Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ORB

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 319 pentru ORB.

Dimitrie Bolintineanu - La un orb

... Dimitrie Bolintineanu - La un orb La un orb de Dimitrie Bolintineanu Tu n-ai văzut prin ochii-ți lumina niciodată. O noapte fără fund Vederea ta absoarbe și viața ți s-arată Un ... de inimă, de minte. Acestii, c-un cuvânt, Merită ca să-i plângem de tine înainte, Trăiesc orbi în lumină și morți în viață sânt! Orb este cel ce cată lumina să oprească În cursu-i regulat, Ce crede-această viața ironie cerească, Că lumea moștenire la cei vicleni s-a ...

 

Gheorghe Asachi - Cânele orbului

... serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită ...

 

Dimitrie Anghel - Amorul orb

... Dimitrie Anghel - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de ...

 

Alexandru Macedonski - Oh! suflet orb

... Alexandru Macedonski - Oh! suflet orb Oh! suflet orb de Alexandru Macedonski Oh! suflet orb m-absorbi întruna Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Rămâi, cu ochii morți și cruzi, Și reci, mai reci de cum e luna ... Sunt ochii tăi și morți și cruzi, Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Și sunt arcuș, — și nu ești struna. Iar suflet orb m-absorbi întruna, Te simt, te-aud, și nu m-auzi, Și ochii tăi sunt stinși — și cruzi, Și reci, — mai reci de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Amorul orb

... Ştefan Octavian Iosif - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de ...

 

Alexandru Vlahuță - În amurg...

Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... puternica armată De pădure, zbuciumată, Sus: grămezile de nori... Iar pe drum, un cal ca vântul Bate-n goana lui pământul. Printre arborii uimiți. Zboară orb, ducând pe spate Două-umbre-mbrățișate, Doi amanți nelegiuiți... VI Zori de ziuă. Norii fug în goană mare, Un ocean de gheață rece și senin ...

 

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion Amicului meu Gion de Ion Luca Caragiale (Moftul Român, 13 Mai 1901) Marea cu talazurile La mer avec ses vagues Lumea cu necazurile! sau Le monde avec ses blagues! Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toți orbii... Declarămu-ne-mpotrivă-i și strigăm urbi et orbi, Că ctitoriceasca țâfnă îi dă brânci p-un povârniș, Care-o duce drept la baie... E un fel de va t' fair' fiche, Ce se face cu-atât brio, cu-acel sans-gen', ma parole: Cum un Kubelik ar face-o pizzicând coarda de sol, Cum pe piano mica Cionca, acest genial copil, Cu drăguțele-i mânuțe, ar obține-un triplu tril... Dar, pe sfânta pomenire-a reposatului blajin! Pe-a lui clasică-adiată de blagocestiv creștin! — Înțelege fiecine cum e Take-Anastasiu Ot Tecuciu! — nimeni nu vede cum-că niente non va piu! Cum ritos s-ar zice-n limba lui Alighieri Dante? Încetați nebunul scherzo! treceți într-un demn andante, Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să ...

 

Traian Demetrescu - Povestea regelui

... Povestea regelui Povestea regelui de Traian Demetrescu În cîrciumă larma se-ntinde, Sînt mesele pline de lume; Iar fetele-mpart tuturora           Pahare și glume... Un orb cu o țiteră-n spate S-așează pe-un scaun de-o parte; Și berea se varsă-n șiroaie           Din halbele sparte... — „Să ...

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar

Ştefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale ...

 

   Următoarele >>>