Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TALPA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 109 pentru TALPA.
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... a lipit de talpa cizmei; dar cizma trecând pragul uscioarei, carta s-a dezlipit. Este colo jos, murdărită de noroiul de pe talpă, dar sclipind totuși ca un soare strălucitor. O ridică și - ce citesc? Boris Sarafoff, president de Comite macedo-andrinopolitain, Grand Maître etc. etc. El! Boris ...
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem, binențeles, numai ca simplu colecționar, iar nu ca autor. I - MESAJUL DE ÎNCHIDERE A CAMERELOR OTOMANE Domnilor senatori, Domnilor deputați, Pentru întâia oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. Trebuie să mărturisim, daca voim a fi ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... muri. Împărăteasa făgădui ca-i va împlini această cerere. Atunci el se sculă din pat și rădică talpa casei și mă-sa puse țîța subt talpă, dar el lăsă talpa cam greu peste țîță, zicînd iarăși mă-sii: — Spune-mi, mamă, am avut eu alți frați sau surori? Deocamdată mumă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor. Înaintea lor ies , în cârduri, copii dolofani, dăsculți și cu pletele cârlionțate pe grumaji și se uită cu jind cum mai-marii lor mână cîte și șase cai, fetițe săltate cari furișează câte o ochire pe cine mai știe ce flăcău voinic, muieri cu furca în brâu, ș- ...
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... bătrânului său palazzaccio. - Ia sama (îi strig), pe San Giovanni, padrone mio! nobilul meu senior, să nu-ți fi rămas vreun sâmbure de măslină pe talpă! El se-ntoarce-n loc, smulge cu vârful degetelor o sărutare unsuroasă de pe buze și mi-o aruncă magnific din depărtare. Sunt opt ceasuri ...
Alexandru Macedonski - Destinul
Alexandru Macedonski - Destinul Destinul de Alexandru Macedonski Se zice că Destinul stă-n mâna omenească... Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească... Medaliile, însă, au vers, ca și revers... Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate... Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate, Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers! În cale ne stă vecinic privind la orișicare... Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare... Puternic fii ca Cezar, că el te face mic; Fii mic, că te ridică să fii atotputernic; El singur este mare, iar omul e nemernic, Nemernic și nimic! Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce, Oriunde hotărăște, — acolo ne conduce!... Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat, E surd și nu ne-aude; e orb și merge-orbește, Zburând pe dibuite, înalță, fericește, Coboară nencetat! Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume, Te ține-nchis în el! Întemeiază tronuri și pe-altele sfărâmă Un fulg e omenirea în ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
... care zace pe al vieții negru lut. M-am născut în niște zile când tâmpita burghezime, Din tejghea făcând tribună, legiune de coțcari, Pune-o talpă noroioasă pe popor și boierime;... Zile când se-mparte țara în călăi și în victime Și când steagul libertății e purtat de cârciumari. II Inimi ...
Alexandru Macedonski - Vis de mai
Alexandru Macedonski - Vis de mai Vis de mai de Alexandru Macedonski Spre munți să merg, În zbor alerg Cu gândul, Și trec prin văi, Pe tainici căi, De-a rândul. Prin râpe-adânci, Pe nalte stânci, Prin sate, Degrab' zidesc Să locuiesc Palate. Dar tot cu zor Le și dobor, Și-n urmă, Ca Stan ori Bran, Mă fac cioban De turmă. Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. Înalții munți, Din tălpi, la frunți, Îi zbucium. Îndrăgostesc De-nnebunesc Pe Rada, Iar flori, panglici, I-aduc de-aici Cu lada. Întinerit Mă văd, uimit, În ciuturi Am păr bălai, E zi de mai, Sunt fluturi. Adese iar Un armăsar, În pripă, Mi-aleg pe plac, Și-n pulpe-l fac De țipă. Iar când pe cer S-aprind și pier Rubine, Să fugă-l las, Fără popas, Cu mine. Căci să tot zbor Un tainic dor M-apucă, Neîncetat, Uitând, uitat,
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuță - Iulia Hasdeu (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Iulia Hasdeu (Vlahuţă) Iulia Hasdeu de Alexandru Vlahuță Pe catafalc întinsă, de flori împresurată, Stă albă și frumoasă. La cap îi ard făclii. În jurul ei s-adună mulțimea-nfiorată, Ce-n plâns fără de lacrimi durerea și-o arată, Căci gurile sunt multe și mințile-s pustii. Ea doarme, și pe chipu-i de sfântă luminează Misteriosul zâmbet al liniștii de veci. Pe lustrul frunții joacă a geniului rază, Și-n maiestatea morții ea pare că visează, La piept ținându-și crucea sub degetele-i reci. Așa o iau pe brațe în haina-i de mireasă, Și-n cântece de preoți o culcă în sicriu. Cu tălpile-nainte încet o scot din casă. Plângând, ai săi o cheamă. În urma ei se lasă Pe toate-nghețul morții muțenie, pustiu. Cu ochii plini de lacrimi, duiosul ei părinte Pe migălite rânduri stă nopți întregi plecat: Sunt gândurile moartei, sunt urmele ei sfinte... Ș-acum el înțelege: Să poarte-atâta minte Un cap așa de tânăr, a fost de
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...