Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPLETICI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 29 pentru ÎMPLETICI.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai și călăul

Dimitrie Bolintineanu - Mihai şi călăul Mihai și călăul de Dimitrie Bolintineanu Cu Mihai se vede tânăra domniță Tremurând de spaimă ca o porumbiță; Printre geana-i lungă ai ei ochiori Ard ca două stele ce lucesc la nori. ,,De ce plângi? întreabă bravul cu mirare, Eu mor pentru țară și neatârnare. De aceea, dragă, sa te voioșești Și cu flori cosița să ți-o împletești. Cel ce pentru lege, pentru țară moare Vede a sa moarte ca o sărbătoare!" — ,,Pleacă capul!" strigă palidul călău. Iar Mihai întoarce spre el capul său. Fierul se ridică... Poporul șoptește; Vă uitați!... Călăul se împleticește; Fierul său aruncă... Cade fermecat Sub căutătura mândrului bărbat. Fetele-ncunună părul lor cu flori, Tot românul strigă de mai multe ori ,,Cel ce pentru lege, pentru țară moare Vede a sa moarte ca o

 

George Coșbuc - Inima mamei

George Coşbuc - Inima mamei Inima mamei de George Coșbuc după o legendă franceză Era băiat frumos la chip și blând, El a venit acasă azi oftând; Și mamă-sa, văzându-l supărat, L-a strâns la piept, pe ochi l-a sărutat Și-a zis, privind cu drag în ochii lui: Tu ai ceva pe suflet și nu-mi spui! Parcă te temi că-ți mustru gândul tău, De ce nu-mi spui? Nu vezi cât ești de rău! Și ea plângea, cum plânge fiul mic, Și-a plâns și el, și n-a răspuns nimic. Să-i spuie mamei! Da, când a plecat De la iubita lui, el revoltat Venea nebun și dus d-un singur gând S-ajungă lângă mă-sa mai curând, Să-i spuie tot! Dar când a fost în prag, A stat pierdut în loc o, lașul ce-i! Azi îl ardea privirea cald-a ei, Și brațele-i, care-l strângeau cu dor, Azi îl durea îmbrățișarea lor, Și toată vorba mamei îl durea Și silnic el s-a smuls de ...

 

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și pe cal încăleca, Drumul la vale-apuca, Apuca-n călătorie Să facă negustorie. Când la cotul Prutului, Prin mijlocul câmpului, El zarea, mări, vedea O clonțată ce râdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată Și cu părul despletit Tot cu șerpi împleticit. Ea din loc în loc sărea, Spini în urmă-i răsărea, Iarba câmpului ardea Și oamenii morți cădea! ,,Cale bună, măi drumeț: Unde mergi așa sumeț?" ,,Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curând așa?" ,,Merg la casa Vâlcului De pe malul Prutului Ca să-i ridic zilele, Să mă duc cu dânsele." ,,Alei! iazmă călătoare, Boală rea ș-ucigătoare! Na-ți calul și armele, De-mi lungește zilele, Să-mi mai văd copilele Că-mi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... se văzu omușorul. Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă în gât. Gușa sa roșie îngălbeni, și tot sângele îi năvăli în obrajii veșteziți. Se împletici, oftă și plecă plângând. — Ce au ei cu noi, nea Zobie? zise Mirea, sfiindu-se de bulgării ștrengarilor. Și în jalea gușatului se amesteca ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...

 

Alecu Donici - Tunsul

Alecu Donici - Tunsul Tunsul de A. Veltman Traducere de Alecu Donici Întâmplare adevărată din Valahia de A.Veltman Fost-ați Dvoastră la București? Nu! Îmi pare foarte rău. Nici n-aveți gând să mergeți? Încă și mai mult îmi pare rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e nimică, aceasta e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

Ion Luca Caragiale - Două loturi Două loturi de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter, ștergându-și fruntea de sudoare, pe când madam Popescu, consoarta sa, caută fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a câștigat. Însă oricine mă poate întreba: - Bine, dacă a pierdut biletele, de unde știe d. Lefter de câștig? - E lucru simplu. Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutați, ca de cabulă, de la d. căpitan Pandele, fiindcă îi spuseseră mulți, când se tot plângea că n-are noroc la joc, să-ncerce a juca cu bani de-mprumut... Și a făcut învoială, pe onoare, față cu martori, să dea din câștig, dacă s-o întâmpla, zece la sută căpitanului. Când a cumpărat biletele, d. Lefter a râs pesimist: - Ți-ai găsit! eu și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș- ...

 

   Următoarele >>>