Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VEGETA

 Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru VEGETA.

Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)

Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un minut! Ce mă face însă, ca să te ador Este mintea, Doamne, care-mi strălucește, Ca și un luceafăr, în al nopții nuor, Și-n vuietul lumii blând mă însoțește, De când văd lumina, și până când mor! Ea-mi conduce pașii, să mă pot feri De leu și de tigru, care varsă sânge, De foc și de apă, ce m-ar nimici; Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul său. Seculi se-nchinase genul omenesc Soarelui și lunei, stelelor pompoase, Până când să vie dascălul ceresc Ce prin suferirea morții glorioase A plântat în lume spirit creștinesc. În deșert se-ncearcă ai nopții argați Să revarsă umbră în loc de lumină, Ură-n ...

 

Constantin Mille - Dați-mi pace

Constantin Mille - Daţi-mi pace Dați-mi pace de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Dați-mi pace, dați-mi pace, Sau mai bine, dați-mi vin Ca în el să-mi uit desgustul, Tristul, lungul meu suspin! Vreți să vegetați pe lume Ca și arborii să fiți Si de bine și principii Nu vi-i greu să mai vorbiți? Ce-mi strigați de libertate, De patriotismul sfânt Când vândut-ați mamă, soră Și-al străbunilor mormânt. Libertatea-i punga voastră, Punga-i sacrificiul vostru, Cine nu-i ca voi la pungă Patriot - e hoț, e monstru! Oh ! lăsați-mă în pace, Liniștea nu-mi turburați, Datu-v´am în veci desgustul; Mergeți, pacea mi-o lăsați!

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...

 

Ion Luca Caragiale - Principii și vaccină

Ion Luca Caragiale - Principii şi vaccină Principii și vaccină de Ion Luca Caragiale Lunile trecute, județele de jos ale Olteniei, o parte a județului Oltul și întreg județul Teleorman au fost bântuite, acesta din urmă într'un mod înfiorător, de epidemia variolei. Astăzi încă, deși răul merge descrescând, mulțumită măsurilor energice pe care le-a desfășurat serviciul sanitar, nenorocitele populațiuni dela țară dau o mortalitate extraordinară din cauza flagelului. Alarmat de această stare nenorocită de lucruri, serviciul sanitar central a pornit inspecțiuni peste inspecțiuni, și ce a descoperit până în sfârșit ? că în județul Teleorman, mai cu seamă, de vreo 17-18 ani niciodată nu s'a aplicat regulamentul pentru vaccinare; că rapoartele serviciului sanitar local în privința numărului vaccinărilor erau toate arbitrare și prin urmare fictive; că cifrele arătate, privitor la numărul copiilor vaccinați, nu erau decât închipuite de către acei ce erau datori să execute vaccinarea. Aproape douăzeci de ani prin urmare nu s'au vaccinat în Teleorman nici 5 la sută din câți se declarau de serviciul respectiv ca atari. Așa, se înțelege dela sine ce favorabil teren a găsit epidemia; firește că succesul ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

Mihai Eminescu - Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle de Mihai Eminescu    Draga mea Veronică,    Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.    Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.    Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul şi forţele Anatolida sau Omul și forțele de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I. Empireul și Tohu-Bohu 2 II. Imnul creațiunii 2.1 I. Lumina 2.2 II. Firmamentul 2.3 III. Apele 2.4 IV. Astrele 2.5 V. Peștii și păsările 2.6 VI. Animalele pământului 2.7 VII 3 III. Viața sau androginul 3.1 I 3.2 II 3.3 III 3.4 IV 3.5 V 3.6 VI 4 IV. Arborul științei 4.1 I 4.2 II 4.3 III 4.4 IV 4.5 VIII 4.6 IX 4.7 X 5 V. Moartea sau frații 5.1 I 5.2 II 5.3 III 5.4 IV I. Empireul și Tohu-Bohu Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, În sfânta atmosferă luminii celei vii, De unde-emană viața; și râul fericirii Adapă, răcorește cereștile câmpii, Și spiritul agapei burează ambrozie Și-nmărgărită câmpii eternei beatituți, Spre-a crește-haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...