Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIVAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 55 pentru PRIVAT.

Ion Luca Caragiale - Inițiativa...

Ion Luca Caragiale - Iniţiativa... Inițiativa... de Ion Luca Caragiale — Stăm rău, foarte rău, domnule!... Statul nu vrea să se gândească!... Nu este nici o încurajare; ba, putem zice că este chiar o persecuțiune... Și asta — să-mi dai voie să-ți declar — este trist, nu numai pentru noi, agricultorii, care nu suntem capabili să mergem cu egoismul pân-acolo; este trist pentru țară; căci, în definitiv, noi plugarii suntem, ca să zic așa, topor de oase; noi ăștia devastații... — Pe d-ta — zic eu — nu te-a devastat. — Te rog, nu mă-ntrerupe; lasă-mă să termin... Noi ducem greul țării ăștia, care fără noi, ce să zicem?... Parcă n-ar mai merge, să fluieri numa din buze și să umpli doldora punga statului, din care pe urmă să vie și să sugă țâtă atâtea lipitori declarate și clandestine, care trăiesc pe spinarea noastră, care, vai de capul ei! numa sufletul nostru știe!... Nu, domnule! până nu vine statul cu o lege nu mai merge!... Statul trebuie să se gândească serios! Acestea mi le debitează iritat amicul meu, nenea Stasache, unul dintre marii noștri agricultori. Eu, care nu sunt în ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru

Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru Teatrul nostru de Ion Luca Caragiale Multe lucruri absurde se văd în lumea noastră românească, așa de multe, că ne-am deprins cu ele și ni se par foarte raționale, ba adesea am crede absurd pe acela ce ar îndrăzni să le critice sau măcar să le, denunțe ca atari. Se poate o absurditate mai mare decât exagerata extensiune a învățământului secundar clasic la noi? Se poate o mai mare absurditate decât năvala sexului frumos la învățământul universitar? Dar despre astea altă dată. Deocamdată, să răspundem la aceasta: se poate o mai mare absurditate decât organizația oficială a Teatrului nostru Național? Nu, desigur. Și, cu toate astea, teatrul merge. Cum merge, e altă chestie. Să vedem. Teatrul Național este pus sub tutela și protecția statului și comunei. Aceștia îi dau gratis un local, luminatul și încălzitul, dreptul de a închiria localul, apoi o bună subvenție în bani, în plus, îi plătesc administrația oficială. S-ar crede că asta e o fericire pentru teatru, și-ar putea închipui cineva că cu așa ajutoare mersul teatrului trebuie să fie perfect asigurat și traiul artiștilor la adăpost de orice necazuri materiale. ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

Alecu Russo - Dezrobirea ţiganilor Dezrobirea țiganilor de Alecu Russo Proiectul dezrobirii în curând va intra în dezbatere, și ne măgulim a crede că, deși această faptă a nației nu va fi mărturisită cu aceeași mărime de fizionomie națională de la 1749 în biserica Triisfetiților, rezultatul va fi tot același. Nu este îndoială că se va încuviința și despăgubirea, dacă cumva adresuri numeroase ale interesaților nu ar ierta de istov acea despăgubire. Până la promulgarea legii, (pe) care vom fi datori a o primi oricum, publicul este chemat de măria sa a (o) conlucra cu știința și opinia. Despre opinie o cunoaștem... Iar pentru știință, rămâne a o propune, discuta și răspândi presa până la ziua hotărârii. Cât de mărginit, mic este, un cetățean are datoria a aduce contribuția glasului și a precugetărilor sale în chestii de asemene, de aceea, deși nemărginit mic în rândul cetățenilor, ne credem dator a vorbi și ținti luarea-aminte a publicului asupra chipului despăgubirii. Hotărârea obștească let 7257 aprilie 6 nu rostește despre despăgubire. Dar putem crede oare că o despăgubire sau o răsplătire nu ...

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj de Alecu Russo Fiecare revoluție trebuie să nască un adevăr pe lume, și fiecare criză prin care a trecut omenirea a produs un bine sau germenul unui bine, dar nimic până acum nu a putut să desființeze falsul patriotism. Falsul patriotism este masca egoismului în timpurile de tulburare. Aceia care speculă libertățile popoarelor, care nu au alte principii decât interesul personal, alt Dumnezeu decât pe sine însuși, altă profesie de credință decât noi prin noi și pentru noi ; aceia care nu cred nici în popor, nici în libertate, nici în sacrificiuri, nici în devotament, se acoperă cu haina patriotismului în zile de lupte, în zilele cele mari ale popoarelor. Ei par că fac sacrificiuri, dar nu sacrifică nimica, ci pun la dobândă. * Frazele sunătoare ale acelor ce grăiesc mult ascund adeseori precugetări urâcioase. Adevărații oameni ai poporului, aceia care gândesc ca dânsul, vorbesc puțin, lucrează cât pot și plâng, când alții tot grăiesc! Poporul suferă și geme, poporul lucrează, poporul nu grăiește decât prin tăcerea lui. Când adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului ...

 

Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca

Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat         O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească.         Căci lebăda gîtoasă         Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori!         Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată:         Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară         Și pentru-ntîia oară         Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare,         Peștele s-a stricat         Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi ­ nu, era seară ­ Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...

 

Ion Luca Caragiale - Arendașul român

Ion Luca Caragiale - Arendaşul român Arendașul român de Ion Luca Caragiale — Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? — Păi?... eu știu că le-am făcut. — În doi ani de când sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazdă, așa? — Păi, cocoane, am casă grea... — Apoi eu n-am casă grea, măi Ioane? Vezi bine, patru copii aci, două fete la oraș în pension... — Auleo, ai și la oraș!! — Doi băieți la Paris... — Săracii de noi!! — Vezi că și eu am greutăți, mă Ioane. — Da, cocoane, însă eu zic că fiecare să-și crească copiii. — Apăi eu ți-i dau ție să-i crești, mă Ioane? — Nu, cocoane, dar cu prașila, drept și drept. — Stăi să-ți dau eu drept, mă Ioane. Se apropie de țăran și începe să-i care la pumni în cap. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. După un ceas se ivește primarul cu căciula în mână la poarta boierului. — Dar ce-a făcut blestematul ăla de Ion, cocoane? — Nu-i treaba ta, primarule; ia ...

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti Bene-merenti de Ion Luca Caragiale Între noi literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a multor dintre medaliați și pe meritele patente ale celor ce n-au obținut încă această medalie. Iată aci o deosebită opinie: Să procedăm metodic. Oamenii toți se-mpart în două mari categorii: I. Cei cari au Bene-Merenti; II. Cei cari nu-l au. Sperăm că nimeni nu va fi deocamdată de altă părere - aminteri n-am putea continua. Acum întrebăm: 1. Dintre toti câți îl au, nu-l merită nici unul? 2. Toți câți nu-l au, l-ar merita toți? Noi credem că nu se poate răspunde, după bunul-simț elementar, la aceste două întrebări decât așa: La întâia: da, dintre toți câți au Bene-Merenti, unii îl merită; La a doua: nu, nu toți câți n-au această medalie ar merita s-o aibă. Că nici nu s- ...

 

Ion Luca Caragiale - Meteahnă

Ion Luca Caragiale - Meteahnă Meteahnă de Ion Luca Caragiale 1909 În general, o stațiune de aer curat este un loc mai mult sau mai puțin pitoresc, unde te plictisești, până la înecăciune, dacă nu știi danța, ca să poți respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. Însă astă-vară, fiind osândit să respir o lună aer curat, chiar dacă nu știu danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant. Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să spun că un român cât de ordinar se deosibește în aceasta mult de ungurii imbecili - sunt mulți de aceștia și la unguri - care nu ar fi-n ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman Noul cabinet Otoman de Ion Luca Caragiale O telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit Heredin-Pașa, fost ministru al beiului de Tunis. Noul mare vizir, înainte de a se urca la această treaptă, a fost câtăva vreme consilier favorit al Sultanului, și astfel i-a venit ușor să ajungă unde se află acum. Această schimbare repede a cabinetului otoman dă loc la deosebite reflecții din partea presei străine. Unele organe pretind că deși criza ministerială din Constantinopol și formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Pașa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbații cei mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș

Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareş Un vis al lui Petru Rareș de Mihail Kogălniceanu Petru v[odă], domn Moldaviei, poreclit Rareș și Majă, era fiiu bastard al lui Ștefan cel Mare. După moartea lui Ștefăniță vodă, fiiu a lui Bogdan vodă, întâmplată la Hotin în 14 ianuarie 1527, Adunarea obștească se strânsese pentru numirea unui nou domn. Alegătorii erau în mare neînțelegere, pe cine să puie cap țării, căci din familia lui Ștefan cel Mare nu rămăsese nici un urmaș știut, tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor mai mari erau, dar, cu totul întărtate; fieștecare, dupre obiceiul vechi și nou, se credea vrednic și vroia să ocupe tronul Moldaviei. În vreme când deosebiții pretendenți cu partidele lor erau să vie la arme, ca prin lupte sângeroase să hotărască cine era să fie stăpân, se arătă o femeie, muma lui Petru, cu un hrisov al lui Ștefan cel Bătrân, prin care el cunoștea pe fiiul ei de fiiu al său, iar pe maică-sa, fiind țărancă, o ierta de bir pe toată viața ei. Atunce urele dintre partizani se împăcară, ambițiile boierilor tăcură și toți, în conglăsuire, ...

 

   Următoarele >>>