Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMILI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 55 pentru UMILI.
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...
George Ranetti - Plugul și tunul
... „Pace vouă!â€� „Unelte sunteți amândouăâ€� „De o potriva de utile:â€� „Tu, mândre tun, ești vitejia,â€� „Tu, plug umil, ești hărnicia!â€� „Și trebuie sa vă legațiâ€� „Ca frați!â€� „Și, mai ales, să nu uitațiâ€� „Ca eu țăranu-n ...
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
... mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină? MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de ...
Alexandru Macedonski - Chipul poeziei
... Cel chip l-am revăzut, Dar întristat într-a lui față Și-n reverii căzut... Ursita-mi fu fără-ndurare... Îi cer însă umil
Cincinat Pavelescu - Piatra de moară și bobul de grâu...
Cincinat Pavelescu - Piatra de moară şi bobul de grâu... Piatra de moară și bobul de grâu... de Cincinat Pavelescu De ce mă strivești, fără milă? întreabă un mic bob de grâu, (c-o voce umilă) o piatră de moară haină ce, -mpinsă de apa din râu, îl schimbă-n făină... Dar piatra de moară, ursuză, sau, poate, cuminte, nici nu vrea măcar să auză când bobul de grâu o acuză, și-și vede de treabă-nainte! Morala: Oricât ar cârti înțeleptul, Când ai putere, ai și
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
Dimitrie Anghel - În expoziţia lui Verona În expoziția lui Verona de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. Nu țin să precizez o formulă de artă. Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și ...
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
Dimitrie Anghel - Stejarul şi vîscul Stejarul și vîscul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 9 aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie. La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de ...
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice Aprodul Purice de Dimitrie Bolintineanu S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice, sărace! De voi câștiga, În movilă-naltă eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al său nume, Naștere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu țărâna sa Ce deopotrivă viermii-o vor mânca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și acum, Movilă, aidi a ne lupta! Căci urmașii noștri nu ne-or semăna! Mulți români chiar astăzi la străini aleargă Și prin ei așteaptă țara ca să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ani în care pomul ce rodește Nu dă nici o roadă, deși înflorește. Popolii se pleacă când mai- ...
Dimitrie Bolintineanu - Baia Baia de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Trage-ți încă-o dată spada fulgeroasă, Țară de mari fapte, țara mea frumoasă. Un minut în viață tu te-ai odihnit Și pe păru-ți mândru florile-au pălit! Dulcile surâderi pe buze fecioare Stinsu-s-au la umbra grijii gânditoare. Peste tot răsună cântece de dor Cu suspine triste îngânate-ușor! II Cetele maghiare pe câmpii s-adun, La cetatea Baia tabăra lor pun, Mateiaș solește marelui Ștefan Ca să-l recunoască drept un suzeran. Dar eroul nostru încă-i dă de știre — ,,Până ce românii, mândri de mărire, Pentru țară moartea vor disprețui, Mâinile de lanțuri nu-și vor umili!" III În cetatea veche ungurii-au rămas Și-n plăceri molateci inimile las. Într-o noapte tristă, într-o sărbătoare, Ei înșeală dulce grija gânditoare. Viața, dezbrăcată d-ale ei dureri, Cură pentru dânșii plină de plăceri. Dar p-atunci românii cu cel călcător Nu beau dintr-o cupă viața țării lor. P-a fecioarei frunte, aste sărbători Nu puneau plăpânde și suave flori. IV Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare, Moartea le-mprumută vălul de teroare. ...
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii Clejanii de Dimitrie Bolintineanu Cinci columni de flăcări coperite-n fum, Din cinci părți de lume peste țări detun. Turcii și tătarii cad amar pe țară Ca turbate râuri după ploi de vară. Sunetele d-arme, tropote de cai, Uruiri de care trec în jos pe plai. Strigăte de fală, plângeri de durere, De la cel ce-nvinge, de la cel ce piere, Peste fața țării repede cobor, Dintr-un munte într-altul leșină și mor. Unde calcă turcii tot s-atristă foarte, Totul ia culoarea de mormânt, de moarte. Pe bărbați înțeapă... Junele fecioare Cu-anii lor cei fragezi pierd a lor onoare. Mumele cu corpul coper pruncii lor Și-n această luptă cu durere mor. Radu cheamă capii ș-astfel le vorbește — ,,Mehmet-bei c-oștire țara ne robește, Dar cât al meu sânge nu va putrezi, Fruntea-mi în sclavie nu voi umili. Lanțu-ncinge corpul când inima cade, Când nu mai roșește ca să se degrade! Cel ce poartă jugul e de lanțuri demn Al oricărei crime lanțul e un semn. Dar a noastră țară pe viitorime N-are să roșească d-a noastră rușine. ...
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole Pe Acropole de Duiliu Zamfirescu Luna tragică privește, într-o mută contemplare, Pacinica singurătate din împărăția sa, Strejuind de peste ape valea clasică, în care, Pe Acropolea știrbită, Parthenonul dormita. Ah! și cum durerea lumii mă prindea în ghiara-i rece La priveliștea acestei, unice în univers, Protestări a omenirii contra timpulului ce trece, Monument, al cărui nume sunător e ca un vers. Căci așa e, totul piere, ca o umilă scânteie: Jocuri, timp, filozofie; mâna care te făcu; Timpuri noi și jocuri nouă; sărbători panathenee, Totul piere sau se schimbă; — neclintit ești numai tu. Tu, ca toate, ești în lume de substanță pieritoare, Dar în forma ta de astăzi pieritor nu e nimic; Tu ești toată poezia omenirii gânditoare Scrisă într-un bloc de albă marmoră de Pentelic1. Și când razele din lună limpezi curg pe a ta frunte În imensa, infinita liniște de orient, Din trecut și pân’ la tine se întinde ca o punte, Peste care tot trecutul se coboară în prezent. Ah! ajută-mă acuma, tu, Minervă înțeleaptă, Să găsesc printre atâtea lucruri nouă ce mă mint, Drumul către Salamina și navarcul ce așteaptă Să mă- ...