Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RITM

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 75 pentru RITM.

Alice Călugăru - Ritmul

Alice Călugăru - Ritmul Ritmul de Alice Călugăru Aud cântarea lumii, și ritmu-i bate des, Și veșnice cadențe din glasurile-i ies. E-ntâi sonorul cântec stăpânitor al mării, Ce-n ritmul grav se duce și vine-n largul zării. Pe inimă-mi pun mâna, de simt dureri ce bat Cu bucurii unite, un ritmu fermecat. Și-n mânî îmi prind mâna cealaltă ca-n brățară, Și-n ea sângele bate cu-același ritmu iară. Cum trece corul vremii cu mii de roți pe ceas, El bate drumul vieții în ritmicul său pas. Și morile ce-n ape și-n vânturi grâu frământă, Cu măsurate glasuri cântarea pâinii cântă. Și-n urmă când ne ducem pe poarta vieții mari, În ritmul tânguirii bat clopotele

 

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei

... amoroase și pătimașe, ritmul e și el repede, neînfrânat. Este sigur că Eminescu nu s-a gândit să întrebuințeze anume aceste variații de ritm, ci ele au ieșit inconștient, pentru că așa cereau stările sufletești corespunzătoare. Și dacă în aceeași poezie forma variază paralel cu fondul, adică, dacă în ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

Paul Zarifopol - Poezia pură Poezia pură de Paul Zarifopol Între părintele Bremond, membru al Academiei Franceze, și ziaristul Paul Souday s-a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în ...

 

Alexandru Macedonski - Hinov

... Călcând această țărână mută, văd ce nu vedeți voi umbrele-acelor eroi ai căror urmași suntem noi; și stând în valea tăcută, îmi râd de ritm și de-orice reguli îmi râd; ritmul meu e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de ...

 

Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast

... toate firele nevăzute ce ne leagă cu viața universală vibrează la trecerea noastră. Ca să pătrunzi în lumea aceasta încîntată în care poate totul e ritm și armonie, pentru ca auzul tău să poată prinde miile de zvonuri care rătăcesc și urcă din prăpastia albastră, pentru ca să ghicești tăinuitele corespondențe ... exprima inexprimabilul, a da o formă lucrurilor informe, ați pierde timpul cu alternarea monotonă a cadențelor, a trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care sa adormi durerile altora, a desena un surîs pe o gură ...

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

... aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum ...

 

Mihai Eminescu - Satira II

Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei

... îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea V

Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... Eminescu, scrie una sau mai multe poezii. Comparându-le pe urmă cu poeziile scrise de Eminescu, vede că se aseamănă aidoma. Și versurile lui au ritm, rime, imagini asemănătoare; nu lipsește nici dealul, nici salcâmul, buciumul, stelele, luna etc... Anch'io sono poeta! [1] exclamă tânărul nostru și trimite poezia la ...

 

   Următoarele >>>