Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZDROBI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 255 pentru ZDROBI.
Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine
Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine Zdrobită geme inima-n mine de Cezar Bolliac Zdrobită geme inima-n mine; În flăcări, chinuri arz ne-ncetat; Viața-mi toată o am în tine, Dar tu de mine te-ai depărtat. Ești tu o fee? Ești zeitate? Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi Un suflet rece ce nu mai bate, În noaptea urii din zi cu zi? De ești aproape, pieptu-mi palpită; De ești de față, eu ma uimesc; La glasu-ți mintea îmi e răpită; Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc... Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine; Mă uit la lume, și, ca străin, Reviu în sine-mi, trăiesc în tine, Le las pe toate, de tine plin. Ființa-mi toată ție-ți urmează, Căci eu sunt umbră corpului tău; A ta, ca spirit, mă înviază, Căci tu ești suflet corpului
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moțoc
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moţoc Vornicul Iancu Moțoc de Bogdan Petriceicu Hasdeu (Baladă din secolul XVI) Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moțoc alungă pe Alexandru-vodă și aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos și pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primește înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruința Porții otomane, piere decapitat în capitala Galiției. Testamentul acestei triste celebrități se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225. La cetate Leov, în țara leșească, Va tăia calăul p-un român fugar: Curge tot poporul, lacom s-o privească Lacom s-o privească, că-i un lucru rar. Solul din Moldova, trimis ca să ceară Marfa cumpărată: capul cel tăiat, Stă cu nerăbdare mai curând să piară Mai curând să piară omul vinovat. Mii și mii de glasuri se pornesc d-odată, Ca și când orașul izbucnea de foc; Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc. Dânsul alungase pe ...
Alexandru Macedonski - Strigătul inimii
... mult va străluce, Și tu-l vei găsi! Un om ce renunță la tot pentru țară, Nu unul ce este o cumplită hiară Când poate zdrobi
Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre
Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu drag te dezmierdau. De dulcea-ți amicie străinii s-onorau. Atunci și fiii nobili erau stimați în lume, Iar fiicele-ți frumoase purtau mai dulce nume, Căci într-acele timpuri, o, țara mea, la noi Femeile române nășteau, creșteau eroi! II Dar brațul tău azi cade și corpul tău slăbește. Azi... inima supusă, de tine se-ndoiește, Iar zilele-ți voioase d-acuma s-au umbrit. E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit! Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge, Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ştefan cel Mare Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate, In castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, și de la oaste,mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oștire fuge sfărămată. Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!" Tânăra domniță la fereastră sare. - "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieșit Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit: - "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe; Brațul său prin taberi mii de ...
Iancu Văcărescu - Glasul poporului subt despotism
Iancu Văcărescu - Glasul poporului subt despotism Glasul poporului subt despotism de Iancu Văcărescu Apărută în volumul Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt I. Văcărescu , cap. Sfaturi practice (1848) (1821) Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală ! Grozav, grozav ai suferit, grozavă te răscoală ! Să tremure, să tremure cumplita tiranie: Zdrobită azi în pulbere, pe loc să nu mai fie ! Ființa ei și numele în iad să se coboare ! Și-ai ei prieteni mult huliți ca ea să se doboare ! Drept îndreptînd oricare drept poporu n-are plată; Minte-nțeleaptă mintea lui prin fapte se arată. Ai libertății fii sînt toți sub steagu-i cîți se-adună, Toți robii își rup fiarăle ! Toți bunii s-împreună. Poporu-ncrede cîrmele-i la fiii făr'de lege. Să tremure ! să tremure cumplita tiranie ! Zdrobit va fi cine-o-ndrăzni gînd de tiran să-i
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei Pe malul mărei de Vasile Alecsandri În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalță, se lățește și vâjâie și tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume, Când tunetul se poartă vuind din loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază șuierând, Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată Și cerul fulgerând. Căci inima mea astfel de jale e muncită Și plânge cu durere la tine când gândesc, O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită! Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în întuneric sub cerul fără stele , Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele Și gem cu-a noptei vânt! Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește De peatra mormântală ...
George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...