Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIRONIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 51 pentru PIRONIT.
Emil Gârleanu - Calul Calul de Emil Gârleanu Lui Corneliu Moldovanu S-a trezit în câmpiile întinse, acoperite de ierburile dese, culcate de vânturi, ale Ungariei. În mijlocul lor s-a ținut câtăva vreme de mama lui, o iapă oarbă ce sta răzlețită de ceilalți cai, dintre care cei mai frumoși fuseseră mânjii ei. Apoi, când a simțit fiorul sălbatic ce i se revărsase în sânge, în largul pustietăților acestea a deprins cele dintâi goane, ș-acolo și-a ridicat capul, a lărgit nările și, cutremurându-și coama încâlcită de spini, răspunse la chemări necunoscute, trimițând depărtărilor cel dintâi nechezat puternic ce-i ieșise din piept. Dar când se învățase cu viața asta slobodă, se pomeni odată prins din fugă, înfrânat cu de-a sila de către cineva care se aruncă, dintr-o săritură, călăre pe el. Atunci a înțeles că cineva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea, s-a strâns ghem, apoi s-a destins repede și a pornit ca o săgeată. Mânca pământul sub copitele lui, simțea că i se aprinde ceva înăuntru, ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
Gelu Vlaşin - Epilog (Vlaşin) â†�â†� 00:00 epilog de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) și cortina cade spectatorii aplaudă regizorul suspină generos iar actorii rămân infipți în mijlocul scenei pentru totdeauna cu ochii pironiți pe o stea căzătoare din poșeta neagră o scrisoare îmi face semne disperate cu ochiul pa idiotule îmi iau geamantanul și
George Coşbuc - Colindătorii Colindătorii de George Coșbuc Cad fulgii mari încet zburând, Și-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând De mult uitarăm jocul. De mult și patul ne-aștepta, Dar cine să se culce? Rugată, mama repeta Cu glasul rar și dulce Cum sta pe paie-n frig Hristos În ieslea cea săracă, Și boul cum sufla milos Căldură ca să-i facă, Drăguț un miel cum i-au adus Păstorii de la stână Și îngeri albi cântau pe sus Cu flori de măr în mână. Și-auzi! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Și vin mereu, s-opresc în drum; S-aud acum în tindă Noi stăm cu ochii pironiți Și fără de suflare; Sunt îngerii din cer veniți Cu Ler, oi Domnul mare! Ei cântă nălțător și rar Cântări de biruință, Apoi se-ntorc și plâng amar De-a Iudei necredință, De spini, de-ostași, și c-a murit... Dar s-a deschis mormântul Și El acum e-n cer suit Și judeca pământul. Și până nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam nici unul Sărac ne-a fost, dar cald și drag În ...
George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea de milioane de ori e Magdalenă ! Vampir, ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...
Ion Luca Caragiale - Pe oceanul vremii
Ion Luca Caragiale - Pe oceanul vremii Pe oceanul vremii de Ion Luca Caragiale Rime de lux Un an, de când cu tine pe-al vremiiocean Plutind, viața-mi pare un cântec...O ,ce an! Ce an de fericire! Și noice putem oare? Să-l pironim?! ... În vremurire începute moare, Și moartea-i ca calăul, de bine ne desparte! O, timp, Saturn! te-ndură, și ține-ne des parte! Rentinerește visul, iubirea noastră mare- Un vas sub cer albastru și pe-o albastrămare! Atâtea calde inimi ăstan trecu legând, Că parcă văd pe-același amant reculegând, Fugind de-a lungul vremii, pribagă, Messalina! Ce-mi pasă că la urmă mă bagă messa Lina? Amici! Ș-a voastre bunuri pe veciperdutc vi-s, Când ziceți: “Taci, Chimeră, că nu sper! du-te vis!
Emil Gârleanu - Gruşan Grușan de Emil Gârleanu Lui Costin Petrescu Făcusem inspecția și mă grăbisem să ajung în odaia largă, de scânduri, a cantinei, în care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se îndreptă spre alți doi căpitani bătrâni, camarazi de-ai lui, și le spuse tare: — Știți că s-a împușcat Grușan? Uite, citiți... Se făcu tăcere. Unul din căpitani luă jurnalul și citi cu glas tare: — Aseară s-a împușcat generalul în retragere Grușan. Pricina acestei fapte e necunoscută. Omul acesta nici nu putea să moară altfel, zise căpitanul. Iar cel ce adusese vestea se întoarse spre ofițerii tineri și le spuse: — Ei, băieților, voi nu știți cine a fost Grușan; n-ați văzut ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Hatmanul Baltag [1] de Nicolae Gane În vremea de demult pe când cucoanele se numeau jupânese, iar boierii mergeau la Divan cu călămările în brâu, trăia în țara de jos a Moldovei un tânăr boier de starea întâi, cu numele Baltag. El avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază ...
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului Colindele Crăciunului de Alexei Mateevici Frumos mai serbează moldoveanul nostru sărbătorile sfântului Crăciun! Cu vreo două săptămâni înaintea sărbătorilor, prinde a se simte de-acuma în aer suflarea înveselitoare a sărbătorilor. Toți oamenii din sat prind a se găti pentru întâlnirea cuviincioasă și creștinească a Crăciunului. Bărbații, neavând în vreme de iarnă prea mult de lucru, mai umblă pe afară, se mai duc prin ocoluri și prin poieți de mai văd vitele, mai dreg acoperământul de șindilă sau de papură al casei. Femeile mai porăduiesc prin casă, o muruie, o dau cu var, trag brâie frumoase pe dinafară și pe dinlăuntru. Chiar bătrânii, care de obicei numai șed pe prispă la soare, îi ocărăsc pe cei tineri și povestesc fel de fel de întâmplări din viața lor bătrânească — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 8, august și septembrie 1839. Tăcând, c-un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză ...