc cu dânsul. Cu-atâtea tainici rugăminți,        Cu-atâtea calde șoapte, Cu-atâtea lacrime fierbinți,        Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus        Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nalță tot mai sus        Ca să nu-l poți ajunge. Va rămânea necunoscut        Și va luci departe Căci luminează din trecut        Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon        Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton        M-a-nvins făr-a-l

 

Mihail Săulescu - Aeternitas (Săulescu)

Mihail Săulescu - Aeternitas (Săulescu) Aeternitas de Mihail Săulescu Informații despre această ediție     Un car cu boi, un popă, coșciugul, o bătrână     Și seara ce coboară, pe toate 'ncet stăpână —     Cum soarele se lasă, îngălbenit și pal,     Privind în urmă lumea din coama unui deal.     Atât... E tot ce poate să 'nsemne-o îngropare!     Pe nas îngână popa o rugăciune, — arare.     Bătrâna plânge 'n poală și boii merg la pas,     Încet, cu gândul poate c'aproape-s de popas...     Atât! Se lasă satul în urmă, pe o vale,     Și nu-i de plâns nimica, și nu-i nimic de jale,     Un car cu boi, un popă, bătrâna, un coșciug —     Trag boii 'n jug nainte, așa cum trag la jug...     Și soarele se lasă domol în asfințit     Așa, ca 'ntotdeauna când ziua-i pe sfârșit...     Trei plopi înalți deoparte, la margine de drum,     Și 'ntind în lături umbra... Pe miriște e fum...     Doar popa dacă 'ngână o rugăciune 'n gând,     Bătrâna dacă plânge oftând din când în când,     Pricepi că 'n lumea asta tot e prilej de dor,     Deși în fire toate-și urmează cursul

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...

 

Dimitrie Anghel - Agora modernă

Dimitrie Anghel - Agora modernă Agora modernă de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 18, 18 feb, 1912, p. 142—143 Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carrière, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cîteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd în jurul meselor ; alungați pe un cîmp verde cîteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune ; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți îndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele îi zugrăvesc o imprecisă aureolă ; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se înalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcînd găuri de umbră, să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective și apostrofe ; deschideți și fîlfăiți în aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, în goană, o ...

 

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului

Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...

 

Emil Gârleanu - Întâmplarea

Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>