Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PURCEL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru PURCEL.

Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa

... de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ! — Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat... — Lasă ... în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în ... pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el. Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat. — Scoal´, țigane ...

 

Emil Gârleanu - Ucigașul

... a înjunghiat purcelul, s-a ținut și țantoș și mi-a tras o palmă. Mi-a înjunghiat un purcel, purcelul de două luni, și l-am prins, că l-am văzut cum îl pârlea disde-dimineață. Și aista-i al doilea purcel care mi-l mănâncă, mânca-lar... Doamne iartă-mă... — Ei, îi zic eu, și pentru un purcel să omori omul? Moșneagul dădu cu mâna, să n-am grijă: — Nu mai moare el, că doar nu l-am lovit să moară. L ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... adus copiilor? — Muiere, zise el, să arzi cuptorul, să-l arzi pân' s-o face roșu, că am să coc patru pite ș-un purcel. Apoi, mai încet: Acu n-ai să scapi, dimon împelițat! Duduia focul în cuptor. Omul se închina mereu, iar copiii săreau veseli împrejurul mesei, înghițeau ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...

 

Ion Creangă - Inul și cămașa

Ion Creangă - Inul şi cămaşa Inul și cămașa de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Inul: — Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată? — Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te- ...

 

Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea

Ion Luca Caragiale - Pohod la şosea Pohod la șosea de Ion Luca Caragiale Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin. Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să sosească La șosea afară Oastea muscălească... Și iată-n sfârșit ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion

... Publice și al Cultelor. Și eu și el tot Ion. Sache și cu Arion! Și-am strigat și eu și el „Hai degrabă la Purcel!â€� Ș-aci, tot la un gând iar, Am cerut câte-un pahar, Un pahar de turburiu Să ne treacă de Algiu, Ursuzu și belaliu ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt Ion

... Publice și al Cultelor. Și eu și el tot Ion. Sache și cu Arion! Și-am strigat și eu și el „Hai degrabă la Purcel!â€� Ș-aci, tot la un gând iar, Am cerut câte-un pahar, Un pahar de turburiu Să ne treacă de Algiu, Ursuzu și belaliu ...

 

Vasile Alecsandri - Movila lui Burcel

... De tătari în țara mea!" ↑ Între Iași și Vaslui se află un deal gol numit Movila lui Burcel. Poporul însă îi zice Movila lui Purcel, și unii arheologi pretind că acest nume îi vine de la generalul roman Porcelus care ar fi tăbărât pe vârful ei. Balada ne spune adevărata ...

 

   Următoarele >>>