Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VIFOR

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 85 pentru VIFOR.

Alphonse de Lamartine - Singurătatea

... ființă, și toate sunt pustie. Facă-se zi sau noapte, răsare și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

... de minune Decât ale noastre. Cu fulger de foc Noi facem pre trăsnet grozav să răsune, Să darme pământul, și stâncele-n loc. Furtune și vifor nu ne pot opri Pe undele mării sumeți a pluti. Peste oceanuri aflăm lumi ascunse, Planetele toate pe ceruri ochim, Mișcarea lor, cursul ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu)

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu) Bradul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe naltul plai Stă verde-n orice vreme. O rădăcină de colos Și-a sfredelit în stâncă, Și de pe stâncă maiestos Mai sfredelește încă! De mult cu blocul de granit El s-a făcut totuna, Și pe-amândoi necontenit Îi zguduie furtuna. Și lemn, și piatră la un loc, Verdeața-i ne-ntreruptă, Aspiră ger, îndură foc, Cu trăsnetul se luptă! La piept cu viforul turbat, La cap cu norul rece, D-atâția ani nestrămutat El tot așa petrece. D-ar fi să-i dați în văi adânci Odihnă dezmierdată, Răpindu-i viscole și stânci, L-ați omorî pe dată! Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe naltul plai Stă verde-n orice

 

Cincinat Pavelescu - Căința domniței

... ochii negri ai trimisului străin Ce-i sărută mâna caldă în smerită-ngenunchiare; Din a genelor clipire toată patima-i tresare, Ca un vifor ce pândește-n pacea cerului senin. Dar mândria, care-ngheață para sângelui domnesc, Ce de veacuri dă vlăstare tronului moldovenesc, Frânge visul ei în clipa ...

 

Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2)

Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2) Poetul de Cincinat Pavelescu Vezuviul în marea albastră își răsfrânge Și casca lui de aur și pana ei de fum; Iar lava când din beznă spre vârf își face drum, Cu negru-mpestrițează văpăile-i de sânge. Poetul e asemeni vulcanului stingher: În preajma lui mulțimea naivă se îmbată, Trăiește, țipă, cântă și-ntreabă-apoi mirată La ce slujește lumii sterilul său crater? El, calm și mândru, fruntea spre ceruri și-o ridică, Simțind că poartă-n coaste o rană sângerând De-a cărei adâncime și cerului i-e frică. Apoi zbucnind de-odată în viforul de șoapte Și spintecându-și sânul cu bulgării arzând, Aprinde marea-ntreagă cu soarele-i de

 

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) Apolog de Constantin Negruzzi Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii    Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului    A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură    Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele    Precum nădejduia, Rotunda roată răpede    Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se,    Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație    Se tot călăuzi, Și-n toată vremea cumpăna    În orișice păzi, Nu-i pasă dacă vifore    Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor    Îl află liniștit. El știe că furtunele    Nu pot lung timp ținea, Curând veni-va soarele    Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile    Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede    Râzând, își bate joc. Acest fel traiu-i limpede    Se trece liniștit, Și când moartea s-apropie    Îl află

 

Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)

... intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu ...

 

Constantin Stamati - Stejarul singuratic

... Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit ...

 

George Coșbuc - Graiul neamului

... ni-l vândă. Dacă-n vreme tulburată Nu ne-am dat noi graiul țării, Azi, în ziua deșteptării, Cum să-l dăm? Repezi trec cu vifor anii, Ispitind puterea ta, Neam român! Cu ură mare Vor căta mereu dușmanii Graiului român pierzare; Dar să piară ei cu toții: Nu l-am ...

 

George Coșbuc - Patru portărei

George Coşbuc - Patru portărei Patru portărei de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Din larguri de palată ies patru portărei: Au coifuri, au ceaprazuri, au sulița la ei. Nebun s-aruncă roibul, ca viforul pe luncă, Trei cai cu el alături p-același pas s-aruncă. Și zice portărelul, al cărui cal e corb: Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb! Ți-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebe fete. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel: Așa să trăiesc! Astăzi îngrop sulița-n el! De nu-l fac eu cenușă, să n-am de mamă parte! Se jură cel cu roibul frumos ca scris în carte. II Un zmeu a dus pe Veta lui Trăsnet-Împărat Pe Veta s-o găsească ei patru s-au jurat. Și cine-o va aduce din țările măiestre O ia pe Veta doamnă, și nouă țări ia zestre. Să pleci orbiș la moarte, când zestrea-i lumi deloc, Când ai pe Veta doamnă, să prinzi cu gura foc. E țara toată șesuri, ca ploaia-i de ...

 

George Coșbuc - Profeție

George Coşbuc - Profeţie Profeție de George Coșbuc Caligenes sfârșește moșia de arat; O seamănă. Pe urmă roman adevărat Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era copil, Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga, Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare Și bine semănată, la caz dacă e soare Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese sămânța toată plină; Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>