Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RACI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 30 pentru RACI.

Alecu Donici - Racul, broasca și știuca

Alecu Donici - Racul, broasca şi ştiuca Racul, broasca și știuca de Alecu Donici Racul, broasca și o știucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Și la el toți se înhamă: Trag, întind, dar iau de samă Că sacul stă neclintit, Căci se trăgea neunit. Racul înapoi se da, Broasca tot în sus sălta, Știuca foarte se izbea Și nimic nu isprăvea. Nu știu cine-i vinovat; Însă, pe cât am aflat, Sacul în iaz nu s-au tras, Ci tot pe loc au rămas. Așa-i și la omenire, Când în obște nu-i unire: Nici o treabă nu se face Cu izbândă și cu

 

Alecu Donici - Doi raci

... Alecu Donici - Doi raci Doi raci de Alecu Donici — Ei, vezi, mă rog, ce nătărău! Tot înapoi se dă. Așa un rac pe fiul său Odată ocără. — O, bunul meu părinte! Răspunse racul fiu -- Cum mergi tu înainte? Mă iartă că nu știu. Și dar, te ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...

 

Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca

Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat         O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească.         Căci lebăda gîtoasă         Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori!         Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată:         Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară         Și pentru-ntîia oară         Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare,         Peștele s-a stricat         Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică

Ion Luca Caragiale - Politică Politică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 - Domnule, mai trebuie materie, îmi zice tipograful. - Multă? - Multă. - Bine, așteaptă. Poftim - zic eu în gându-mi - poftim de scrie mofturi fără inspirație. A! de ce n-am avut bunul gând să scoatem un ziar politic grav, în loc de Moftul ăsta! Ce abundentă materie! Ce comodă viață! și ce onoare! Ce satisfacție morală! Un redactor grav, al unei gazete grave - asta este o situație socială înaltă... Dar niște moftangii! Da, dar avem satisfacția că... - Domnule, mă-ntrerupe zețarul, să mai aștept? - Da, să mai aștepți, și dacă asta te ostenește prea mult, fii bun și dă-mi o idee, o inspirație... Ce rubrică lipsește? - "Politica". - "Politica"? așteaptă... Mă execut la moment! Și încep să scriu și dau filă cu filă pe nerăsuflate acestui monstru de zețar, care se hrănește cu manuscris... Brrr! murdară hrană! Legea maximului Destul! Națiunea este sătulă de turpitudinile, mișeliile, jaful, corupțiunea, infamia, trădarea intereselor ei celor mai sacre, de cruzimea, cinismul, sfruntarea, ticăloșia și scârba acestui regim poreclit conservator, regim vitreg și căzut, corupt și corupător, infam și infamant. Națiunea e sătulă: Destul! Ce vor oamenii-strigoi, ieșiți din tenebrele ...

 

Mihai Eminescu - Doină

Mihai Eminescu - Doină Doină de Mihai Eminescu De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au făcut dușmanii cale, Din Satmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamnă, Nici îi este toamna, toamnă, Nici e vara vara lui, Și-i străin în țara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s'așează pe la noi; Toate cântecele pier, Sboară păserile toate De neagra străinatate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își desbracă țara sinul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacă Și isvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane Măria Ta, Tu la Putna nu ...

 

Mihai Eminescu - Doina

Mihai Eminescu - Doina Doina de Mihai Eminescu De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân-la Mare Vin muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân- în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Zboară pasările toate Numai umbra spinului De neagra străinătate. În ușa creștinului. Își dezbracă țara sânul, Codru ­ frate cu românul ­ De săcure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă ­ Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

... bucurii li sunt altora; Viața multora se stinge spre-a hrăni viața multora Și mâncarea reciprocă e-a istoriei ființă. Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n vinul cald. Câte sufere? ­ ce-i pasă celui care nu e rac! Ce îi pasă păsăruicei ce muncește pe-un gândac Sau paingenul, ce suge capul muștei de smarald. Păsăruica ia în sine simțul, gândul dintr-un ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu! "Bată-te Dumnezeu!" (Coconița Drăgana) de Ion Heliade Rădulescu Coconița Drăgana s-a crescut cu bună ducațioane la părinții dumneaei. Ninecuță-sa, pe lângă celelalte, a învățat-o și meșteșugul zugrăviei: știe de minune a-și încondeia și îmbina sprâncenele și, când voiește, se face albă ca peretele și roșie ca racul (și nu știu cum se întâmplă, că dumneaei mai totdauna este astfel) și e frumoasă de minune. Acum nu mai este fătă mare, e cu casa dumneaei, cu boierul dumneaei. Când a ieșit din brațele părinților, băbăcuță-său i-a dat o zestre bunicică, între care se cuprind și câteva suflete de țigani (pentru că băbăcuță-său e creștin bun și i-a dat Dumnezeu putere și peste sufletele țiganilor; când va le vinde, le dă de zestre, le dăruiește, le face danie pentru iertarea sufletului său, ba încă, când va voi, le poate da și dracului). Ninecuță-sa iară i-a dichisit bisahteaua și i-a pus înăuntru, cu toată rânduiala și cu toată dragostea părintească, felurimi de sculișoare: sticlulița cu stricat , pe care ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

Ion Heliade Rădulescu - Dispoziţiile şi încercările mele de poezie Dispozițiile și încercările mele de poezie de Ion Heliade Rădulescu Învățam grecește, cum se învăța pe atunci, octoih și psaltire: nu înțelegeam nimic. Într-o duminică am văzut la poarta bisericii Crețulescului lume multă adunată; am stat și eu să văz ce este. Un fecior sau vizitiu citea în gura mare Alexandria, și câți treceau pe drum se opreau și ascultau. Când m-am oprit eu, citirea venise dimpreună cu Alexandru până la Ivantie împărat, unde zice: "Mira tebe brate" (slavonă: pace ție frate) ș. c. l. Nu mă putui dezlipi de acolo ascultând descrierea acelui loc plin de răcoare, de verdeață și adăpat de fântâni cu apă vie. A trebuit să tacă acel om minunat pentru mine (vizitiul, zic) ca să fug și eu d-acolo. Am venit acasă și am cerut foarte rebel, plângând, să-mi dea doi lei să cumpăr o carte. Eram rău când plângeam: sculam vecinii în picioare. A trebuit să mi se dea banii, și alergai îndată și-mi cumpărai cartea prețuită și plină de minuni. Dar ce să fac cu dânsa? că în mâinile mele era mută. Vrui să ...

 

   Următoarele >>>