Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PONOR

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru PONOR.

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Doi voinici

Ştefan Octavian Iosif - Doi voinici Doi voinici de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Turci, tătari, război și ciumă Bîntuie în țara toată, E o vreme blestemată. Trece un voinic călare, Înnoptat pe drumul mare... Morți de spaimă, arși de sete, Zboară cal și luptător. Puțurile-s otrăvite, Peste țarini pustiite Pasări mari de pradă, cete, Trec și țipă speriete Și s-abat departe-n zbor... Munții se scufundă-n zare, Drumul nu se mai zărește... Calul, pas cu pas, slăbește, Pas cu pas se poticnește       Și tresare. Iar singurătatea crește. Tot mai înspăimîntătoare. Ah, și-n liniștea de moarte Se aude-un glas, pierdut, Parcă vine de departe... Cine ar putea să fie La o vreme-așa tîrzie? Poate i s-o fi părut... Stă, ascultă, vrea să vază... Calul sforăie... o groază Fără margini încleștează       Pe voinic... Nu mai vrea acum să știe Nici de drum, nici de nimic... Aiurit, întoarce calul, Scapără schintei și sar       Sub copite... Peste rîpe și ponoare, Cal și călăreț dispar...       Neagra zare       Îi înghite... Glasul însă crește, rar, Se aude tot mai bine...       Vine... — Aolică, ce păcate ! Turci au dat, tătari au dat, S-au închis crîșmele-n sat; ...

 

Alecu Donici - Calul și călărețul

Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face

 

George Coșbuc - Pastel (Coșbuc)

George Coşbuc - Pastel (Coşbuc) Pastel de George Coșbuc Publicată în Pagini literare , 1899, nr. 10 (19 dec.) Prin vișini vântul în grădină Cătând culcuș mai bate-abia Din aripi, și-n curând s-alină, Iar roșul mac închide floarea, Din ochi clipește-ncet cicoarea         Și-adoarme-apoi și ea. Eu cred c-a obosit pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cântat Și tace-acum gândind aiurea. Sub dealuri amurgește zarea, Se-ntunecă prin văi cărarea         Și-i umbră peste sat. Peste culmi încet amurgul moare Și-ntors cu fața cătr-apus Dă semne nopții din ponoare. Ea-mbracă haine-ntunecate Și liniștit din aripi bate         Plutind tăcută-n sus. Tăciunii-n vatră dau lumină; Pe drumul de drumeți sărac Mai vezi fugind câte-o vecină Să ceară cu-mprumut jaratec; Grăbit, dă roate, singuratec,         Tăcutul liliac. Și tot mai noapte-apoi se face, Păduri și ape-adorm acum; Dun cer scoboar-adânca pace. Ici-colo vrun zăvor mai sună - Începe-a se zări de lună         Și-i liniște pe drum. Copiii dorm, visându-și jocul. Mai toarce mama. În curând, Pe vatră ea-nvălește focul, Încuie ușile la tindă, Se culc-apoi. Iar ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă

George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă Rapsodii de toamnă de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele. Toate florile șoptiră, Întorcându-și fețele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai târziu, o coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație: Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile. Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaștină. S-a-ntâlnit un pui de cioară C-un bâtlan de baștină Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! II Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-și săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ție-o ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

Mihai Eminescu - Iconostas şi Fragmentarium Iconostas și Fragmentarium de Mihai Eminescu Cuprins 1 Pe podelele reci de cărămidă 1.1 1 1.2 2 1.3 3 2 După această întâmplare minunată... 3 Fondalul acestei scenerii sălbatece 4 Noaptea era întunecoasă Pe podelele reci de cărămidă 1 Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pînă la șolduri în vițe și 'ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră — ea [ ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

Vasile Alecsandri - Codreanul Cuprins 1 I 2 III 3 III 4 IV I Frunzuliță de dudău! [1] S-a aflat la Movilău [2] De Codreanul cela rău, Că se primblă prin ponoare Prin potice fără soare, Cu sarică bocsănească Și căciulă țurcănească, Nime să nu mi-l cunoască. Mult e mândru, sprintenel Cel voinic, cel voinicel! Și tot cată-un călușel Roibuleț, cu părul creț De-al lui Codrean drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i arunca. Dacă vedea și vedea Că norocul nu-l slujea, În baltag se rezema, Colea-n vale se lăsa, Colea-n vale, la strâmtoare Unde trec mocani cu sare. [3] Iar în drum cât se punea, C-un mocan se întâlnea Și din gură-așa-i grăia: ,,Cale bună, măi muntene!" ,,Mulțumim, frate Codrene!" ,,Măi Mocane frățioare, Nu ți-e roibul de schimbare? Să-ți dau chebea din spinare Ș-un car mare plin de sare, Un car mare cu opt boi Să mergi bogat de la noi?" ,,Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... Ș-amenințându-i din urmă cuțitul moldovenesc, Să plece acum de fugă se îndeasă, să gătesc. Iată c-atunci ceea oaste se ivea dintr-un ponor, Ungurenii prind la suflet văzând că vine-ajutor, Se întorc cu bărbăție, se înșiră iar la loc, Și răsboiul se-ncleștează, mai ucigaș, mai cu ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V Satir și Perierg SATIR: Orice-a vrea Pan să-mi facă, măcar să mă omoare, Cu oamenii prin târguri nu-i chip de viețuire! Năravurile-n lume prea mult s-au felurit. Apoi și cu-a lor haine nu pot să mă-nvoiesc; Frumoși vrând să s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește, piei din ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

Nicolae Gane - Piatra lui Osman Piatra lui Osman de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Munții Moldovei samănă în mic cu munții Șvițerei. Aceleași izvoare limpezi, aceleași creste frumoase încoronate de brazi și de stânci, aceleași văi pline de taine. Destui de mari, pentru ca călătorul să vază ades la picioarele sale gemând furtuna, ei totuși nu se urcă pănă la acele înălțimi, unde vegetațiunea piere sub sloiurile iernii. Ei nu umilesc, nu înfioreză prin măreția sălbatică a Alpilor, dar dezmiardă simțurile omului, dându-i icoana unei naturi blânde, în sânul căreia parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin ...

 

   Următoarele >>>