Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNGĂLBENIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 76 pentru ÎNGĂLBENIT.

Emil Gârleanu - Frunza

Emil Gârleanu - Frunza Frunza de Emil Gârleanu Lui Cristinel S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Mandolinate

... s-au iubit. Și-au hoinărit În jos și-n sus, Spre răsărit Și spre apus... Dar ceasul cel Fatal veni — Ea râse, el Îngălbeni: S-au despărțit; Și ea s-a dus Spre răsărit, El — spre apus... II Te prind Fiori Privind La flori Vai, când ...

 

Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)

Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...

 

Cezar Bolliac - Zburătorul (Bolliac)

Cezar Bolliac - Zburătorul (Bolliac) Zburătorul de Cezar Bolliac "De ce slăbești, copilă? De ce-ai îngălbenit? De ce de joc ți-e silă Ș-atât te-ai ofilit? Te știu de vorbitoare, La danțuri tu-ncepeai, Și noaptea-n șezătoare Pe toate le-ntreceai. De ce d-a ta cosiță Acum tu nu-ngrijești? Spune-mi, spune-mi fetiță, Ce ai de pătimești? Ce, tată-tău te bate? Îl știu a te iubi. Au va în alte sate A te căsători? Ce-s buzele-ți pârlite Și pieptul tău rotat De pete-nvinețite? Stăi: cine te-a mușcat? De ce plângi, copiliță? Dorești vr'un călător? O, ce păcat! Fetiță, Eu crez c-ai zburător!" "Așa e, vecinică; Așa gândesc și eu. Un june... Oh! mi-e frică!... Îl văz în somnul meu. M-apucă, mă trudește, Și eu cu el mă joc; Mă strânge, mă ciupește, Mă mușcă plin de foc. Pe pieptul meu s-apasă Și eu de gât l-apuc, Dar ziua când să iasă, El piere ca

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment) Amintiri literare de Cincinat Pavelescu [FRAGMENT] Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce. Amândoi se ocupau mult de instrucția noastră. Mama învățase latinește și grecește ca să ne asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel. Eram la toate materiile notat excelent, afară de muzică, pentru care nu ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină.   Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...

 

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La un martir

Dimitrie Bolintineanu - La un martir La un martir de Dimitrie Bolintineanu Tu, ce mori cu fericire, Pentru ceilalți muritori, Cine ești tu, o, martire? Cine te trimite ori? Ești om? Zi un zeu mai bine, Căci adesea ai căzut Pe când nu lași după tine Nici un nume cunoscut! Norul oare se gândește Când se sparge, ca să dea Văii ce îngălbenește, Viața, frăgezimea sa, Dacă lasă dupe sine Nume bun p-acest pământ? O, martire, porți în tine Voia unui nume sfânt! N-ai în viață nici o oară, Tu nu ai nimic al tău. În martiri ce ei omoară Ei ucid pe Dumnezeu! Mergi, făramă, risipește Al tău suflet și-al tău lut! Pentru țară te jertfește! Cerului va fi plăcut. Cei răi au să calomnie Numele și-al tău mormânt. Un tâlhar are să fie Lângă tine, un om sfânt! Căci pe viața mai curată Calomniile-omenești Lasă mai adâncă pată, Trebuie să te gândești. Oameni fără de onoare Vor huli onoarea ta, Sufletele târâtoare Gloria îți vor lua. A eroilor țărână, Pe acest pământ de orbi, Este ca întotdauna Prada turmelor de

 

Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie

Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie Mircea la bătaie de Dimitrie Bolintineanu Armia maghiară țara a-nvelit; Soarele văzând-o, a îngălbenit. Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă: Cu o mică ceată de voinici s-avântă. Nu că el voiește țara a scăpa, Ci va să-mplinească datoria sa. Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o datorie! Pe un cal ce mușcă spumă în zăbale, Printre zi și noapte el își face cale. - "Frații mei! vorbește falnicul bătrân, Dumnezeu voit-a ca să mor român. Cel ce a sa viață țării sale-nchină Piere ca lumina într-a sa lumină. Ce e-n viața țării viața unui om? Ce e-n primăvară floarea unui pom? Ceea ce prin stele este-o stelioară Și-n nemărginire un minut ce zboară. Șoimul când se vede prins de vânători, Spun că își sfărâmă cuib și puișori. Astfel decât lanțul brațul să le-ncingă, Ce-i român, ce-i nobil astăzi să se stingă." Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o

 

Dimitrie Bolintineanu - Proscrisul

Dimitrie Bolintineanu - Proscrisul Proscrisul de Dimitrie Bolintineanu O, văi încântătoare, dumbravă înverzită, Ce-ați desfătat adesea copilăria mea, Cascade murmuroase, și tu, a mea iubită, O, dulcea mea frumoasă, nu te voi mai vedea! Proscris, în a mea țară eu nu mă voi re-ntoarce Și ochii mei în lacrimi va-nchide un străin; Dar către voi adesea gândirea voi întoarce Șoptind al vostru nume în ultimu-mi suspin. O frunză dezlipită de ramura sa verde Îngălbenește-ndată, nu poate exista Asemenea proscrisul ce patria își pierde, Pe aripile morții înclină fruntea sa. Și-aicea stânca neagră ascunde fruntea-n ceață, Și-aici doi ochi albaștri în lacrimi strălucesc, Și-aicea valea are cascade și verdeață; Dar țara e străină, nu pot să le privesc. Ah! tânăra ghirlandă ce fruntea mea încinge Usuce-se acuma, eu nu simt nici un dor, Căci inima-mi zdrobită nimic n-o mai atinge; Departe d-a mea țară, eu voi acum să mor! Căci am văzut pe frate dând dulce sărutare, Pe frate cu căldură la sânul său strângând; Eu nu aveam un frate să-i spun a mea-ntristare, Eu nu aveam pe ...

 

George Coșbuc - Fragment epic

George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...

 

   Următoarele >>>