Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru REINTRA
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 46 pentru REINTRA.
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
Dimitrie Bolintineanu - La piramide La piramide de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Acei ce vă-nălțară pieriră în uitare. De cincizeci evi, pe dânșii s-a-nchis al lor mormânt, Țărâna lor perit-a l-a vântului suflare, P-acest deșert pământ. Popoare noi venit-au și au trecut din viață Mai multe tronuri mândre d-atunci s-au răsturnat, Și lumea fugătoare schimbat-a a sa față În cursu-i minunat. Chiar mintea omenească luat-a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare, Nestrămutate-ați stat! II Colo se arată valea dalbă, verde, Unde Nilul vesel, șerpuind, se pierde Printre sicomori. Cairul înalță albele-i palate, Vesele moschee, grațios săpate 'N marmură cu flori. III Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere, lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce ...
Alexandru Macedonski - În noapte
Alexandru Macedonski - În noapte În noapte de Alexandru Macedonski Albastră era noaptea și fragedă natura, În cer plutea răzleață o pulbere opal, Dar valuri îndârjite urca în mine ura, Domnea Satan în mine, magnific înger pal. Erau muiate-n aur abisurile-albastre, Safire luminoase eliptic gravitau, Clipeau diamantate oștirile de astre Și-n pace să reintre zadarnic căutau. Și valuri îndârjite urca în mine ura, Domnea Satan în mine, magnific înger pal... Albastră era noaptea și fragedă natura, Și-n cer plutea răzleață o pulbere
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
Alexandru Macedonski - Filozofia morţii Filozofia morții de Alexandru Macedonski Toast purtat la un banchet Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă ,,Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei şi Domnul Moldaviei Regele Poloniei și Domnul Moldaviei de Constantin Negruzzi Albina românească , 1839, nr. 102, 24 decembrie Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender). Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E ...
Dimitrie Anghel - Reverie Reverie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 29 ianuarie 1906 Cîntai un cîntec straniu din țările de nord, O melodie blînda și limpede ca gheața; Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord. Ca marmura curată, de sus și pînă jos Să fie albă toată, și-n ape să se vadă, Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros. S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli, Să pară-ncremenite de veacuri toate cele Subt mantii somptuoase de albe catifele, Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli. Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari, Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre, Ghețarii să-și pornească escadrele albastre, Plutind fără de steaguri și fără marinari. Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el, Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul, Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel. Așa visam, dar toate cu ultimul acord Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică, Și- ...
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă Statuia lui Cuza-Vodă de Dimitrie Anghel Publicată în 1907 , I, 39, 18 oct. 1910, p. 791—792. În munții Apeninilor , în masivele de piatră pe care cataclismele străvechi ori nervozitățile epidermice ale coajei noastre terestre zbuciumate de vulcani le-a ridicat și îngrămădit sub bolta cerului veșnic senin al Italiei, dormea de veacuri și un bloc de marmură albă. Dormea acolo piatra aceea îngrămădită între stînci și în somnul ei milenar nici nu visa că odată va fi obiectul atîtor discordii și dispute. Nu știa biata piatră, și cum ar fi putut să bănuiască, că în sînul ei marmorean doarme o formă predestinată, o formă a cărei contururi precise trebuia să poarte pe occiput o coroană. Nu știa că odată se va rostogoli din munte într-un nour de praf, tîrînd după ea o avalanșă de pietriș și nisip, și că va descătușa un rîu negru de cerneală care va curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat ...
Dimitrie Bolintineanu - Barnoschi-domnul
Dimitrie Bolintineanu - Barnoschi-domnul Barnoschi-domnul de Dimitrie Bolintineanu O, săracă țară! Turcii cei mai răi Judecă și-omoară domnii mari ai tăi! Încă azi Barnoschi, domn cu nume mare, La serai purcede între turci călare! Sala e întinsă; sfatul numeros, Chiar sultanu-ascultă prin cafas umbros. — ,,Iată omul!" zice satrazanul mare. Toți privesc la dânsul prinși de admirare. — ,,E-nțeles cu leșii țara să predea, Astă carte spune împotriva sea." — ,,Cer să se ucigă el și toți ai săi!" A mai zis vezirul marilor călăi. Dar mufti răspunde: — ,,Capul dacă piere, Gloatele reintră în a lor tăcere." — ,,Moară! strigă pașii — este osândit!" — ,,Voi mă dați la moarte, domnul a vorbit. Voi muri cu fală, cum românul moare Pentru țara sfântă! Nu-s român eu oare? Nu voi să mă apăr, căci nu voi să dau Turcilor în țară drepturi ce ei n-au. Dreptul vă lipsește... Patria română N-a învins-o nimeni cu armele-n mână! Ea plătește vouă să o apărăți; Nu ca să o spargeți, nu să-o-ngenuncheați. Mândri de puterea cea materială, Peste țară drepturi vă luați cu ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...
... După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și putere, Dorința de a fi ca el în ...