Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNGHEȚ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 198 pentru ÎNGHEȚ.

Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri) Noaptea albă de Vasile Alecsandri Noaptea-i albă, luminoasă, Ceru-i boltă de opal. Toată zarea-i scânteioasă, Tot izvoru-i de cristal, Căci pe lume-acum domină Spaima vechilor stejari, Sora morței cea mezină, Iarna cu-orizonuri mari. Astfel gerul e de tare Cât îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare, Și cenușa de sub foc. El lipește ochi cu gene, Pe drumeț îl face orb, Și în cuiburi, chiar sub pene, Crapă ouăle de corb. Câmpul lung și lat albește Ca un strat de mărgărint. Alba lună sus lucește Ca icoană de argint Și apare nemișcată În abis nemărginit Ca pe marea înghețată Un vas mare troienit. Miezul nopței!... totul tace! Lumea pare un mormânt, Unde mort și rece zace Leșul marelui pământ, Și sub bolta cea senină Mii de stele cu foc viu Varsă-o jalnică lumină Pe gigantul său secriu!... Ies pe câmp... Sub pași răsună Câmpul sec și înghețat. Un păr mare stă drept lună, Cu corbi negri încărcat. Totu-i mort!... Sunat-au oare Pe al cerului cadran Ora stingerei de soare În al morței ocean? Numai eu să fiu pe lume Rămas singur trăitor, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheață

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia pe gheaţă Bătălia pe gheață de Dimitrie Bolintineanu Mihai, domnul țării, de soldați urmat, Trece prin Turcia Danubiu-nghețat. Turcii mulți pe gheață repede s-adună; Lupta-ncepe crudă ș-armele răsună; Nechezarea-ngână strigătu-omenesc; Înghețate vânturi suflă și mugesc; Crivățul cu neaua bate turcii-n față; Mâinile lor p-arme se lipesc, îngheață; Caii fără cârmă fug oriunde vor, Poartă cu dezordin cavalerii lor... Arma nu mai poate să reverse sânge; Ei se mușc cu dinții, unul p-altul strânge. Valuri de ninsoare râură din cer; Gheața se cufundă; luptătorii pier Și-n urgia crudă toți dispută foarte Locul de bătaie, patul lor de moarte. Către-aceasta turcii se răresc amar. Cei mai mulți sub gheață repede dispar, Iar Mihai cu bravii trece mai nainte Și Rusciucul schimbă-n doliu și

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

... mare la băltoaga din marginea pădurei și-și vâră-n apă toată coada!... În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la ...

 

Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade)

Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție     În vechiul parc înghețat și tăcut     Acuma chiar două forme au trecut.     Cu ochii morți și cu buzele moi.     Abia s-aud cum vorbesc amândoi.     În vechiul parc înghețat și tăcut     Doi spectri și-au amintit de trecut?     â€žDe-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"     â€žSă-mi amintesc acum de ce voiești?"     â€žPalpiți și-acum la numele meu, tu?     În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"     â€žAh ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,     Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"     â€žCe-albastru cer era, speranță mare!"     â€žÎnvinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!     Printre fâneți bogate-astfel mergeau,     Și noaptea, doar, auzi ce-și

 

Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)

Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Mircea Demetriade Informații despre această ediție     În vechiul parc înghețat și tăcut     Acuma chiar două forme au trecut.     Cu ochii morți și cu buzele moi.     Abia s-aud cum vorbesc amândoi.     În vechiul parc înghețat și tăcut     Doi spectri și-au amintit de trecut?     â€žDe-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"     â€žSă-mi amintesc acum de ce voiești?"     â€žPalpiți și-acum la numele meu, tu?     În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"     â€žAh ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,     Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"     â€žCe-albastru cer era, speranță mare!"     â€žÎnvinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!     Printre fâneți bogate-astfel mergeau,     Și noaptea, doar, auzi ce-și

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei cruci de iatagane ruginite, stă coliba Șuerenilor, mândră și ridicată ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii Tainele inimii de Mihail Kogălniceanu Capitolul I - Confetăria lui Felix Barla Toate orașele care au ambiție de a se numi capitalia unei țări mari sau mici, fie imperiu, regat sau chiar principat, au câte o primblare favorită; aceasta este locul plăcut unde se adună gloata de bogați sau de acei care vroiesc a fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când de multe ori ea este foarte amestecată. Așa Parisul are Câmpii Elisei și Redul de Bolonia, Viena are Praterul, Berlinul Tier-Garten, Madritul El-Prado și Atocia. Prin urmare și Iașii, ca o capitalie, trebuie și ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa. Această primblare este Copoul , care se deosebește de toate primblările din lume. În adevăr, Câmpii Elisei merită de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftangii

Ion Luca Caragiale - Moftangii Moftangii de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 Rromânul Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar

Ştefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale ...

 

   Următoarele >>>