Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIVIGHERE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 17 pentru PRIVIGHERE.

Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu

... Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere ...

 

Costache Conachi - Jaloba mea

... cu atâta tiranie, Nu s-asculte, ci sporește la o mie altă mie! Pururea cu pază mare de a se descoperi, Pururea cu privighere de a se fățărnici! Uneori parcă s-ar teme, uneori parc-ar iubi... Totdeauna se silește la temut a mă porni ...

 

Enache Gane - Visul lui Cupidon

... o cîmpie ieșind, mergea cătră o cetate         Între care au aflat pe un leu adormit foarte,     Pe carele deșteptînd fecioara cea înțeleaptă         Supt aspra lui privighere pe Cupidon dă îndată     Leul pe om ca să scape în vremea cea viitoare         De a unui nestatornic fericiri otrăvitoare     Veacuri de nenorocire ...

 

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

... Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere ...

 

Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu

... di a omenirei pas. Acuma pe-mpregiuru-mi stăpînești tăcere, Toată mișcare doarmi toată suflare taci, Și numai cîti o umbră umblă în privighere Zidiurilor aceste, ce-a le plînge mă faci. Deodat-un glas salbatic urechea me aude, Și văz pe dinainte-mi un ce mic ...

 

Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra

Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Şărăuţii, în Raiaua Hotinu Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Raiaua Hotinu (Zuma sau discoperire scortâșoarii tămăduitoarei de friguri, adecă a hinii) de Constantin Negruzzi Pe la mijlocul veacului al 17 le , mânia indienilor asupra ișpaniolilor urma necontenit. Auzârile celi adivărate n-au stâns dintre noroadile aceste asuprite înfricoșata pomenire a cumplitelor fapte a biruitorilor săi; ei era numai supuși, însă nu era robiți, întru această vremi un gubernator avĂ© asupra indienilor o mânie și o ură ascunsă mult mai mari decât aceea a procătohilor săi. Secretariul lui, cumplit împlinitori a poroncilor sale celor strașnice, era râpitori piste măsură, pentru aceasta îl ură indienii mai tari decât pe stăpână-său, el au murit de năprasnă, și sămnile cari s-au văzut pe trupul lui după moarte nu lasă nici o îndoială cum că nu l-au otrăvit indienii. Spre discoperire acelor ce au făcut această faptă, s-au făcut cercetări, însă nu s-au putut afla ce mai mică urmă. Această întâmplari au pricinuit mare spaimă și îngrijiri, căci ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuş Ciubucul logofătului Manole Buhuș de Nicolae Gane În vremile cele bătrânești, vremi de belșug, pe când boierii ședeau la moșiile lor și vara și iarna, fără altă grijă decât grija câmpului și a gospodăriei lor și aveau hambarele, coșarele și cămările totdeauna pline cu cele trebuitoare la o casă boierească, trăia la moșia sa Buhușul logofătul Manole Buhuș, boier de neam mare, bogat și cu dare de mână. El purta antereu lung până la călcâi, brâu la mijlocul trupului și fes roșu cu canaf albastru pe cap. Când ieșea la câmp sau mergea săși viziteze vecinii, îmbrăca peste antereu o giubea blănită sau numai căptușită, după cum era timpul și peste fes punea o pălărie neagră cu margini late. Tot luxul lui de bogătaș nu se învedera decât în scumpetea blănurilor, a mătăsurilor din care își croia antereiele și a șalurilor turcești din care își făcea brâiele. Întinsele lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n- ...

 

   Următoarele >>>