Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZDRENȚĂROS

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 16 pentru ZDRENȚĂROS.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte două-trei în același cuib, umbrite de vișini și de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai ...

 

Alexei Mateevici - Primejdia

Alexei Mateevici - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...

 

Anton Cehov - Primejdia

Anton Cehov - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic lung de un stânjen!... Acesta era echipajul meu! Rămăsei încremenit la o așa de ciudată priveliște, dar consulul ce se ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... răteze titva Ceahlăului decât să răpuie capul lui. II Un om cu barba sură, c-o pălărie turtită îndesată pe ochi, îmbrăcat într-un suman zdrențăros și c-o traistă pe umere, mergea înspre Iași șovăind și șchiopătând prin colbul drumului, sprijinit de subsuoară pe o cârjă de lemn. — Dați ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...

 

   Următoarele >>>