Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VOINIC
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 390 pentru VOINIC.
Vasile Alecsandri - Voinicii Bucovii
Vasile Alecsandri - Voinicii Bucovii Sus, la crâșmă Sucevii, Beau voinicii Bucovii. Iată că vine călare Udrea, căpitanul mare, Și le zice: ,,Dragii mei! Hai să ne-mpărțim în trei, Și în patru, și în cinci, Apoi să-ncălțăm opinci, Iarna grea ne năpădește, Frunza-n codru se rărește; Hai să coborâm în țară Pân' la mândra primăvară, Ca să-mblăcim la secară Și ca să tăiem la fagi, Fagi subțiri de hadaragi, Iar cum a-nverzi pe-afară Om ieși la codru iară În capătul lanului, În calea
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic şi merele de aur Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. Era odată un împărat puternic și mare și avea pe ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel cu cartea în mână născut de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă și un unchiaș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura. - Ce ne facem noi, babo, zise într-o zi unchiașul, de vom ajunge niscaiva zile de neputință ori de nevoie? Tu știi că am făcut tot ce mi-a stat prin putință, și ca să ne dea Dumnezeu și nouă un copilaș, care să fie toiagul bătrânețelor noastre, nu s-a îndurat. - De! unchiaș, cine e de vină? Tu știi că am umblat și cruciș și curmeziș pe la meșterese, pe la vraci, am făcut tot ce m-au învățat unii și alții, și ca să avem și noi o mângâiere ...
... ce clădărie stătuse deasupra lui, rămase încremenit: „Măi, greutatea asta am duso eu în spate! Până acum n-am știut că-s așa de voinic!â€� Și privea cu mulțumire cum descărca ciobanul pe măgar. Iar când omul dete toate lucrurile jos, măgarul rămase cu urechile pleoștite, cu genunchii îndoiți ...
... Vasile Alecsandri - Voinicul Cine-i tânăr și voinic Iese noaptea la colnic Fără par, fără nimic, Fără paloș, nici pistoale, Numai cu palmele goale! Cine-i tânăr și viteaz Bujori poartă pe obraz ...
Ștefan Octavian Iosif - Doi voinici
... Doi voinici de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Turci, tătari, război și ciumă Bîntuie în țara toată, E o vreme blestemată. Trece un voinic călare, Înnoptat pe drumul mare... Morți de spaimă, arși de sete, Zboară cal și luptător. Puțurile-s otrăvite, Peste țarini pustiite Pasări mari de pradă ... fie La o vreme-așa tîrzie? Poate i s-o fi părut... Stă, ascultă, vrea să vază... Calul sforăie... o groază Fără margini încleștează Pe voinic... Nu mai vrea acum să știe Nici de drum, nici de nimic... Aiurit, întoarce calul, Scapără schintei și sar Sub copite... Peste rîpe și ponoare ...
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
... Vasile Alecsandri - Păunaşul codrilor I Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mândru tinerel! Și-i tot zice voinicul: ,,Cântă-ți, mândro, cântecul Că mi-e ... codrilor, Voinicul voinicilor! Cine-n luptă jos cădea Și-n urmă-le rămânea? Voinicel tras prin inel, Moare-n codru singurel! [1] Păunaș însemnează un voinic tânăr, mândru și misterios, mândru ca păunulși misterios ca Pan, zeul codrilor. În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... locul meu! Grăbiți tustrei la Craiul din Meștera-Cetate Și-acel ce-aduce fata, acela va domni!... Așa vorbi-mpăratul și dulce-apoi zâmbi. Atunci Voinic-Zorilă ieșind merge la staur*; Alege-un roib sălbatic, cu frânele de aur Și-ncalecă și pleacă, se duce fulgerat Cu gândul să-mi alerge ... i-am scos Și poate-acum și ție vrun sfat să-ți dau! Răspunde, Din care parte-a lumii grăbești și până unde? Voinic-Zorilă însă n-ascultă-al ei cuvânt, Ci-ncalecă și-aleargă precum aleargă-n vânt O frunză; roibul tânăr de spaimă beat aleargă, Lăsând un ... de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule grăbește Și-alege-un șoim, a cărui copită strălucește De-argintul din potcoavă; apoi blândul fecior Încalecă și ... Fugarul, plin de spaimă, se duce ca turbat Și nu s-oprește până la poartă, la palat. Îndată prin Cetate cuvântul se lățește Că alt voinic venit-a din lume și voiește Să ia cununa fetei lui Craiu-Încetinat. A doua zi toți domnii din curți s ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... ceată, O ceată de voinicei, Lotri, puișori de zmei, Cu căciule stogoșate, Cu chebe roșii pe spate, Și mustăți de varvaric Cum stă bine la voinic. Lângă el cât îi zărea, Mihul astfel le grăia: ,,Frații mei, neferii mei, Lotri, puișori de zmei! Îl vedeți voi pe ist om? El e ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și ... deodată, Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încremenește, Pe gânduri pornește Că din când în când Aude sunând, Codrii răzbătând Un mândru cântic, Cântec de voinic Ș-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună duios. Și iată, și iată Că Ianuș deodată Tresare și sare ... Dați cu flintele." ,,Lăsați flintele, Lăsați lăncile, Voi, voinicilor, Haraminilor! Că eu Mihu sânt, Și vreau să vă cânt Un mândru cântÄ›c, Cântec de voinic Cum n-ați auzit Cât veac ați trăit." III Iată, mări, iată Că Mihu deodată Începe pe loc A zice cu foc, Începe ... voi, Nu sunteți ca noi Oameni de mândrie, Buni de vitejie, Ci oameni de gloată, Buni de sapa lată." Și cum zice-ndată Mihul cel voinic Cu degetul mic Armele-și ridică, Pleacă pe potică Cu murgul voios Prin codrul frunzos. Și-n urmă-i vuiește, Codrul clocotește De un mândru ...