Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCURTAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 47 pentru SCURTAT.

Alecu Donici - Antereul lui Arvinte

Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era acum prea scurt, Și nu asemăna nici cu un bun mintean. Se-ntâmplă și boieri de neam Care-ncurcând averea lor, Tot cu aceeași minte, Să o îndrepte vor Și fac ca și

 

Alexandru Macedonski - Rondelul Franței burgheze

Alexandru Macedonski - Rondelul Franţei burgheze Rondelul Franței burgheze de Alexandru Macedonski Unde este marea Franță? Ce văd ochii, te sfâșie. Oh! neroada burghezie, Și trufașa ignoranță. Cerul este de leșie. Un lințol pentru speranță, Unde este marea Franță? Ce văd ochii, te sfâșie. Între minte și prostie S-a scurtat orice distanță. -- Vrut-au toți egali să fie, Și sunt toți, cu siguranță. -- Unde este marea

 

Cezar Bolliac - Sila

Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește     Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare     Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită —     Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină     Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase     Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită     De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește,     Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină :     Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică,     Eram mai fericiți ; ...

 

George Coșbuc - Pașa Hassan

George Coşbuc - Paşa Hassan Pașa Hassan de George Coșbuc Publicată inițial în Vatra , 1894, nr. 23 Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar ...

 

George Coșbuc - Scara

George Coşbuc - Scara Scara de George Coșbuc Am găsit-o ieri în prun, Dar să nu grăbiți ocara! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: Ești nebun? Pune scara! Dacă-njuri, eu n-o mai pun! Mai la urmă, pe-un cuvânt: Să se lase sărutată De atâtea ori deodată Câți fuștei la scară sânt. Sărutată Lăudat fii, Tată sfânt! Unsprezece, spune ea; Eu zic: Bine, pe credință: Doar o fi având știință, Scara câți fuștei avea, Pe credință Asta e pierzarea mea! Și-o sărut mereu-mereu: Orice-ați spune, orice-ați face, Nu știu cum, dar mie-mi place Să sărut așa sunt eu! Orice-ați face, Doar e dat de Dumnezeu! Dar te uită! Azi mă duc Pe la ei, și iată scara! Vrând să pui la cale țara, N-am de lucru și m-apuc Să-ntorc scara, Și când colo, stau năuc! Dau să număr la fuștei Uite-i, frate, doisprezece! Și-un cuțit prin piept îmi trece Împlântat de mâna ei! Doisprezece, Iacă-mi moartea, dragii mei! A greșit, îmi spuneți voi? Cum de n-a greșit să-mi spuie Treisprezece? Să mai suie, Nu să-mi ...

 

Ienăchiță Văcărescu - Zilele ce oi fi viu

Ienăchiţă Văcărescu - Zilele ce oi fi viu Zilele ce oi fi viu de Ienăchiță Văcărescu Zilele ce oi fi viu vrednic aș vrea ca să fiu, Oftând, ca să te slăvesc, dar cum poci să îndrăznesc? Iscusit aș trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată, păn' nu merg pe lume-ailaltă, Măcar pe scurt să-ți vorbesc, să vezi cum mă chinuiesc? Oftările-mi sărcinează pieptul, viața-mi scurtează, Răpaus, viaț-oi avea numai Stixul când o

 

Ion Luca Caragiale - Memorii din timpul războiului

Ion Luca Caragiale - Memorii din timpul războiului Memorii din timpul războiului de Ion Luca Caragiale Acesta este titlul unei cărțisincere în care sergentul Ștefan Georgescu povestește prin câte a trecut el, ca voluntar, în războiul pentru independență. Cartea este scrisă într-un stil natural, absolut lipsit de pretenție și de artificialitate falsă, o carte care merită citită de oricine, și mai ales de amatorii de scrieri clare și născute, iar nu făcute. Are pagine pline de entuziasm neforțat și de umor în adevăr românesc. Sunt cu deosebire prețioase descrierile despre viața soldaților în timpul războiului. În mijlocul ploii de gloanțe, de obuze și șrapnele, oamenii ni s-ar părea noă, profanilor, că trebuie să fie foarte posomorâți; reiese din memoriile bravului ex-sergent, care a scăpat “numaiâ€� cu pieptul zdrobit, cu câteva coaste scurtate și cu un braț găurit, că veselia este tovarășa nedespărțită a soldatului român în campanie. Următoarea anecdotă, între altele, e bună dovadă despre aceasta. Iată, în focul războiului, cum petreceau bravii

 

Vasile Aaron - Reporta din vis

Vasile Aaron - Reporta din vis Reporta din vis de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Cel avut și scump nimica nu are,     Deși a avea ceva i se pare     Căci nu el domnește, domnește averea ;     Aceasta-i scurtează anii și puterea.     Să lasă nebunul de foame să moară     Numai să nu piarză ceva din comoară.     Pîntecele-i latră flămînd ziua toată ;     În gînduri și grije necurmat înnoată ;     E rob la avere ; averea îl poartă     Cum poartă pisica o pasăre

 

Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Bradul (Alecsandri) Bradul de Vasile Alecsandri Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Pintre negură se perde Ca o fantasmă geroasă, Și privește cu-ntristare Cum se primblă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu șepte cojoace. El se scutură și zice: „În zădar, tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. În zădar îngheți pământul, Ucizi florile și stupii Și trimiți moartea cu vântul Și trimiți foamea cu lupii. În zădar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare Și de mine țurțuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru și prădalnic, Și din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea-ntunecoasă Și, râzând de-a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă. În zădar îmi pui povară De zăpadă și de gheață. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață!

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 1

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 1 Frunză verde șapte brazi, Fost-am noi vreo șapte frați Ș-au pierit cinci într-o marți, Și rămas-am numai doi De umpleam lumea de noi, Ș-a pierit unu-ntr-o joi, Și rămas-am numai eu, De arde sufletul meu, Frunză verde siminoc, De scârbă, de mare foc, Stau în codru și gândesc Ce să fac ca să trăiesc? Să m-apuc de plugărie, Ori s-apuc în haiducie? Măiculiță, ce m-oi face Plugăria că nu-mi place, Că de când eram eu mic Aveam semne de voinic. În loc să mă leg de sapă Eu duceam murgul la apă, Iar când murgul necheza Doru-n mine se trezea, Dor de codru înverzit, Cum e bun de voinicit. Când eram de șapte ani Luam miei de la ciobani, Fără plată, fără bani. Când eram de optsprezece, Cercam vinul dacă-i rece, Pivnița de-i răcoroasă, Crâșmărița de-i frumoasă. Când eram de douăzeci, Mă legam de turci, de greci Și de capete-i scurtam Și aleanu-mi ușuram. Dar acum sunt om stătut, Și pățit, și priceput Și văd bine că-i dat mie Ca să mor în

 

Vasile Alecsandri - Moțul și secoiul

Vasile Alecsandri - Moţul şi secoiul Moțul și secoiul de Vasile Alecsandri MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Nu tot trage-n carne vie Și mai trage-n cea pustie. Nu tot bate-n pieptul meu Că-i păcat de Dumnezeu! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte, Ori un plumb vrăjit în piept, Să te duci în rai de-a drept? MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu ești tare, eu sunt tare; Bun e Dumnezeu și mare! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea. ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Eu sunt tare, tu ești tare, Dar ți-e lauda prea mare! De-alde tine, fătul meu, Mulți viteji ucis-am eu. MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Sai din munte, dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi din cale. În cea vale de-ai sălta, Vai ș-amar de viața ta! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. Vrei, nu vrei dintr-un cuvânt? Că te sting de pe pământ! MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu n-ai nume, tu n-ai țară, Asta-i patria maghiară. Tu se cade ...

 

   Următoarele >>>