Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIGONIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 82 pentru PRIGONIT.

George Coșbuc - In opressores

George Coşbuc - In opressores In opressores de George Coșbuc Fericit va fi cine va lua copiii lor din fașă și va zdrobi capul lor de pietrele drumului                              (Psalm 123) Tu te plângi că milă nu-i? Mai aștepți tu mila lui?         Pânea de pe masă. Casa ta, și ei stăpâni! Prindeți ce vă cade-n mâni, Și-i loviți la mir, români,         Că-i la voi acasă. Numai temniți ne-au zidit, Numai lanțuri au gătit, Numai cuie-au făurit,         Cruci de schingiuire: Dar, pe moși și pe nepoți, Și pe iad, pe dracii toți, Nu mai vrem să fim iloți,         Nu vrem umilire! Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns, Ne-au bătut, și ne-am ascuns; Ne-au scuipat, și n-am răspuns -         Am crezut în soarte. Noi murim de mii de ori: Și e laș așa să mori! Sus, români! Suntem datori         Numai cu o moarte Prigoniți de soarte noi? Slabi și de virtute goi? Lași copii din tați eroi?         E mințit cuvântul! Azi ne prigonesc acei Cari ne cred tăcând la ei Că privim tăcând la ei         Cum ne-nchid mormântul. Stați cu mâna-n săn, flăcăi? N-auziți ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Șincai

Ştefan Octavian Iosif - Şincai Șincai de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Din vechi hrisoave, din scripturi bătrîne Strîngînd de-a valma note pentru Hronic, Așa-l văd eu pe tînărul canonic, Istoricul semeț și dîrz de mîne. Cînd cei puternici l-agrăiau ironic, El nu știu mînia să-și înfrîne. Mișei, l-au prigonit, l-au scos din pîne, Dar n-au înfrînt curajul lui demonic. Ca Dante, nențeles, pribeag prin sate, Îl văd apoi purtînd, trudit de cale, Gigantica sa operă în spate, Întreg trecutul națiunei sale : Un alt Infern , mai crunt, mai plin de jale, Căci toate-n el erau

 

Ștefan Octavian Iosif - Legendă

Ştefan Octavian Iosif - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori,    Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; ...

 

Alecu Donici - Lupul și cucul

Alecu Donici - Lupul şi cucul Lupul și cucul de Alecu Donici — Rămâi sănătos, vecine! Au zis lupul către cuc. Aceste țări de rău pline Le părăsesc și mă duc. Nu mai pot trăi aice, De om, câine, prigonit. În Arcadia, ferice! Este codru de trăit. Unde aurita vreme Împărățește deplin, Unde lupul nu se teme De năpăstile ce-i vin. Acolo nu sunt războaie, Toți în pace viețuiesc: Omul este blând ca oaie, Iar câinii nici hămăiesc. — Cale bună, măi vecine! Dar te rog, să-mi spui curat: Năravul nu-ți iei cu tine? Și colții ai lepădat? — Să-i lepăd? Da' cum se poate? — Apoi ține minte, frate, Că la viitoarea iarnă Ai să rămâi fără blană. Și așa s-au întâmplat, Precum cucul i-au cântat. Între oameni iar sunt unii Cu colți de lup înzestrați: Ori în care parte-a lumii, Ei vor fi tot ne-

 

Alecu Donici - Poetul și bogatul

Alecu Donici - Poetul şi bogatul Poetul și bogatul de Alecu Donici Un sărăiman poet odat-au reclamat Asupra unui om prostuț, dar prea bogat; Iar jaloba-i era în chipul următor: — Tu, al Olimpului atotstăpănitor, Și preste zei mai mare zeu, O, Joe preaslăvite! Ascultă glasul meu, Ia sama la a mea smerită rugăminte: Cu ce ți-am greșit eu, De mă găsesc atât De soartă prigonit, Încât nu am nici casă, Nici lingură, nici masă. Și singura-mi avere E numai în părere; Când dimpotrivă, văd, cu toată-a lui prostie, Bogatul în trufie, De-a lui închinători fățarnici ocolit Și pentru interes adesea măgulit, În desfătare el se află tot voios, Gras, gros și sănătos; Iar eu, ca vai de mine, Sorb inspirație și-o mistuiesc cu rime Prin care, cum au zis un frate-n poezie, Nu poți scăpa măcar de-o mică datorie. — Destul! Am înțeles, Lui Joe au răspuns, De jaloba-i pătruns. Dar cum nu jedeci tu, că singur ți-ai ales Din bunurile lumii Al slavei falnic nume, Și scrierile tale în veacuri viitoare Vor fi nemuritoare; Iar desfătarea lui e numai pe viață. ...

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni Psalmi moderni de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I - Oh! Doamne 2 II - Țărână 3 III - Iertare 4 IV - Dușmanii 5 V - Zburam 6 VI - Și-au zis... 7 VII - Cât am trudit... 8 VIII - Eram 9 IX - N-am în ceruri 10 X - Doamne, toate... 11 XI - M-am uitat I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat... Am fost un cântec care trece Și sunt un cântec încetat. II - Țărână Țărână — suntem toți țărână, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, în veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână...     Țărână, suntem toți țărână. III - ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 3

Alexandru Vlahuţă - No. 3 No. 3 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 39, 28 iulie 1891 Dancu zvîrle jos gazeta Cu mutări și-naintări: Se mai scarpină la ceafă, Trist se mai scobește-n nări, Apoi cheamă vistavoiul, Două palme-i dă strigînd: "Dă-mi chipiul de pe masă... Drrace ! Dă-mi-l mai curînd. Și ce-mi umbli-așa zănatic, Și-mi tot cați posomorît? Cască-ți ochii, mii de bombe ! Că-ți bag sabia pe gît." Văd și eu că mi-i eroul Cam nervos, cam zurbagiu; Dar ce vreți? de-atîta vreme, Tot trei firuri la chipiu !... Nu-ntrebați unde se duce: E așa de necăjit ! Numai nasul lui priviți-l, Și pricepeți, negreșit. Bietul om, sărac și vecinic Prigonit de creditori, Doar în păhăruț mai află Mîngîiere uneori ! La o bună-nsurătoare, El, nici vorbă, s-a gîndit, Ca să puie burlăciei Și nevoilor sfîrșit; Și mereu a dat tîrcoale, Dichisit, pe sub ferești; Ochii lui păreau a zice: "Ce frumos sunt ! Mă iubești ?" Din înalta nobilime A acestui orășel, Multe fete, se-nțelege, Au cătat cu drag la el. Însă Dancu e om ...

 

Alexandru Vlahuță - Tactică...

Alexandru Vlahuţă - Tactică... Tactică... de Alexandru Vlahuță ...De ce-mi stai pururea în cale, Cu-același aer trist, pierdut? Ce vânt vrăjmaș te-a abătut Și de ai tăi te-a rătăcit? E-atâta-ntunecată jale În tremurul privirii tale, Și pari așa de ostenit!..." Peste viața mea pustie, Zvârlită-n vijelii pe veci, Ce milă te-a cuprins să-ți pleci, Copilă, ochii tăi frumoși? E o cumplită nebunie În taina care mă sfâșie... Nu te-ncerca s-o mai descoși. Pe mine-o nendurată soartă De-a pururea m-a prigonit, Și nimenea nu m-a iubit. E noapte-n juru-mi și pustiu, Și nu știu ce blestem mă poartă Pe-o lume sarbădă și moartă, În care n-am cerut să fiu!... Vezi, tânărul știuse bine Cum s-o aducă din cuvânt... Plecându-și ochii în pământ C-un lung suspin tremurător, El aștepta... O simt cum vine: Un pas e între ea și mine... Cât e-ntre milă și amor. * Copila...-nvinsă...-nduioșată, La piept îi cade suspinând, Căci glasul lui, atât de blând, A fost un cântec fermecat. Deasupra ...

 

Alexei Mateevici - Alegerile

Alexei Mateevici - Alegerile Alegerile de Alexei Mateevici Înainte cu bine! Aceste cuvinte am pus eu în sfârșitul celei din urmă scrieri, în care am vorbit cu cititorii despre trecutul și viitorul nostru, despre mișcarea noastră pentru drepturi și lumină. Cu aceste cuvinte am hiritisit pe toți frații moldoveni cu Anul Nou, dorindu-le din adâncul inimii noroc și izbândă în pornirile lor. I-am hiritisit pe adevărații moldoveni, feciorii credincioși ai neamului lor, care s-au pus în capul mișcării ș-au urmat cu dragoste lucrul deșteptării, aducându-l pân’ la ușa anului ce s-a început. Le-am dorit ca mișcarea, ridicarea moldovenilor din Basarabia să ajungă cât mai degrabă o mișcare a tuturor moldovenilor basarabeni. Acum putem să zicem că noi ne-am întâlnit față în față cu cel dintâi mare lucru, care a avut să-l aducă și care l-a adus de acuma Anul Nou. Cu alegerile în viitoarea dumă, care fără îndoială sunt menite să aibă o însemnătate nespus și nemăsurat de mare în soarta norodului moldovenesc. Viitorul nostru puțin câte puțin începe a ni se deschide și a se lămuri. Mersul ...

 

Alexei Mateevici - Pocăința hoțului

Alexei Mateevici - Pocăinţa hoţului Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ce folos Când calci porunca lui Hristos Și pilda Lui? Dar dacă stai La îndoială, ce-ți rămâne, Decât ca să-ți aduci aminte De ale lui Hristos cuvinte Când l-au iertat pe hoț: ,,Cu mine Vei fi tu azi în rai". Creștine, Gândește. Când Hristos îl iartă Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă, Ți-a da El ție iertăciune Când tu cu zisa rugăciune Pe buze — vrajba ții în gând, Porunca Domnului călcând? Martie

 

Alphonse de Lamartine - Timpul trecut

Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! ...

 

   Următoarele >>>