Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 42 pentru URI.
Ștefan Octavian Iosif - Când seara-n ceasuri de singurătate...
Ştefan Octavian Iosif - Când seara-n ceasuri de singurătate... Cînd seara în ceasuri de singurătate... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cînd seara-n ceasuri de singurătate Îmi sprijin fruntea visător pe mînă, Povești străbune, cîntece uitate, Cu glasuri de tilinci îndepărtate, Îmi amăgesc iar gândul și mă-ngînă, Și-atunci te văd plutind surîzătoare Din negura de vremi băsmuitoare... Ești tu, izvor de nouă poezie, Prilej de gînduri vechi, urzite iară, O, drăgălașă muză populară ! În ochii tăi e cer senin de vară, Și fermecata mea copilărie Mi-o readuci, de tine-ademenită... Fii dar la vatra mea binevenită ! Ca-n alte vremi și-acum fă să coboare Asupră-mi iarăși liniștea dorită, Să uit de tot, uitat de-orice ispită, Să-mi pară lumea pajiște-nflorită, Și orice zi să-mi fie sărbătoare, Să pot trăi, străin de glasul urii, Ca un copil cuminte al
Alecu Donici - Autorul și hoțul
Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut Și bieții vinovați în ele au intrat. Dar sub tălhari au pus un munte-ntreg de brad, La care singură Alecto** foc au dat, Stârnind o flacără atâta de grozavă, Cât bolțile la iad Mai toate au crăpat; Iar către autor părea asprime slabă. Sub el la început Ardea un focușor abia-abia văzut, El însă ne-ncetat mai rău se aprindea. Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult Cenușă s-au făcut, Iar focul sub autor necontenit ardea. ...
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...
Alexandru Vlahuță - Unui dușman
... propriu suflet ades sîntem străini; Lucrează 'n noi străbunii... Încep să înțeleg: Ai mei au fost se vede atîta de haini, Că fondul lor de ură l'au cheltuit întreg. Azi nu's în stare-a spune o vorbă rea de tine. Tu mă lovești, eu însă din suflet ...
Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine
Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine Zdrobită geme inima-n mine de Cezar Bolliac Zdrobită geme inima-n mine; În flăcări, chinuri arz ne-ncetat; Viața-mi toată o am în tine, Dar tu de mine te-ai depărtat. Ești tu o fee? Ești zeitate? Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi Un suflet rece ce nu mai bate, În noaptea urii din zi cu zi? De ești aproape, pieptu-mi palpită; De ești de față, eu ma uimesc; La glasu-ți mintea îmi e răpită; Dar mi-ești străină, și mă-ngrozesc... Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine; Mă uit la lume, și, ca străin, Reviu în sine-mi, trăiesc în tine, Le las pe toate, de tine plin. Ființa-mi toată ție-ți urmează, Căci eu sunt umbră corpului tău; A ta, ca spirit, mă înviază, Căci tu ești suflet corpului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Gelu Vlaşin - Neoplazie Neoplazie de Gelu Vlașin te-am iubit ca pe o pagină web din site-ul yahoo.com în noaptea de revelion te-am iubit cu link-uri și cu mouse-ul înfierbîntat și cu monitorul deschis toată noaptea ne-am iubit credit cardul meu te-am iubit printre taste și e-mail-uri trimise andreei și gogoșile parfumate ale corneliei și sandwici-urile elenei te-am iubit și am pierdut cheile apartamentului cînd mă alergau borfașii prin piața sudului atît de mult te-am
George Coșbuc - Golia ticălosul
George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor, Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineții Prin vale să-și reverse din lături călăreții Ca vânturi iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor. Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul O lamur-a Moldovei prin sutele de ani! Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții, Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani. O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai țării mele! priviți-l cum se duce, El vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de ...