Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIETEN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 381 pentru PRIETEN.

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor Prietenii românilor de Vasile Alecsandri Când mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi, că mult greșiți au fost romanii în ochii dumnezeirii, dacă, după atâtea veacuri, strănepoții lor sunt încă astfel pedepsiți; cel al doilea, că dumnezeirea pregătește un mare viitor acestui neam strecurat prin atâtea chinuri, ...

 

Cincinat Pavelescu - Unui prieten însurat

... Cincinat Pavelescu - Unui prieten însurat Unui prieten însurat de Cincinat Pavelescu care, pentru a mă ironiza, mi-a dat într-o seară rimele: nefasta, nevasta și chel; i ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Și miezul nopții negre era de caraulă,     Și dealurile sure în zare fumegau,     Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă,     Da umbrelor viață și umbrele mișcau,     Iar dealurile sure în zare fumegau.     Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare;     Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise,     Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare,     Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise,     Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise.     Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura;     Strângând la sân comoara de scumpă fericire,     Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura     Un vis frumos. În zare zburam la nemurire,     Strângând la sân comoara de scumpă fericire!     Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător!     Din raze, din lumină, din viață fericită,     Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor,     Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită,     Din raze, din lumină, din viață fericită!     La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată,     Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea,     Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată,     Sub mutele icoane plângând îngenunchia,     Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea.     Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre,     Cu fețele ascunse sub măști ...

 

Cincinat Pavelescu - Unui prieten

... Cincinat Pavelescu - Unui prieten Unui prieten de Cincinat Pavelescu care, într-o cronică, mă făcuse spițer Mă faci spițer, dar nu m-apasă Sarcasmul tău cel culinar: M-aș face chiar ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Doi prieteni

Ştefan Octavian Iosif - Doi prieteni Doi prieteni de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție S-a stins pe uliți cel din urmă zvon. Arar un pas răsună monoton Pe trotuarul luciu și pustiu... La colț, în umbră, micul vizitiu Așteaptă un tramvai întîrziat : El și căluțul lui, doi bieți fîrtați, Bătuți de vînt și ploi, Ce bine se-nțeleg ei amîndoi ! Pe după gît el i-a trecut un braț, Și fruntea și-a-ngropat-o-n coama Tovarășului credincios și blînd... Iar calul, nemișcat și el de teama Să nu-i alunge visul prea curînd, Ciulește doar urechea, cînd și cînd, În liniștea tîrzie ascultînd... Și ninge peste ei, și nu-și dau

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

... întîmpla, de ce nu ți-aș scrie aceste rînduri și de ce nu le-ai citi tu cu înduioșare cînd îti vin de la un prieten

 

Ion Luca Caragiale - Cam târziu...

Ion Luca Caragiale - Cam târziu... Cam târziu... de Ion Luca Caragiale Târziu de tot în noapte, trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie — despre ce?... Ei! despre ce pot sta de vorbă trei români așa de târziu?... despre politică, fără-ndoială. În toiul discuțiunii, vorbind despre noul impozit asupra țuicii, printr-o asociațiune de idei inexplicabilă altfel decât numai prin telepatie, unul dintre ei, ca și cum s-ar întoarce cu gândul de foarte de departe, zice tam-nisam: — Frate, ce s-o fi făcut Costică?... Costică Panaite... știi... — Costică Panaite?... zice altul. Curios lucru! Cum ți-a venit?... Tocma la el mă gândeam și eu, la Costică Panaite. — Domnule, zice al treilea; asta este ceva care să o spui ori la cine, nu te poate crede. La cine credeți că m-am gândit eu acuma, când ai întrebat dumneata întâi: „Frate, ce s-o fi făcut Costică?" — ?... — La Costică, domnule... la Costică Panaite!... Comèdie!... Așa e... Ce s-o fi făcut bietul Costică? — E în provincie... la o moșie, mi se pare... S-a apucat de comerț... Nu l-am văzut, poate, de ...

 

Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul

... boală, Vine să-și ceară tronul ce-avea.    Locuitorii se îngroziră; Veste se duse pîn’ la palat; Lupii îndată la lei fugiră; P-al lor prieten toți l-au lăsat.    Taurii numai, ce niciodată A-i fi prieteni nu s-au jurat, Peste cinci sute veniră-ndată, Pe crai ...

 

Emil Gârleanu - Tată

Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

Emil Gârleanu - Oratorul Oratorul de Emil Gârleanu Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiță Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfăcu, domol, plicul și citi: Iubite Tase, În împrejurări grele, la cine să alergăm? Firește, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Și astă-seară, la 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ...

 

   Următoarele >>>