Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SEMĂNAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 290 pentru SEMĂNAT.

Vasile Alecsandri - Cântecul plugarului

Vasile Alecsandri - Cântecul plugarului Ardă-te-ar focul, pământ, Și te-ar bate Domnul sfânt! Căci îmi ești dușman cumplit! Ce-am semănat n-a ieșit. Semănat-am grâu de vară, A ieșit numai negară. Semănat-am orz, oves, A ieșit mohor de șes. Semănat-am păpușoi, A ieșit iarbă-n fușoi. Stau în câmp și mă gândesc. Cu ce o să viețuiesc? N-am lețcaie la chimir Să mă pot plăti de bir, Și de foi, și de soldat, Și de Iuda blestemat. [1] Vai și-amar de biet român Când e domnul rău stăpân! N-are loc în țara lui Și-i ca pleava câmpului! ↑ În toate satele Moldovei, crâșmele sunt ținute de evrei, care, ca niște lipitori, sug avuțiile țăranilor, îndemându-i la

 

Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui

... nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea ... fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță Că se vinde la mezat Și că era minunată De-nvățată, Și că semăna cu dânsul și la fire și la stat. Deci au socotit s-o ieie ca să-i fie dăscăliță, Și măcar că era scumpă, dar ...

 

George Coșbuc - Profeție

George Coşbuc - Profeţie Profeție de George Coșbuc Caligenes sfârșește moșia de arat; O seamănă. Pe urmă roman adevărat Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toți augurii Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii? În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil, E om cărunt, servește de când era copil, Și poate să-mblânzească și viforul cu ruga. La dânsul vine dară Caligenes în fuga, Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi An bun și toamnă lungă, de pot nădăjdui, Să secer grâne coapte și pline-n spic? Pășește La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduiește Vrăjind; apoi mai face cu bățul său figuri; Își încruntează fruntea cu-atâtea-ncrețituri, Dă roată prin odaie și numără întruna Pe unghii, roagă cerul cu stelele și luna; Mai face-un hocus-pocus și-odată stă pe loc; Se-ntoarce și grăiește cu tonul de proroc: De cumva e sămânța destul de roditoare Și bine semănată, la caz dacă e soare Și cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta, Pe loc ce ploi mănoase și calde vor uda Câmpiile, îți iese sămânța toată plină; Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină Și alte ierbi, grâul ...

 

Alecu Donici - Țăranul și calul

... Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii Călugărenii de Dimitrie Bolintineanu I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cu care-n viață crud am suferit, V-aduceți aminte vechea vitejie! Umbrele străbune, astăzi cu mândrie Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru cauza creștină. Dacă vom învinge pe apăsători, Dorurile țării s-or preface-n flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Lui V. Alecsandri

Dimitrie Bolintineanu - Lui V. Alecsandri Lui V. Alecsandri de Dimitrie Bolintineanu Tu, din a cărui liră s-exală-etern și lin Un cânt suav și dulce ca fumul după crin; Tu, ce când lași pe harpă-ți o mână fugătoare, Tragi grațiile-n horă și joacă râzătoare; Tu, ce încânți cu farmec prin cântul tău plăcut, Vei spune mie oare, de ce tu ai tăcut? Am auzit că lira lăsând-o la o parte, În cârmuirea țării ai fi luând tu parte; Că părăsind eterul cu stele semănat, În pulberea arhivei tu capul ai plecat, Urmând mulțimii lumii ce crede din vechime Că fără post nu este în viață nici un bine! N-ar fi mai bine însă, înalte arhivar, Decât să pui pe cale al patriei greu car, La tine la moșie, prin văi desfătătoare, S-arăți a ta putere pe cerbi și căprioare? Și dacă nu ești meșter la arma de vânat, Să prinzi cu undișoara puicuțele din sat? Dar nu, iubite frate!... Tu ai o datorie Frumoasă, sfântă, sacră, spre dulcea poezie... De-aceea către țelu-ți nainte să te-avânți. Decât să fii ministru, mai bine e să cânți. Un cântec ...

 

Gheorghe Asachi - Amorul arător

Gheorghe Asachi - Amorul arător Amorul arător de Gheorghe Asachi Astă toamnă-Amorul-Zeu, Cercetând imperiul său, Trecu a Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten călători, Ce ne arde-adeseori, De brumă-atunci pătruns, Căta casă priincioasă În vro inimă duioasă, Îns, aleu, el nicăire N-a găsit adăpostire. Căci, precum pe la Vaslui, Ca-ntăi, astăzi miere nu-i, Și credința-n astă țară S-a făcut o marfă rară. Ca albina și Amorul Umblă und-o trage dorul. Văzând grasă-acea țărână, Arcul, cucura depune. Tauri doi la giug supune, Strămurariul ia în mână, Pare-n port și la cuvânt. Lucrători chiar de pământ. Că-n această nouă mască, Cântând doina românească, A lui tauri asudau Și tot brazde răsturnau. Abie câmpul a arat, Ce n-a fost sterp din natură, Din cucură a luat De semință o măsură, Într-ales, fără neghină, Din a căreia tulpină Răsar inimi credincioase, Simțitoare și duioase. După ce a semănat, La Zeu rugi a înalțat: Să reverse-a lui favor Pre tomnaticul ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: ­ "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...

 

Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)

Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Drăgălașă primăvară         Te ivești veselă iară,         Ne dai semn de roadă bună         Ca să facem dinpreună     Cinste celui preaputernic         Mărindu-l cu cuget smernic,     Pe cît firea omenească         E în stare să-l mărească.     Gheața și neoa cumplită         În pripă fu risipită,     Iarba subt frunză uscată         Să ridică deodată     Arătîndu-și colțul verde,         Cum frigul puterea-și perde,     Iată codrul înverzește,         Firea toată să clătește,     Pomii ceia ce dau roadă         Unii de muguri să-nnoadă,     Alții după a sa fire,         Înfloriți mai cu pripire     Dau albinelor hrană         Și zburătoarelor mană.     Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce tăcuse mult ca plumbul     Pe uscate rămurele         Dau glasul cel plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd ...

 

   Următoarele >>>