Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POPORANIST

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru POPORANIST.

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare În chestia poeziei populare de Titu Maiorescu Răspuns la discursul de recepțiune al d-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Română la 16 mai 1909 Domnule și iubite coleg, Ne-ai arătat motivele cari te-au împiedecat să ne înfățișezi figura literară a lui Ollănescu-Ascanio, în locul căruia ai fost ales membru al Academiei Române. Deoarece d-ta nu ne vorbești de persoana celui dispărut, vei înțelege că nici eu nu pot vorbi de persoana celui ce vine să-l înlocuiască, și nu-mi vei lua în nume de rău dacă trec îndată la discutarea părerilor pe cari le aduci înaintea noastră cu atâta hotărâre, aș putea zice cu atâta curaj, și, trebuie să zic în orce caz, sub o formă literară așa ademenitoare. I Ceea ce mă cred dator să scot întâi la iveală din studiul d-tale, și o fac cu cea mai mare mulțumire, sunt paginile în cari vorbești de originea noastră italo-latină, și, fără a te opri la cunoscutele argumente limbistice, atingând numai în treacăt datele istoriei, cauți să pătrunzi cu intuiția artistului taina moștenirilor etnice și să ne arăți supraviețuirea sufletului roman ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... poporan există numai în Moldova, scriitorii moldoveni de atunci sunt mai mari și mai trainici. (Atragem atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de ...