Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNFRUNZIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 14 pentru ÎNFRUNZIT.

Alexei Mateevici - Hristos au înviat (Fet)

Alexei Mateevici - Hristos au înviat (Fet) În cântecele învierii Și-a clopotelor răsunare Ne vine ziua primăverii Din alte țări, din depărtare... Pădurea neagră înfrunzește, Negreața cu încetul pierde, Albastru, cerul strălucește Deasupra frumuseții verde... Soasnele înverzitoare Stau frumos împodobite, Smoala lor mirositoare Curge-n lacrimi strălucite. Astăzi în grădina noastră Am zărit: s-au sărutat Un fluture c-o floare-albastră, Zicând: ,,Hristos au înviat". Aprilie

 

Anton Pann - Munților, fiți mărturii

Anton Pann - Munţilor, fiţi mărturii Munților, fiți mărturii de Anton Pann Munților, fiți mărturii, Că prin voi călătorii Cu sufletul plin de dor Ș-inima de dogor. Păduri, copaci înfrunziți, Si voi mărturii să-mi fiți Cu ce chin și cu ce foc Am trecut prin acest loc. Rîuri, ape mari și mici, Ce v-am trecut pîn-aici, Nu- uitați cu ce nevoi Am băut apă din voi! Mierlițe, privigători, Păsări dulci glăsuitori, Cîntați și voi acest vers, AL truditului mieu mers. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...

 

Cincinat Pavelescu - Panteism

Cincinat Pavelescu - Panteism Panteism de Cincinat Pavelescu Tu care porți spre cimitir Când jerbe mari de trandafiri, Când albe crizanteme, De nu te-ai teme Și n-ai avea de moarte frică, Ai șterge lacrima ce-ți pică Și-ai scutura în vântul serii Florile durerii, Simțind că-n darul ce le porți E viața vie din cei morți. Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi Etern într-înșii n-au avut Decât al corpurilor lut. În ei pe tine te iubești: Cu toată fața ta cea tristă Și-nduioșările din glas, Din al lor suflet n-a rămas Decât durerea-ți egoistă: Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi, Chiar de-i iubești, De-i plângi, pe tine te jelești. Dar ei sunt morți ca trupul lor De care ochii jalnici fug, Iar din smintitul tău amor Și-atâtea vise mincinoase Azi ce mai e? un pumn de oase, Un pumn de oase-ntr-un cosciug... Dar soarele ce moare, încă Mai râde-n pomii înfrunziți, Și-n seara clară și adâncă Mai cântă râul: auziți! O, voi ce mai trăiți o clipă În ritmul vieții ...

 

Vasile Alecsandri - Ștefan Vodă și codrul

Vasile Alecsandri - Ştefan Vodă şi codrul Ștefan Vodă și codrul de Vasile Alecsandri Baladă Ștefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: Domn viteaz! Ce-ți curg lacrimi pe obraz? Ah! îmi plâng ostașii mei Morți, luptând ca niște zmei! Codrul zice: Dragul meu, Încetează plânsul tău, Căci din brazii mei trufași Face-ți-oi voinici ostași Ca să scapi biata moșie De păgâni și de urgie. Fă! răspunde mult voios Domnul mândru, inimos. Codrul puse a vui, Brazii a-și însufleți, Pe stejari a mi-i trezi. Iar copacii mari și mici Se făceau ostași voinici, Și spre domn înaintau Și din gură cuvântau: Să trăiești, măria-ta! Hai la luptă, hai, Ștefane; Du-ne-n oardele dușmane! Ștefan-vodă-nveselea Și la luptă purcedea Peste munte și muncel Cu tot codrul după el. Vai de ungurul semeț Ce lupta c-un brăduleț! Vai de leah, vai de tătar Ce luptau cu un

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7 Sub poale de codru verde [1] O zare de foc se vede Și la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci Și că frig vreo cinci berbeci. Dar nu-i frig ei cum se frige, Ci-i anină prin cârlige Și-i întorc prin belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta și ospăta Căpitanul șuiera, Ei ospățul și-l lăsau Și la luptă alergau; Luptau ei cât ce luptau, Potirașii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul codrilor. ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip: Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un berbece, Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cârlige Și-l întoarce prin belciuge Ca să-i fie carnea dulce. Sub umbră de păducel Voinicii mănânc din el Și din gură zic astfel: ,,Codre, codre înfrunzit, Ține-mă-n ...

 

Vasile Alecsandri - Dragoste

Vasile Alecsandri - Dragoste Alelei! amar de mine, Frățioare Constantine! Rele sunt frigurile, Mai rele-s dragostele! Frigurile te răcesc, Dragostele te-amețesc Și te-aprind, te scot din minte Și te-ajung cu dor fierbinte. Vai de mine! ce păcat Ele că m-au fermecat Și-n trei zile m-au uscat, M-au uscat, m-au veștejit Ca stejarul înfrunzit Când de brumă e atins Sau de mare foc cuprins. Alei! dragă frățioare, Mă trec ca roua din floare Și ca spuma de pe mare, Când le soarbe mândrul soare. Fă-mi o groapă la răcoare, Că inima rău mă

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... la căpătâiul tatei s-or preface în iatagane de aur, când din busuiocul de pe mormântul lui vor răsări dafini și naramzi, când codrii or înfrunzi

 

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...

 

Mihai Eminescu - Mușatin și codrul

Mihai Eminescu - Muşatin şi codrul Mușatin și codrul de Mihai Eminescu Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai... Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă Unde-o lume e ascunsă Și în umbra cea de veci Curgu-mi râurile reci Limpegioare, rotitoare, Având glasuri de izvoare. Bistrița în stânci se zbate Prin păduri întunecate Și mereu se adâncește Unde apa-abia clipește, Și deodată vede că Apa i se-mpiedică Și de stânci i se iezește; Ea s-adună și tot crește, Se iezește-n mândru lac Ale cărui ape tac, Iar copacii umbră-i fac, Pe deasupra frunza deasă În adânc apa veghează Iar stejari din mal în mal Pe deasupră-i se prăval, Vârfuri sprijin deolaltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ei se-mpletesc Și în umbră stăpânesc Și în vecinică răcoare Undele-s scânteietoare. Dintr-un mal la celălalt A căzut un trunchi înalt, Mi-a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de- ...

 

   Următoarele >>>